Marcăm la Carei Dictatul de la Viena. Va fi prezentă fiica primarului din 1940

• publicat la: 29 august 2019
Marcăm la Carei Dictatul de la Viena. Va fi prezentă fiica primarului din 1940

Sâmbătă, 31 august 2019, de la ora 16,00 va avea loc marcarea Dictatului de la Viena în cea mai greu încercată zonă din județ, zona Carei. Satele românești de aici precum și românii din Carei care au refuzat să devină cetățeni maghiari au fost expulzați peste  granițele trasate abuziv în 30 august 1940.

În această perioadă este în plină desfășurare Școala de Vară de la Carei având ca temă Dictatul de la Viena și impactul său în această zonă.

În fața monumentului comemorativ din curtea bisericii Sf.Apostol Andrei  se va oficia  un serviciu religios iar apoi se va face o deplasare în procesiune până la Sala Festivă de la Liceul Iuliu Maniu.

Va fi prezentă fiica primarului din 1940 al Careiului, dr.av.Valer Câmpianu,  precum și alți membrii ai familiei acestuia. La simpozion vor lua cuvântul col(r) Constantin Moșincat precum și renumitul istoric Traian Cepoiu. Nu avem voie  să lăsăm goală nicio filă din istoria neamului românesc.

,,Cine uită nu merită!,,

Buletin de Carei

comentarii

de Daniel la 30 august 2019 - 21:16

In valea uzului magiarii au bagat 100.000 de euro, pe tine cu cat te-au cumparat?

de Robert la 30 august 2019 - 21:26

si mama mea este româncă și a fost scoasă din casă de hortysti în 1940. Pe bătrâni i-a împușcat dar mama a fugit în lanul de porumb cu alți copii și au scăpat.

de mihai la 31 august 2019 - 07:35

participarea e un semn de respect pentru memoria celor care s-au sacrificat pentru pastrarea identitatii romanesti!

Lasati un comentariu