Cum a renunţat contele Miklos Banffy, fost ministru de externe al Ungariei, la cetăţenia maghiară în favoarea celei române
În această vară s-au împlinit 131 de ani de când Principatul Bulgariei a cerut unirea cu Regatul României. De asemenea, anul acesta se împlinesc 99 de ani de când Ungaria a cerut şi ea să fie condusă de Casa Regală a României. Dacă aceste lucruri s-ar fi întâmplat, România ar fi avut acum un teritoriu aproape la fel de mare ca şi cel stăpânit cândva de Burebista.
Între 1886-1887 a fost pregătită în detaliu Unirea României şi Bulgariei sub sceptrul lui Carol I, unire susţinută puternic de Germania. Acest proiect urmărea, printre altele, eliminarea influenţei ruseşti din Balcani.
Tocmai de aceea Rusia a ameninţat imediat România şi Bulgaria cu ocupaţia militară, dacă nu renunţă la ideea Confederaţiei. Pentru a evita un război cu Imperiul Ţarist, cel două state au abandonat proiectul, în 15 iunie 1887.
Grofii maghiari i-au propus lui Ferdinand I să fie rege şi la Bucureşti şi la Budapesta
În 1916 România a intrat în unul din cele mai sângeroase conflagraţii ale omenirii, primul război mondial, ca aliată a Franţei, Angliei, Statelor Unite şi Rusiei împotriva Puterilor Centrale, adică
Germania, Austro-Ungaria, Bulgaria şi Turcia. Obiectivele Regatului României erau unirea cu Ardealul. În august 1916 armata română a trecut munţii şi a învins în câteva lupte trupele austro-ungare. Atunci a trebuit să intervină Germania pentru a schimba raportul de forţe în Transilvania. Concomitent, trupe germano-bulgaro-turce au atacat Regatul României dinspre sud. În aceste condiţii, a fost respins atacul românilor asupra Ardealului, iar trupele Puterilor Centrale au înaintat şi au ocupat Bucureştiul. Armata română şi topate oficialităţile statului s-au retras în Moldova, Iaşiul devenind capitala Regatului. În 1917, aliatul principal al românilor, Rusia ţaristă, a renunţat la luptă din cauza războiului civil declanşat de bolşevici pe tot teritoriul rusesc. În urma acestui război civil s-a născut Uniunea Sovietică.
Deşi situaţia era disperată pentru români, campaniile germane din 1917 nu au putu sparge frontul din Moldova, în celebrele bătălii de la Mărăşeşti, Mărăşti şi Oituz, iar în mai 1918 germanii propun o pace, prin care se promite României unirea cu Basarabia, în schimbul demobilizării armatei. A urmat un respiro de câteva luni, după care, în octombrie 1918, România a reluat de una singură atacul asupra coaliţiei germano-austriaco-ungaro-
Între timp, comuniştii puseseră stăpânire pe Rusia. Mai mult, oamenii lui Lenin au reuşit să instaleze un guvern bolşevic şi la Budapesta, condus de Bela Kun. În primăvara anului 1919 comuniştii unguri au strâns o armată şi au încercat să contraatace în Ardeal, în timp ce o armată comunistă din Ucraina a trecut Nistrul şi a încercat să invadeze Basarabia. Românii au respins atacurile şi, pentru a fi sigură de linişte dinspre Vest, în iunie 1919 au trecut Tisa şi au ocupat Ungaria. În 4 august trupele româneşti au ocupat Budapesta, fără luptă. După cum se vede din fotografiile de epocă, ostaşii români, foarte relaxaţi, erau mereu înconjuraţi de o populaţie mai mult curioasă decât speriată în Budapesta.
Trupele noastre s-au retras după patru luni, conform înţelegerilor internaţionale, după ce au fost sigure că marile puteri ale lumii recunosc drepturile României asupra Ardealului, Basarabiei şi Bucovinei.
În acest context, în1919 Ungaria se afla în ipostaza unui stat învins în primul război mondial, izolat din punct de vedere politic, cu economia ruinată şi cu teritoriul redus la o treime din cât avea înainte de război.
