Taina Sfântului Maslu în Parohia Sf.Anton din Carei

• publicat la: 24 March 2019
Taina Sfântului Maslu în Parohia Sf.Anton din Carei

Duminică, 24 martie 2019, credincioșii au umplut până la refuz  biserica Sf.Anton din Carei  unde  a fost săvârșită Taina Sfântului Maslu de către pr.paroh Iulian Palas, pr.Mirel Demian din Valea lui Mihai, pr.Gheorghe Pop din Domănești, pr.Ovidiu Marița din Moftin, pr.Voicu Vlad din Vășad, pr.Răzvan Remeș din Craidorolț, pr.Erdodi Endre.

Valeriu Ioan, ipodiaconii Bogdănel Timoș din Oradea și Borota Cristian din Carei  și-au dat sprijinul pentru desfășurarea  în bună rânduială a Sfântului Maslu.

Numărul de şapte preoţi se află în concordanţă cu simbolistica acestui număr (care provine din tradiția veche și este păstrată până azi), adică  există şapte daruri, şapte peceţi şi îngeri (în Apocalipsă), şapte virtuţi etc. și de aceea rânduiala Sfântului Maslu cuprinde: şapte rugăciuni pentru binecuvântarea untdelemnului, şapte apostole, şapte evanghelii.

S-au făcut rugăciuni  pentru cei bolnavi sufletește și trupește, pomenind cu evlavie  pe frații și surorile  care pătimesc în  boli și neputințe, pentru cei  prezenți  dar și pentru cei care nu reușesc să participe din binecuvântate pricini.

După ungerea cu untdelemn s-a trecut la sfințirea bucatelor aduse de credincioși.

La finalul slujbei, părintele Mirel Demian din Valea lui Mihai a ținut un cuvânt de învățătură cre­din­cioșilor.

Părintele paroh Iulian Palas a pregătit apoi pentru toți cei prezenți o mică agapă în curtea parohiei.

Daniela Ciută

 

 

Lasati un comentariu