Săptămâna Patimilor pentru românii din Carei. Obrăznicia unui primar

• publicat la: 24 aprilie 2019
Săptămâna Patimilor pentru românii din Carei. Obrăznicia unui primar

În Săptămâna Patimilor care precede Învierea Domnului pentru credincioșii români ortodocși și greco-catolici, conducerea UDMR a Primăriei Carei nu permite Direcției județene de cultură Satu Mare să amplaseze o placă  cu numele românilor participanți la Marea Unire de la Alba Iulia din 1 decembrie 1918 pe sediul Primăriei. Fără nici o motivație oficială. Nu este prima sfidare din partea administrației UDMR Carei la adresa  careienilor români. Dar parcă cea din Săptămâna Patimilor le întrece pe toate!

Cu ce drept, tu, Kovacs Eugen, primar care ar trebui să fii al tuturor careienilor nu numai al celor care se ploconesc în fața ta, refuzi amplasarea plăcii cu numele românilor careieni participanți la Marea Unire din 1918 pe fațada clădirii Primăriei Carei? Clădirea Primăriei Carei nu este a ta ci a tuturor careienilor!

Clădirea Primăriei Carei a fost renovată cu 2 rânduri de fonduri publice, din bani românești, iar tu te opui amplasării plăcii cu numele românilor care au fost aleși ca delegați la Adunarea  ce avea să consfințească Marea Unire! Este o filă din istoria noastră, a românilor careieni care trăim aici  alături de alte naționalități. Aici, la sediul Primăriei Carei, a avut loc adunarea din noiembrie 1918 pentru pregătirea participării românilor careieni la Marea Unire și din acest motiv strada poartă numele de 1 Decembrie 1918!

Nu mai ascunde istoria și nu mai falsifica datele istorice, Harta Careiului ce apare pe site ul Primăriei Carei și nu mai ascunde Monumentul Ostașului Român de ochii trecătorilor! Nu îți mai bate joc  de numele scriitoarei românce din Carei care a fost Otilia Marchiș …ai tipărit cu mare obrăznicie cărți în limba maghiară despre ea iar numele ei a fost înlocuit cu o poreclă batjocoritoare! Așa faci și la tine în familie? Noi, careienii, nu am fost obișnuiți cu astfel de purtări extremiste pe timp de pace…în perioadele de ocupație știm ce am avut de pătimit!

Nu mai discrimina și nu mai incita careienii unii împotriva altora pe criterii etnice! Nu mai folosi banii noștri  pentru a plăti cântăreții care îți ridică osanale și ne înjură pe noi pentru că spunem lucrurilor pe nume și nu renunțăm la a ne manifesta ca români ce suntem!

Dacă tot ai vrut să vii și să te stabilești în Careiul nostru atunci trebuie să ne respecți pe fiecare dintre noi, cu istoria noastră cu tot!

Lasă Direcția Județeană de Cultură să pună placa comemorativă la locul ei de drept și nu mai trata românii ca cetățeni de rang 2 care nu au dreptul la plăci cu nume românești în centrul orașului, pe clădirea Primăriei Carei refăcută cu bani publici!

Nu ne respecți nici măcar sărbătorile noastre și acum, în Săptămâna Patimilor, atentezi la liniștea noastră sufletească.

Cum poți să te uiți în oglindă?

 

Daniela Ciută,

un careian român independent

 

 

comentarii

de mine la 24 aprilie 2019 - 11:07

Foarte bine face! Vā meritati pentru cā le permiteti dictatura!Dati-l jos dacā aveti curaj.

de Cornelia la 24 aprilie 2019 - 13:08

Sorry, cred că amesteci sărbătorile religioase cu cele patriotice. Prea multe funcții, amu esti si independent. Fă ti cozonacul si vopseste ouăle, nu mai agita spiritele, pătimeşte!

de Jenica fara frica la 24 aprilie 2019 - 13:46

Draga „Cornelia” eu iti sugerez sa-i vopsesti tu „ouale” la stapanul tau si sa nu mai comentezi a paguba pe-aici

de Buletin de Carei la 24 aprilie 2019 - 14:05

Ne bucurăm că îți plac numele românești veritabile dar e păcat că te rușinezi cu numele pe care ți l-au dat părinții tăi. Și numele ungurești sunt frumoase dragă Cornelia. Te dă de gol adresa de la care postezi că doar știm cine ești și de ce inciți împotriva românilor.

de Acad. Marius Porumb la 24 aprilie 2019 - 19:43

Sărbătorile nu sunt de două feluri.In biserica românească preoții binecuvântează cu Evanghelia cu tricolor. Pentru români, ca și pentru alte neamuri, biserica înseamnă identitate națională ! Doamne ocrotește-i pe români ! Vă doresc Sărbători fericite, binecuvântate și luminoase ! MP

de Semnul lui Iona la 25 aprilie 2019 - 16:24

„Neam viclean și desfrânat cere semn, dar un semn nu i se va da, decât semnul lui Iona prorocul. Că precum a fost Iona în pântecele chitului trei zile și trei nopți, așa va fi și Fiul Omului în inima pământului trei zile și trei nopți. Bărbații din Ninive se vor scula la judecată cu neamul acesta și-l vor osândi, că s-au pocăit la propovăduirea lui Iona; iată, aici este mai mult decât Iona” (Matei 12, 39-41)

Lasati un comentariu