3.494 persoane şi-au găsit un loc de muncă cu sprijinul AJOFM Satu Mare

• publicat la: 22 ianuarie 2019
3.494  persoane şi-au găsit un loc de muncă cu sprijinul AJOFM Satu Mare

În anul 2018, ca urmare a implementării Programului Naţional de Ocupare a Forţei de Muncă, prin intermediul AJOFM.Satu Mare au fost încadrate în muncă 3494 persoane, dintre care 1618  femei.

Din totalul persoanelor ocupate până la data de referință,1469 au peste 45 de ani; 662 au vârsta cuprinsă între 35 și 45 de ani; 433 au între 25 și 35 de ani; iar 930 sunt tineri sub 25 de ani (865 tineri NEET).

În funcţie de rezidenţă, din totalul persoanelor încadrate în muncă, 1.652 provin din mediul urban, iar 1.842  persoane sunt din mediul rural.

Din punct de vedere al nivelului de pregătire al persoanelor pentru care s-a identificat un loc de muncă, cele mai multe persoane au studii liceale (1058), urmate de cele cu studii gimnaziale(978). Numărul celor cu studii profesional/arte și meserii este de (741) iar cei cu studii superioare  sunt în număr de (329).

Din numărul total de persoane care au fost angajate prin intermediul AJOFM Satu Mare 2.872 persoane fac parte din categoria celor greu sau foarte greu ocupabile. Precizăm că încadrarea într-o categorie de ocupabilitate se realizează ca urmare a activităţii de profilare a persoanelor înregistrate în evidenţele noastre.

Pentru integrarea pe piaţa muncii, persoanele aflate în căutarea unui loc de muncă înregistrate în baza de date a agenţiei teritoriale pentru ocuparea forţei de muncă în a cărei rază au domiciliul sau reşedinţa beneficiază de pachete personalizate de măsuri active prevăzute de Legea nr.76/2002 privind sistemul asigurărilor pentru şomaj şi stimularea ocupării forţei de muncă, modificată şi completată.

În cursul anului 2018, numărul persoanelor care au beneficiat de asistenţă pentru înregistrarea în evidenţă ca persoane aflate în căutarea unui loc de muncă, în vederea asigurării protecţiei sociale privind acordarea indemnizaţiei de şomaj sau cuprinderea în măsuri active, a fost de 6663 persoane.

Pentru mai multe informații despre activitatea Agenției Județene pentru Ocuparea Forței de Muncă Satu Mare puteți accesa www.satumare.anofm.ro.

comentarii

de Cititor fara buletin la 23 ianuarie 2019 - 10:40

Cati dintre cei 3494 sunt din Carei ?

Lasati un comentariu