Pagina principala / Istoric / 1 Martie. Legenda Mărţişorului

1 Martie. Legenda Mărţişorului

Legenda Mărţişorului.

“Odată soarele a coborât într-un sat, la horă, luând chipul unui fecior. Un zmeu (in unele zone este un dragon sau un balaur) l-a pândit si l-a răpit dintre oameni, închizându-l într-o temnită. Lumea era tristă, dispăruse buna dispozitie, păsările nu mai cântau, izvoarele nu mai curgeau, iar copiii nu mai râdeau. Nimeni nu îndrăznea să-l infrunte pe zmeu. Dar într-o zi, un tânăr voinic s-a hotărât să plece să salveze soarele. Multi dintre pământeni l-au condus si i-au dat din puterile lor ca sa-l ajute sa-l biruie pe zmeu si să elibereze soarele. Drumul lui a durat 3 anotimpuri: vara, toamna si iarna. A gasit castelul zmeului si au inceput lupta. S-au luptat zile intregi pana cand zmeul a fost doborat. Slabit de puteri si ranit, tanarul elibera Soarele. Acesta se ridica pe cer inveselind si bucurand lumea. A reinviat natura, oamenii s-au bucurat, dar viteazul n-a ajuns sa vada primavara. Sangele cald din rani i s-a scurs in zapada. Pe cand aceasta se topea, rasareau flori albe, ghioceii, vestitorii primaverii. Pana si ultima picatura de sange se scurse in zapada imaculata. Muri. De atunci tinerii impletesc doi ciucurasi: unul alb si unul rosu. Ei le ofera fetelor pe care le iubesc sau celor apropiati. Rosul inseamna dragoste pentru tot ce este frumos, amintind de culoarea sangelui voinicului. Albul simbolizeaza sanatatea si puritatea ghiocelului, prima floare a primaverii.”
Legenda mărţişorului este legată însă, uneori si de legenda babei Dochia (una din variante):
O femeie batrana, Dochia, avea o nora pe care o ura (legenda spune ca era sotia fiului cel mai mic, Dragobete, care se casatorise cu aceasta fata impotriva dorintei ei). Intr-o zi de iarna geroasa, Dochia i-a dat o haina foarte murdara cerandu-i sa o spele la rau pana devine alba ca zapada. Pe măsura ce o spala, haina devenea tot mai neagra. Inghetata de frig si cuprinsa de disperare, fata plangea cand a aparut Martisor, un barbat tanar care i-a oferit o floare magica si a sfatuit-o sa se intoarca acasa. Cand a ajuns fata acasa, haina era alba ca si neaua. Batranei Dochia nu i-a venit sa isi creada ochilor. Vazand floarea rosie, prinsa in parul fetei, Dochia a crezut ca primavara a revenit si a plecat cu turma de oi pe munte. Urcand muntele, vremea s-a facut tot mai frumoasa, asa ca Dochia a renuntat, pe rand, unul cate unul, la cele douasprezece cojoace pe care le purta. Cand a ajuns in varf, nu mai avea nici un cojoc iar vremea s-a transformat in vifor si atunci s-a aratat Martisor care i-a spus: „Vezi cat de rau este sa stai in frig si umezeala” a grait el, „tu, cea care ti-ai obligat fiica sa spele haine in raul inghetat.” Apoi a disparut. Pe cat de frumos fusese la inceputul zilei, pe atat de urat se facuse acum. Ningea si totul incepuse sa inghete. Dochia a inghetat impreuna cu oile sale, transformandu-se, conform legendei, in stana de piatra. Rocile se pot observa si astazi pe muntele Ceahlau si sunt o marturie vie a acestui mit romanesc.
Se spune, din acest punct de vedere, ca rosul si albul simbolizeaza lupta intre bine si rau, intre iarna si primavara.
Legenda Babei Dochia (sau Baba Odochia) simbolizeaza unul dintre cele mai importante mituri romanesti, fara a fi legata de legenda Martisorului. Exista multe variante ale acestui mit, al carui nume pare a proveni din calendarul bizantin, care pe 1 martie celebra Sfanta Martira Evdokia (coincidenta de nume sau confiemarea unui mit nu poate nimeni sa spuna).
Una din variante este varianta mitului „Traian și Dochia” in care se spune ca Dochia ar fi fost fiica regelui dac Decebal, de care s-a indragostit Traian, cuceritorul Daciei. Urmarita fiind de trupele lui Traian, aceasta se ascunde pe muntele sacru, Ceahlau, impreuna cu oile. Este ajutata de Maica Domnului, care o transforma impreuna cu turma sa intr-un complex de stanci, care asa cum spuneam, se vad si in ziua de astazi.
Dupa unele traditii, firul Martisorului, fir tors din 365 sau 366 de fire (reprezentand zilele anului), ar fi fost tors de Baba Dochia in timp ce urca cu oile la munte. Asemenea Ursitoarelor care torc firul vietii copilului la nastere, Dochia toarce firul primaverii, la nasterea anului agrar.

