Crește numărul sancțiunilor contravenționale. Poliția informează

• publicat la: 23 august 2019
Crește numărul sancțiunilor contravenționale. Poliția informează

De la zi la zi crește numărul sancțiunilor contravenționale. Peste 170 de sancțiuni contravenționale au fost aplicate de către polițiștii rutieri sătmăreni la data de 22 august a.c., ca urmare a unor acțiuni desfășurate pe raza județului Satu Mare în vederea prevenirii și combaterii accidentelor rutiere.

  Astfel, la data de 22 august a.c., polițiștii rutieri din cadrul Inspectoratului de Poliție Județean Satu Mare au desfășurat mai multe acțiuni pe raza județului, pentru depistarea conducătorilor auto care încalcă normele rutiere și pentru prevenirea accidentelor rutiere, ocazie cu care au aplicat peste 130 de sancțiuni contravenționale, în valoare de aproximativ 34 000 de lei.

De asemenea, au aplicat măsura complementară de suspendare a dreptului de a conduce în cazul a 9 conducători auto și au ridicat 3 certificate de înmatriculare.

Polițiștii de ordine publică au aplicat peste 40 de sancțiuni contravenționale persoanelor care nu au respectat normele de conviețuire socială, în valoare de aproximativ 11 000 de lei.

Infracțiune rutieră

La volanul unui autoturism având dreptul de a conduce suspendat a fost surprins un bărbat, de 31 de ani, din municipiul Satu Mare, de către polițiștii rutieri.

La data de 22 august a.c., polițiștii Biroului Rutier Satu Mare au depistat în trafic, pe raza municipiului Satu Mare un sătmărean, de 31 de ani, care se afla la volanul unui autoturism având dreptul de a conduce autovehicule pe drumurile publice suspendat.

În cauză s-a întocmit dosar penal.

   

Persoană bănuită de furt identificată de polițiști

Poliţiştii efectuează cercetări față de un bărbat, de 45 de ani, din municipiul Satu Mare bănuit că ar fi comis la data de 22 august a.c. o infracțiune de furt.

 Poliţiştii din cadrul Poliției municipiului Satu Mare au fost sesizați la data de 22 august a.c. cu privire la faptul că dintr-un autoturism aflat parcat pe o stradă din municipiul Satu Mare persoane necunoscute ar fi sustras un aparat pentru cafea.

În urma investigațiilor efectuate de polițiștii de investigații criminale cu sprijinul polițiștilor criminaliști au identificat la scurt timp, persoana bănuită că ar fi sustras respectivul aparat din autoturism ca fiind un bărbat, de 45 de ani, din municipiul Satu Mare.

În cauză cercetările continuă în cadrul dosarului penal constituit pentru comiterea infracțiunii de furt.

 

Lasati un comentariu