Corina Chiriac va cânta la Carei. Ziua Copiilor ,,Junior Day,,

• publicat la: 30 iulie 2019
Corina Chiriac va cânta la Carei. Ziua Copiilor ,,Junior Day,,

Luni, 29 iulie 2019, la ora 17.00 a debutat cea de-a treia ediție a Festivalului CareiFest, cu Ziua Copiilor ”Junior Day”, eveniment aflat la cea de-a doua ediție.

Programul a cuprins o serie de evenimente culturale, artistice și educative, dedicate tuturor copiilor. Între orele 17.00 – 21.00 toți cei prezenți s-au putut bucura de jocuri interactive, demonstrații de tir cu arcul alături de arcașii de la „Corvus Regia”, airsoft, toboganul mare, atelier de pictură pe forme de ispos realizat de Biblioteca Municipală, atelier de pictură pe materiale textile realizat de Polipol, bouncerul gonflabil, atelierul de creație Polipol, atelierele de modelaj de plastilină, jocuri și ateliere oferite de Asociația Borókagyökér, puzzle, modelaj de baloane, atelierele de brățări, desene și amprente, jocurile de construcție, pictura pe față, spectacolul de baloane uriașe de săpun, pregătite de Gașca „Festiland” din Satu Mare.

Senzația zilei a reprezentat-o prezența personajelor Mickey și Minnie Mouse, din partea Festiland. Toți copiii s-au înghesuit la fotografii alături de cele două personaje atât de îndrăgite de aceștia.

Reprezentanții Bibliotecii Municipale Carei au venit în întâmpinarea tinerilor cu cortul de povești, unde s-au citit povești în limbile română, maghiară și engleză.

De la ora ora 18.00 a avut loc spectacolul interactiv de teatru în limba maghiară bazat pe poezii,„Ugrabugra Ákombákom” susținut de actorul Kozsik József din Târgu Mureș, iar de la ora 19.00 Compania „Animo Puppet Studio” din Baia Mare, formată din Carmen Bulancea, Ruxandra Lăzărescu și Iulian Bulancea a prezentat un spectacol cu actori și păpuși, în limba română bazat pe fragmente din fabulele „Broasca și vaca”, „Greierele și Furnica”, respectiv „Dreptatea leului”. Zeci de copii, părinți și bunici, au urmărit cu mare atenție cele două reprezentații interactive, aplaudând minute în șir prestația artiștilor.

Pe tot timpul evenimentului, cei prezenți au putut vizita standurile comercianților și ale asociaților prezente, admirând și chiar confecționând alături de aceștia diferite produse artizanale.

Manifestarea s-a încheiat la ora 21.00 cu un show cu baloane uriașe de săpun.

Evenimentul a fost prezentat de Szűcs József și Adrian Ștefănuți.

La eveniment au participat aproximativ 500 de persoane.

Festivalul CareiFest continuă marți, 30 iulie 2019, începând cu ora 20.00 cu prima zi din cadrul celei de-a douăsprezecea ediții a Festivalului AUGUSTFEST. Vă prezentăm programul detaliat al primei zile din cadrul AUGUSTFEST:

Parcul Dendrologic din jurul Castelului  Károlyi

 

30 iulie 2019, marți

Ora 20.00 – GALA DANSULUI CAREIAN, ediția a XII-a (partea a I-a), Magic Dance (Carei), Lead & Follow (Carei)

Ora 21.15 – Recital CORINA CHIRIAC

 

 

 

Lasati un comentariu