Data Martisorului legata de alte culturi si in contextul istoriei
La originile martisorului a stat o moneda de argint sau aur (dupa unele surse) la care se atasa o sfoara facuta din doua fire rasucite, una rosie si alta alba (la origine alb si negru), ce semnificau lupta vietii asupra mortii, a sanatatii impotriva bolii si care era purtata in general de persoanele sensibile (copii si fetele tinere). Exista credinta, conform careia, aceasta amuleta aducea noroc si fericire.
Dochia aduce aminte de marea zeita Terra Mater (Mama pamantului) si poate fi asociata cu Diana de la romani si cu Hera si Artemis de la greci. Prima zi a primaverii este ziua Babei Dochia. Baba Dochia este o batrana zeita agrara, care moare de 1 martie si renaste de Mucenici, pe 9 martie.
Dupa unele informatii martisorul se confectiona din doua fire rasucite de lana colorata, alba si neagra sau alba si albastra si facut cadou in ziua intai din luna martie cand aparea pe cer Luna Noua. Sarbatorile cu ajun si calculul timpului in functie de o anumita faza a lunii sunt caracteristice calendarelor lunare care au precedat, atat la daci cat si la romani, actualele calendare solar – lunare. Obiceiul martisorului este o secventa a unui scenariu ritual de innoire a timpului si anului, primavara, la nasterea si moartea simbolica a Dochiei
Pe vremea dacilor, simbolurile primaverii erau confectionate in timpul iernii si se purtau doar dupa 1 Martie. Martisoarele erau, pe atunci, pietricele albe si rosii insirate pe o ata. Alte surse aratau ca martisoarele constau in monede care erau atarnate de fire subtiri de lana, negru cu alb. Tipul de moneda (aur, argint sau bronz) indica statutul social. Ele erau purtate pentru a avea noroc si pentru a avea o vreme buna. Dacii credeau ca aceste amulete aduc fertilitate, frumusete si previn arsurile din cauza soarelui. Acestea erau purtate pana cand copacii incepeau sa infloreasca si apoi atarnate de crengile lor.

Conform unui mit, care circula in Moldova noastra de peste Prut, in prima zi a lunii martie, frumoasa Primavara a iesit la marginea padurii si a observat cum intr-o poiana, intr-o tufa de porumbari, de sub zapada, a rasarit un ghiocel. Ea a hotarat sa-l ajute si a inceput sa dea la o parte zapada si sa rupa ramurile spinoase. Iarna, vazand aceasta, s-a infuriat si a chemat vantul si gerul sa distruga floarea. Ghiocelul a inghetat imediat. Primavara a acoperit ghiocelul cu mainile ei, dar s-a ranit la un deget din cauza maracinilor. Din deget s-a prelins o picatura de sange fierbinte care, cazand peste floare, a facut-o sa reinvie. In acest fel, Primavara a invins Iarna, iar culorile martisorului simbolizeaza sangele ei rosu pe zapada alba.
Ca sa respectam traditia, martisorul trebuie legat la rasaritul soarelui, in prima zi a Primaverii.