Elita politică maghiară, în special reprezentanţii ei de dreapta şi extremă dreaptă, a încercat în acel moment o apropiere între Ungaria şi România. Astfel, timp de 7 ani, între 1919 şi 1926, ungurii au cerut cu insistenţă unirea dinastică a celor două ţări sub un singur rege aparţinând Casei Regale a României, fie Ferdinand I, fie Carol al II-lea. Adică tot o manorhie dualistă, cum fusese Austro-Ungaria, în care locul Austriei să fie luat de România. Cei mai înfocaţi suţinători ai acestei idei au fost conţii Bethlen, Banffy, Teleki şi amiralul ultranaţionalist Miklos Horthy.
S-a mers până acolo încât contele Miklos Banffy, fost ministru de externe al Ungariei, a renunţat la cetăţenia maghiară în favoarea celei române şi a negociat timp de două săptămâni împreună cu Regele Ferdinand, la Sinaia, detaliile acestei uniri. Ferdinand era încântat de idee, dar opoziţia liberalilor lui Ion I. C. Brătianu, care se temeau că maghiarii vor primi rol preponderent în noul stat, a dus la eşuarea tratativelor.
(Detalii în volumele ”Istoria politică a României sub domnia lui Carol I”, de Titu Maiorescu, şi ”România şi Tripla Alianţă”, de Şerban Rădulescu Zoner şi G. Cazan)
sursa Golea Sorin , uzp.org.ro
Avram Iancu
Fundatia Werdnig Hoffman Carei
Radu Gyr
comentarii
de Sorin Iulian Florut la 13 mai 2019 - 22:45
In articol s-au strecurat cateva erori regretabile, care nu influenteaza ideea sa generala, dar ofera o imagine distorsionata a desfasurarii evenimentelor.
1) Romania a intrat in primul razboi mondial in 1916 alaturi de Antanta, adica alaturi de urmatorii aliati: Franta, Regatul Unit, ITALIA (nu SUA!) si Rusia, cu care semneaza o conventie politica si una militara, cu obligatii politice si militare RECIPROCE. SUA va intra in razboi abia in anul urmator intrarii Romaniei, adica in 1917.
2) Aliatii Romaniei NU SI-AU RESPECTAT OBLIGATIILE ASUMATE PRIN CONVENTIILE DIN 1916, fapt cu implicatii extrem de serioase asupra desfasurarii actiunilor militare ale Romaniei. Asta pentru ca frontiera Romaniei cu Austro-Ungaria si Bulgaria, aflate in alianta Puterilor Centrale, avea o lungime de peste 1000 de kilometri, cam cat avea frontul rusesc de Carpati pana la Marea Baltica, pe care Rusia dispunea de 6 milioane de militari, in timp ce Romania mobilizase abia 1 milion. Evident, din cauza situatiei demografice diferite. Din acest motiv, Romania nu putea duce un razboi ofensiv pe doua fronturi, adica si in Ardeal si impotriva Bulgariei. De aceea, chiar planul de campanie al Romaniei preconiza ofensiva in Ardeal, pe directia generala Budapesta si defensiva pe frontiera cu Bulgaria. La frontiera romano-bulgara trebuiau sa soseasca peste 100.000 de militari rusi in scopul sustinerii celor doar 3 divizii romanesti aflate acolo (la Turtucaia, Silistra si Bazargic) insuficiente insa pentru a face fata unui atac bulgar. Atac bulgar care ar fi trebuit sa fie facut imposibil de o ofensiva dinspre Salonic a fortelor Antantei, conduse de generalul Sarrail. De asemenea, ofensiva romaneasca din Ardeal ar fi trebuit sustinuta la dreapta ei de o ofensiva ruseasca in Galitia. Nici una din aceste actiuni preconizate si convenite de aliati cu Romania nu s-a produs. Asa incat, dupa intrarea trupelor romane in Ardeal prin trecerea Carpatilor, s-a produs atacul bulgar pe frontiera din Dobrogea, bulgarii, nestingheriti de nici o actiune aliata, reusind sa blocheze divizia romaneasca de la Turtucaia profitand de eroarea nepermisa a comandantului roman al cetatii respective. Bulgarii captureaza Turtucaia, provocand o infrangere usturatoare. Efectul ei a fost schimbarea planului de campanie al Romaniei (ceea ce NU SE FACE IN CAMPANIE!!!!) adica a fost oprita ofensiva in Ardeal si s-au scos forte de acolo pentru a da o lovitura in spatele armatei bulgare, asa numita manevra de la Flamanda, care in final a fost abandonata din cauza vremii nefavorabile. Dar, timpul pretios pierdut de armata romana prin oprirea ofensivei din Ardeal a dat timp austro-ungarilor si germanilor sa maseze acolo forte superioare armatei romane, ceea ce a dus la impingerea acesteia inapoi pe Carpati, iar dupa spargerea frontului romanesc pe Jiu a urmat retragerea spre Bucuresti si apoi in Moldova. In acele conditii s-a decis evacuarea tezaurului romanesc in Rusia.
