„Cutia cu cadouri” la final. Beneficiarii

• publicat la: 21 December 2018
„Cutia cu cadouri” la final. Beneficiarii

Direcția de Cultură a Municipiului Carei și Centrul de Promovare a Turismului Cultural „Gróf Károlyi” Carei, Liceul Tehnologic „Iuliu Maniu” din Carei, Liceul Romano-Catolic „Josephus Calasantius” din Carei, în colaborare cu domnul Bikfalvi Zsolt, au oferit 168 de cutii de cadouri cu jucării, hăinuțe, rechizite și dulciuri pentru copii cu vârste cuprinse între 3 și 18 ani, cadouri care au ajuns azi la sediul Centrului de tip familial susținut de Asociația Congregația Surorilor Piariste, sediul Congregației Surorilor Maicii Domnului, filiala Carei – Centrul de zi pentru copii școlari „Speranța”, Protopopiatul Ortodox Carei, Casa de tip familial „Speranța” și Casa de tip familial „Violeta”.

Și în acest an campania umanitară de strângere de cadouri pentru copiii nevoiași, „Cutia cu cadouri”, organizată de Direcția de Cultură a Municipiului Carei și Fundația Centrul de Promovare a Turismului Cultural „Gróf Károlyi” s-a bucurat de un interes deosebit. Astfel, azi 21 decembrie 2018, au fost dăruite 168 de cutii cu cadouri Asociației Congregația Surorilor Piariste și sediului Congregației Surorilor Maicii Domnului, filiala Carei – Centrul de zi pentru copii școlari „Speranța”, Protopopiatul Ortodox Carei , Casa de tip familial „Speranța” și Casa de tip familial „Violeta”.

Le mulțumim frumos tuturor celor care au donat cadouri pentru a putea aduce împreună bucurie copiilor și le urăm Sărbători Fericite, multă sănătate și un An Nou plin de bucurii.

comentarii

de Careianul la 22 December 2018 - 20:37

Protopopul de Carei isi incarca masina cu pachetele de la Castel. Parca biserica e cea care trebuia sa faca acte de milostenie….

Lasati un comentariu