Pana la mijlocul secolului al XX-lea, sarbatoarea cunoscuta acum sub numele de Martisor era numita in uzul popular al satelor din Moldova mai frecvent Mart, dar si Marte, pastrand apropierea fonetica de numele zeului roman Marte, de la care isi trage numele si luna martie. Perioada dintre 1 şi 9 ( sau 12) martie este cunoscuta la romani sub denumirea de Zilele Babei Dochia sau Zilele Babelor. Pe vremuri, unele dintre aceste zile erau „specializate”. Astfel, pe 1 martie se tine Baba de primavara sau Baba semanatului, pe 2 martie era Baba de vara sau Baba muncii de vara, in vreme ce ziua de 3 martie era consacrata prin traditie Babei de toamna sau a culesului. Se credea, asa cum spuneam si in prima Fila a Martisorului, ca asa cum vor fi cele trei zile, asa urmau sa fie si cele trei anotimpuri. Alteori, primele patru zile inchipuiau toate cele patru anotimpuri.

Martisorul nu se gaseste in lume decat in Spatiul Arcului Carpatic si in zonele pericarpatice, la romani si la unele populatii, romanesti sau foste romanesti. Obiceiul urca in timp pana in neolitic si este strans legat de traditia sacra, originara, a romanilor. Intelesul sau esential este acela de sarbatoare de inceput de an. De aproape 300 de ani, romanii sunt singurii din Europa care sarbatoresc, cu sau fara stiinta :), de doua ori Anul Nou, o data dupa calendarul oficial, international, iar a doua oara dupa calendarul popular, stravechi, geto-dac.
Daca e sa facem putina istorie, e bine sa amintim ca la geto-daci (traci) Anul Nou incepea la 1 martie, la fel ca si la latini. Martie sau “luna lui Mart” (Marte), in latina “mens Martius”, era prima luna a anului. Romulus, intemeietorul legendar al Romei, era considerat, in mod simbolic, fiul lui Marte. Februarie sau “faurar” era ultima luna a anului. Asa se explica si numele lunilor septembrie (adica luna a saptea), octombrie (a opta), noiembrie (luna a noua), decembrie (luna a zecea). Astfel, luna Martie era prima luna a anului. Calendarul popular la geto-daci avea doua anotimpuri: vara si iarna.
Martisorul era un fel de talisman menit sa poarte noroc, oferit de anul nou impreuna cu urarile de bine, sanatate, dragoste si bucurie.

In traditia romaneasca martisorul apare format dintr-un fir, din doua sau chiar din trei fire. Numarul diferit de fire nu este esential. Pana si un singur fir de lana, cu rol de martisor, este deja in sine,un simbol. Firele rasucite ale martisorului reprezinta incercarea de a influenta magic unitatea contrariilor calendaristice: lumina – intuneric, caldura – frig, iarna – vara, fertilitate – sterilitate. Rostul lor era ca prin impletirea celor doua fire, vazute ca forte universale, sa impace contradictiile, asigurand bunul mers al lumii.
Care ar putea fi simbolul primar, semnificatia ascunsa a enigmaticului snur impletit, alb/rosu?
Alb/rosul snurului de martisor este o impletire straveche la romani. O regasim pe steagul calusarilor, la Bradul de nunta, la podoabele junilor, la Sambra oilor si la alte obiceiuri populare.
In religia hindusa, se considera ca principiul feminin e reprezentat prin culoarea rosie, iar cel masculin prin cea alba. Impletirea complementara a celor doua principii, ilustrate prin cele doua culori, sta la baza nasterii vietii.
Intr-un final, la nivel elementar gandind, snurul alb/rosu este simbolul regenerarii si renasterii ciclice a vietii. (miriamsroom.wordpress.com)

comentarii