Cuvinte de mulțumire pentru ajutoarele primite. Acțiunea umanitară continuă

• publicat la: 9 martie 2019
Cuvinte de mulțumire pentru ajutoarele primite. Acțiunea umanitară continuă

Casele cu acoperisul distrus de incendiul din 16 februarie 2019 sunt deja refăcute în mare parte. Mai greu merg lucrările la casa cu numărul 70 de pe strada Mihai Viteazu din cauza lipsurilor financiare. Acoperișul a fost refăcut până la stadiul de a nu ploua în camere, hornul a fost reclădit  dar mai sunt necesare lucrări de construcții, de refacere a circuitului electric.

Gesturi demne de toată admirația din partea comunității locale! Au răspuns  campaniei de ajutorare a Buletin de Carei multe persoane fapt pentru care familia aduce  smerite  mulțumiri. Mulțumirile se adresează tuturor celor care au fost alături de ei la ceas de nevoie.

Mulțumește și preotului Valer Pop pentru implicare și prezență. Comunitatea din Carei a reacționat la necazul familiei afectate de incendiu. Doar așa a fost posibilă strângerea de fonduri și ajutoare pentru reconstrucția casei.

Din păcate lucrările nu sunt finalizate și mai este nevoie de sprijin pentru reparația casei.

Acesta este contul unde pot dona cei care doresc să ajute chiar la refacerea casei afectate de incendiu.

BCR Carei

Titular Florica Suta

Cont LEI RO43RNCB0222100146680001

Ajută și vei fi și tu ajutat la rândul tău!

Buletin de Carei

http://www.buletindecarei.ro/2019/02/crestinii-din-marna-noua-intind-o-mana-de-ajutor-celor-afectati-de-incendiul-din-carei.html

http://www.buletindecarei.ro/2019/02/o-familie-din-carei-lupta-sa-si-reconstruiasca-casa-care-a-ars-este-mare-nevoie-de-ajutor.html

comentarii

de un careian oarecare la 9 martie 2019 - 20:18

Oare cu cat a „ajutat” bdec , alias familia ciuta , in afara de scandal ???

de Buletin de Carei la 9 martie 2019 - 20:21

Cu cât nu îți poți imagina! Vino să vezi contractul de sponsorizare. Vă deranjează că o familie de români a fost ajutată să își refacă casa? Acțiunile umanitare pentru români sunt scandal? Păi astfel de elemente civilizatoare sunteți voi?

Lasati un comentariu