Școala de Vară ASTRA Carei

• publicat la: 7 July 2019
Școala de Vară ASTRA Carei

Școala de vară organizată de către ASTRA  Despărțământul Aurel Coza Carei  a ajuns la final. Tinerii participanți au avut parte de activități diverse, atractive spun ei. Alese mulțumiri celor implicați, prof. Rodica Florica Pop, Viorel Gurzău, prof.Irina Petrușca, prof.Viorica Tomai și nu în ultimul rând părintelui Ovidiu Marița de la Parohia Sf.Iosif  din Moftin.

Imnul ASTRA Carei , Limba românească, a deschis fiecare zi de activitate.

,,Mult e dulce și frumoasă limba ce-o vorbim,

Altă limb-armonioasă ca ea  nu găsim,

Saltă inima-n plăcere când  o ascultăm,

Și pe buze-aduce miere când o cuvântăm,,

Tinerii au savurat orele petrecute cu părintele Ovidiu de la parohia Moftin datorită jocurilor deprinse și a învățăturilor valoroase. Nu au lipsit nici rugăciunile de dimineață din programul Școlii de Vară.

Fiecare a primit un ecuson cu sigla ASTRA pe care și-a trecut numele și un caiet pe care au lipit pe copertă o foaie cu sigla ASTRA după ce în prealabil au colorat-o.

Marți, 2 iulie, fiecare a recitat versurile preferate, la bustul lui Mihai Eminescu, din lirica poetului…..O, rămâi,  Doina, Ce-ți doresc eu ție dulce Românie, Codrule, codruțule….Pe lângă plopii fără soț….

Am primit și vizita unor buni și dragi colaboratori din Marna Nouă. Profesoara Viorica Tomai a venit însoțită de Lorena, Miruna și Octavian, toți îmbrăcați în costume populare tradiționale.  După prezentarea pieselor specifice costumului tradițional am urmărit șezătoarea organizată de ASTRA Carei pentru Festivalul de la Mangalia. Tinerii au deprins cântecele specifice unei șezători, au recitat și s-au delectat cu o activitate ce nu mai face parte din programele școlare…cusutul.

Prof.Rodica Florica Pop a pregătit pentru fiecare participant o bucată de etamină ( pânză) sub forma unui semn de carte pe care tinerii trebuiau să coase cruciulițe cu ațe de diferite culori.  Punctul de feston a fost deprins  repede de elevi deși majoritatea țineau pentru prima dată un ac cu ață în mână.  Și cusăturile în cruciulițe au fost învățate rapid mai ales că între timp cântam și ne distram ascultând poveștile despre șezătorile de demult.

Nu am uitat de cei care au fondat pentru prima dată cea mai veche asociație culturală românească, ASTRA, acum 158 de ani. Am povestit despre personalitatea profesorului Aurel Coza, fostul director al Liceului ,,Vasile Lucaciu,, și  cel mai longeviv președinte al ASTRA Carei. Despre careianul George Pteancu și despre canonicul Gheorghe Mureșan, despre cum a luat ființă în 1923 Despărțământul ASTRA Carei, desființat de comuniști în 1948 și reactivat în 26 septembrie 2014. Despre Casa de Cultură ASTRA  din Carei, devenită acum locuință particulară.

Și pentru că este vară, pr. Ovidiu Marița de la parohia Sf.Iosif din Moftin ne-a invitat în curtea bisericii la un picnic unde fiecare să învețe cum să își prepare  bucatele preferate.  Tinerii au învățat cum se pregătește focul pentru grătar, cum se prăjește slănina și mai apoi micii și grătarele.

Tot la Moftin am vizitat  cimitrul eroilor  căzuți pentru eliberarea patriei.

http://www.buletindecarei.ro/2019/07/flori-pentru-eroi-la-carei-si-moftin.html

Alese mulțumiri și conducerii Școlii Gimnaziale nr.1 Carei care ne-a primit pentru a ne desfășura activitățile Școlii de Vară ASTRA.  Vacanță plăcută în continuare dragi  elevi.

Daniela Ciută

comentarii

de Vasile Lechintan la 7 July 2019 - 10:54

Felicit Astra Carei pentru aceasta emotionanta activitate. Emotionanta pentru ca s-a lucrat cu sufletul cel frumos al copiilor, care are nevoie in permanenta de distractie, de educatie, de cunoastere a valorilor neamului nostru.

de Maria la 7 July 2019 - 12:34

Sper ca nici copiii de azi sa nu uite momentele frumoase pe care le-au trait sub indrumarea unor dascali minunati,asa cum si noi,care am fost demult copii,ii pastram in inimile noastre pe cei care ne-au educat.Felicitari pentru aceste eforturi de a modela caractere.

Lasati un comentariu