Pesta porcină. Gospodăriile din Cehal şi Orbău sub lupa Centrului Local de Combatere a Bolilor

• publicat la: 29 ianuarie 2019
Pesta porcină. Gospodăriile din Cehal şi Orbău sub lupa Centrului Local de Combatere a Bolilor

Marţi, 29.01.2019, prefectul judeţului Satu Mare, Darius Filip, a convocat şedinţa Centrului Local de Combatere a Bolilor (CLCB) Satu Mare, urmare a  confirmării a două noi cazuri de pestă porcină africană în gospodării individuale în satele Cehal respectiv Orbău.

Prefectul, în calitate de preşedinte al Unităţii Locale de Decizie (ULD) Satu Mare, a supus aprobării membrilor CLCB Decizia nr. 2/2019 prin care s-a aprobat Planul de măsuri pentru controlul bolii pesta porcină africană în exploataţiile din localităţile Cehal şi Orbău, judeţul Satu Mare şi a dispus transmiterea de urgenţă a acestuia către Unitatea Locală de Sprijin  de la nivelul unităţii administrativ-teritoriale Cehal.

Planul aprobat stabileşte zonele de restricţie, protecţie şi supraveghere precum şi măsuri de restricţie pentru mişcarea animalelor în această zonă.

Lasati un comentariu