Pe strada primarului din Carei e interzis traficul greu

• publicat la: 9 februarie 2019
Pe strada primarului din Carei e interzis traficul greu

Înainte de terminarea lucrărilor la şoseaua de centură a Careiului primarul ieşea mereu la rampă cu afirmaţii de genul…..,, în curând vom avea şosea de centură şi atunci  vom scăpa de traficul greu prin oraş,,.

Panglica inaugurală s-a tăiat fără vreun anunţ oficial şi nici că mai vorbeşte despre ea primarul sau conducerea Primăriei Carei.

Traficul greu persistă în continuare în centrul oraşului dar primarul vocal a amuţit de tot pe acest subiect.

Pe strada unde locuieşte a apărut în schimb un limitator pentru maşini de mare tonaj ca cel din prima imagine.

Deci  pentru strada primarului se pot lua măsuri de limitare a traficului greu. Când vor fi protejaţi şi careienii contribuabili de pe străzile de intrare şi ieşire din Carei?

De pomana porcului  şi de balul mascat nu uită primarul datornic la bugetul de stat  ci doar de contribuabilii careieni care suportă în continuare zi şi noapte consecinţele  traficului greu pe la poarta lor.

Priviţi  intrarea în Carei dinspre Tăşnad. După cum vedeţi nu există niciun indicator pentru camioane.

Ce folos atunci de ,,aşa o frumuseţe de centură,, ? La ora actuală Centura de ocolire este folosită mai  mult de către autoturisme ca soluţie de protecţie împotriva micilor cratere întâlnite la tot pasul prin oraş.

Buletin de Carei

 

 

comentarii

de unul la 11 februarie 2019 - 19:37

Doar nu vreti sa fie deranjat bietul,cum sa mearga obosit la servici CAMIOANELE PRIN CENTRU

Lasati un comentariu