Festivalul mămăligii de la Bixad. Jandarmii sătmăreni la datorie

• publicat la: 28 June 2019
Festivalul mămăligii de la Bixad. Jandarmii sătmăreni  la datorie

Sfârşitul acestei săptămâni se anunţă a fi unul încărcat de evenimente culturale şi sportive.

Hramul Diecezei Romano Catolice din Satu Mare, hramul mănăstirii Bixad, Festivalul mămăligii de la Bixad, Ziua în familie de la Berveni, sunt doar câteva dintre activităţile planificate la acest sfârşit de săptămână unde se aşteaptă participarea unui public numeros.

Aceste evenimente vor genera o serie de restricţii de circulaţie, duminică 30 iunie între orele 09,00 – 14,00 în Piaţa Libertăţii din municipiul Satu Mare, restricţii pentru buna organizare a evenimentului, motiv pentru care Jandarmeria Satu Mare recomandă participanţilor la trafic să evite utilizarea acestor zone pentru traficul auto în perioada desfăşurării acestor activităţi.

În paralel, în zilele de 28, 29  şi 30 iunie a.c,  jandarmii sătmăreni  vor executa misiuni de asigurare şi menţinere a unui climat de ordine şi siguranţă publică, atât individual, cât şi în cooperare cu Inspectoratul de Poliţie al Judeţului Satu Mare pentru stabilirea unui climat de ordine şi siguranţă publică la nivelul întregului judeţ.

Pentru ca toate aceste evenimente să se desfăşoare în condiţii de siguranţă, patrulele de siguranţă publică vor fi prezente în mijlocul cetăţenilor 24 de ore din 24, prin misiunile executate urmărindu-se soluţionarea în mod operativ a sesizărilor primite.

Echipajele de jandarmi vor acţiona cu preponderenţă pentru prevenirea apariţiei unor incidente sau stări tensionate, dar şi pentru depistarea persoanelor care săvârşesc fapte contravenţionale sau penale.

Deoarece la aceste manifestări se preconizează prezenţa unui public numeros, pentru prevenirea incidentelor nedorite, Jandarmeria Satu Mare face următoarele recomandări:

v Să fie atenţi la bunurile şi obiectele personale ( genţi, poşete, bagaje etc.);

v Să îşi asigure încuietorile portierelor la autoturisme;

v Să nu poarte obiecte de valoare care pot atrage atenţia persoanelor cu intenţii dubioase;

v Să respecte regulile stabilite de organizatori;

v Să evite consumul excesiv de alcool, întrucât acesta este factorul favorizant şi declanşator al multor fapte de natură contravenţională sau penală;

v Să acorde sprijin forţelor de ordine pentru îndeplinirea sarcinilor de menţinere a ordinii publice.

 

 

Lasati un comentariu