Viceprimarul Arpad Nonn din Cămin persiflează opincarii și incită împotriva celor care nu au fost de acord cu profanarea crucilor pe Valea Uzului

• publicat la: 12 June 2019
Viceprimarul Arpad Nonn din Cămin persiflează opincarii și incită împotriva celor care nu au fost de acord cu profanarea crucilor pe Valea Uzului

Viceprimarul comunei Cămin, Arpad Nonn, monitorizează cimitrele eroilor din România și transmite apoi informațiile ,,tuturori,, patrioți ca Daniela Ciută de parcă în comuna Cămin nu mai sunt probleme de rezolvat.

Cea mai mare grijă a viceprimarului din Cămin au ajuns patrioții români. Poate pentru că Primăria Cămin nu are pagină în limba română.

Tot pe pagina sa personală face aprecieri la adresa familiei Ciută împreună cu o domnișoară din Germania, făcând referire la prezența de la cimitirul de pe Valea Uzului unde mormintele eroilor români au fost acoperite cu saci de gunoi.

Referirile sarcastice la adresa opincarilor ne fac să credem că încă nu a uitat de episodul din 4 august 1919 când românii au eliberat Budapesta de sub conducerea bolșevicului Bela Kun și au arborat opinca românească pe Parlamentul din Budapesta.  Armata Română a dat atunci de mâncare populației înfometate și a menținut ordinea până la instaurarea altui guvern.

În timp ce viceprimarul din Cămin,  Arpad Nonn,  desconsideră opincarii și patrioții, noi suntem mândri de faptul că purtam și confecționam opinci pe vremea când alții umblau desculți.  Opinca românească  este o marcă înregistrată cu care orice român patriot se mândrește!

Nu doar familia Ciută este obiectul bârfelor viceprimarului cu câteva minți înfierbântate ci și alți cetățeni care și-au exprimat opinii diferite de-ale lor în ce privește incidentele de pe Valea Uzului unde se dorea împiedicarea intrării românilor în cimitir de Ziua Eroilor.  Viceprimarul își permite să supună oprobiului public pe  un fiu al satului care nu aprobă instigările împotriva românilor și profanarea crucilor de pe  Valea Uzului. Limbajul este unul jignitor chiar și la adresa românilor opincari!

Cică tatăl lui este un opincar de peste munți , venit aici la Cămin. Arpad Nonn îi aduce aminte fiului opincarului de peste munți că nu cu laptele unei opincărese a crescut! Așa se exprimă la Cămin un viceprimar la adresa celor care nu acceptă extremismul practicat pe Valea Uzului.

Culmea e că  viceprimarul Nonn are carte de identitate cu tricolorul românesc și este angajat la o organizație guvernamentală din România.

Instituția Prefectului Satu Mare știe că nu există pagină a Primăriei Cămin în limba română?

 

comentarii

de Gica la 12 June 2019 - 23:04

D-ule vice poate iti aduci aminte unde a fost agățat opinca dupa razboi.Daca nu studiază!
Istoria începe cu Burebista nu cu Istvan kiraly!
Panonia acui a fost te intreb?
Nu instigă la ură pe români.Vrem să trăim în pace și în liniște cu vecinii.Nu este destulă mizerie și probleme in intreaga lume.Nu ne lipsesc prostiile dvs.Inseamna ca nu aveti de lucru și va preocupa alte probleme ca nu va sta in fișa de post.La primărie sunteti bine plătit!!Pt Ce???Ca sa faceti circ.Sa va faceti treaba.
Rusine sa va fie!!!!D-zeu vede tot!!!

de ce mecla , ce mecla la 13 June 2019 - 04:17

Huuuu,dik te de sziiip vagyi

de Pui la 13 June 2019 - 11:13

Sunteți o rușine pentru comunitatea germană din Romania.Nu v-ați ocupat de reînființarea claselor de germană și vă dați că sunteți germani dar sunteți de fapt șvabi maghiarizați Acest pamînt v-a primit cu brațele deschise ați fost colonizați in 1710 de la Ulm iar acum nu mai suportați pe altcineva.V-ati uitat limba minunata cultura germană și vă lăsați conduși de niste secui semianalfabeți care sunt la virful UDMR.Nu va e rușine după ce romanii au ales în funcția supremă a statului un etnic german.Unde e loialitatea specifică germană pe care ați declarat-o fata de tînarul stat român condus de un german
în 1918.

de Ferenc la 13 June 2019 - 18:50

Arpad új le a segedre ne provokáld az embereket Kálmandon.Miota ez a vezetőség van eben a faluban szegyen amit műveltek.Az idősekel ahogy beszélsz és bánsz!!!A roma gyermekeket ütőd vágód Aszt hiszed mindent eltudol rendezni a helybéli rendőrel és a Nagykarolyi rendőrséggel.Mert te nagy RMDSZ es vagy.Mert a hátérből segítenek az ismerősök!Lassan elegük lesz a sok paraszt beteges viselkedésedből.
Aj le ne csináld az eszed!Mert egy nagy paraszt vagy akinek szerintem 2 osztaja van mint a vonatnak.
Jób lenne ha lemondanál mert inkompetens vagy ere a munkára.

de De Rares la 13 June 2019 - 20:20

In locul tau mi-ar fii rusine cu moaca asta sa fiu viceprimar si sa reprezint satul.Dupa comportament esti ca si un cioban fara clasa.Te ai votat singur in fruntea UDMR din Camin unde cu atitudinea ta iredentista si horthysta vrei sa ti faci reclama ieftina.Te legi de cetatenii cinstiti .Stai pe banca ta si respecta tara in care traiesti si toti cetatenii indiferent de etnie.

de Jancsi la 15 June 2019 - 09:09

Ferenc igazad van mindenben!!Én azon csodálkozóm hogy a Kalmandi lakosok meddig birjak meg eszt a beteges gyalázatos vezetőséget.
Nincs egy falugyűlés évek óta.Ha valaki szólni mer letorkoljak és asztan megbüntetik.A falu nem hallad előre.A titkárnő vezeti a falut nem a polgármester.A tanácsosok megszavaznak mindent mert nem ertenek hoza.Es aszt hiszik hogy így minden jó és szép.Az utóbbi években széjjel vágták az egész falut.Falu ami egy példakép volt a környékbeli falvaknak!Ez a vezetőség mit tud felmutatni?? Semit egy nagy 0
A faluba csak problémák vannak minden téren azért mert arrogáns és beképzelt módon viselkednek és vezetik a falut.
Nem értenek semmihez!!Mongyanak le!!!!

de Istvan la 15 June 2019 - 11:49

8 osztalyal nem lehet falut iranyitani!Nem tartanak falugyulest mert ok okosabbak mint masok es felnek nehogy kideruljon.Leveleket kuldenek a lakosoknak az o elkepzeleseikrol..persze mielot atnezte es kijavitotta egy hozaerto a helyesirast.Ok azt hiszik hogy a polgarmesteri hivatal az o privat ceguk.Aki oket nem valosztota meg azt el kell taposni akik meg rajuk szavasztak azt tenyeren hordozak.Masok eredmenyeivel dicsekednek egy projectet sem kepesek vegigvinni olyan inkompetensek.A tanacsosok persze mindent megszvaznak hisz inkompetensek szinte mind, azt sem tudjak mit szavaznak meg.

Lasati un comentariu