Seară de film. Bohemian Rhapsody la Carei

• publicat la: 9 April 2019
Seară de film. Bohemian Rhapsody la Carei

Miercuri, 17 aprilie 2019, ora 19.00, în sala „Deák Endre” a Centrului Cultural Carei va avea loc proiecția filmului Bohemian Rhapsody. Prețul biletului este de 15 lei. Accesul în sală a copiilor sub 12 ani este permis doar cu acordul sau împreună cu părinții.
Bohemian Rhapsody (2018) este o celebrare a legendarei trupe Queen, a muzicii lor și a liderului extraordinar al formației, Freddie Mercury, care a sfidat stereotipurile și a distrus convențiile, devenind unul dintre cei mai iubiți artiști de pe planetă.

Filmul urmărește ascensiunea meteorică a trupei prin melodiile lor iconice și sunetul revoluționar, apropierea de colaps a formației pe măsură ce stilul de viață al lui Mercury scapă de sub control, dar și reuniunea lor triumfătoare în ajunul concertului „Live Aid”, unde Mercury, care se confruntă cu o boală amenințătoare, conduce trupa într-una dintre cele mai puternice performanțe din istoria muzicii rock.

În cadrul concertului caritabil „Live Aid” din 1985, trupa a hipnotizat stadionul Wembley din Londra și audiența TV la nivel mondial cu hituri precum „We Will Rock You” și „Radio Ga Ga”. Trupa a continuat să concerteze și să înregistreze chiar și atunci când sănătatea lui Mercury s-a deteriorat. În 1991, la o zi după ce a recunoscut public că are SIDA, Mercury a decedat din cauza bolii sale la vârsta de 45 de ani.

.

Lasati un comentariu