3) Basarabia se unise deja cu Romania inca din martie 1918, in conditiile situatiei generate de preluarea puterii in Rusia de catre bolsevici (octombrie-noiembrie 1917) pe care nu o detaliez acum, dar pacea impusa de Germania DUPA IESIREA RUSIEI DIN RAZBOI si IZOLAREA ROMANIEI INTRE INAMICI, NU PROMITEA, ci RECUNOSTEA unirea Basarabiei. Pacea impunea si demobilizarea armatei, cedarea Carpatilor si a Dobrogei, subirdonarea economiei romanesti catre Germania etc. Foarte important de retinut ca pacea respectiva nu a fost NICIODATA VALIDA, ea nefiind semnata de regele Ferdinand, care, conform constitutiei din 1866, impartea puterea legislativa cu reprezentanta nationala (parlamentul), nici un act votat de parlament nefiind valabil fara semnatura domnitorului / regelui. Or, pacea fusese semnata DOAR de parlament.
4) Romania a reintrat in razboi pe 10 noiembrie 1918. Germania a semnat armistitiul a doua zi, pe 11 noiembrie 1918, dupa ce aliatii ei incetasera rand pe rand luptele. Ungaria, desprinsa de Austria, cauta sa mentina teritoriul pe care il administrase in cadrul Austro-Ungariei, un mini imperiu ce cuprindea mai mult de jumatate (circa 2/3) de teritorii NEUNGURESTI (Croatia, Slovacia, Transilvania etc.) locuite majoritar de croati, slovaci, romani, care isi manifesta deschis dorinta de desfacere de Ungaria inca din toamna anului 1918. Ungaria obtine de la generalul Franchet D’Esperey o linie de demarcatie intre ea si Romania pe linia Muresului. Linia nu era o frontiera si, conform armistitiului de la Belgrad, putea fi trecuta de fortele aliate, nu si de cele ungare. Intre timp, la Paris se deschide conferinta pacii (19 ianuarie 1919)care permite armatei romane sa inainteze doar pana pe linia Sighet – Ciucea – Zam, teritoriul de la vest de acest aliniament ramanand inca sub ocupatie ungureasca pana in aprilie 1919, cand, dupa doua saptamani de lupte (16-30 aprilie 1919) armata romana ajunge sa ocupe tot cursul Tisei.
5) Dupa 20 IULIE ( nu iunie!) 1919, dupa respingerea ofensivei unguresti la est de Tisa, al carei scop era recuperarea Ardealului, fortele romane contraataca, lichideaza mare parte din fortele inamice prinse in incercuire la rasarit de Tisa printr-o operatie perfecta, conceputa de Biroul Operatii, condus de locotenent- colonelul Ion Antonescu, apoi trec Tisa si avanseaza spre capitala ungara, in care intra in seara zilei de 3 august 1919. Pentru siguranta capitalei ungare, armata romana a controlat si teritoriul de la vest de Dunare, pana la Gyor, avand legatura la dreapta cu fortele ceho-slovace si la stanga cu fortele franco-sarbe.
6) Ocuparea militara a Ungariei a durat TREI LUNI (nu patru!) din august pana la inceputul lui noiembrie 1919, cand, in sfarsit, dupa doua tentative de a incepe retragerea (in septembrie si in octombrie) conferinta pacii a aprobat retragerea armatei romane, ale carei forte au trecut la est de linia de frontiera ungaro-romana comunicata de conferinta pacii, al carei traseu a fost stabilit de aceasta mai la EST de linia de frontiera convenita de Antanta cu Romania in august 1916.
7) Important de precizat ca respectivele doua treimi din suprafata administrata de Budapesta inainte de razboi si iesite din componenta Ungariei inca din 1918 dar confirmate abia in 1920 de conferinta pacii, prin Tratatul de la Trianon, reprezentau teritorii NEUNGURESTI, locuite majoritar de croati, slovaci, romani, germani, sarbi, ruteni.
Raspunsuri