Poliția informează. Evenimente la Carei

• publicat la: 30 august 2019
Poliția informează. Evenimente la Carei

Potrivit unui comunicat remis redacției Buletin de Carei, peste 140 de sancțiuni contravenționale au fost aplicate de către polițiștii rutieri sătmăreni la data de 28 august a.c., ca urmare a unor acțiuni desfășurate pe raza județului Satu Mare în vederea prevenirii și combaterii accidentelor rutiere.

  Astfel, la data de 28 august a.c., polițiștii rutieri din cadrul Inspectoratului de Poliție Județean Satu Mare au desfășurat mai multe acțiuni pe raza județului, pentru depistarea conducătorilor auto care încalcă normele rutiere și pentru prevenirea accidentelor rutiere, ocazie cu care au aplicat peste 140 de sancțiuni contravenționale, în valoare de aproximativ 41 000 de lei.

De asemenea, au aplicat măsura complementară de suspendare a dreptului de a conduce în cazul a 14 conducători auto și au ridicat 4 certificate de înmatriculare.

Totodată polițiștii Biroului Rutier Satu Mare au sancționat contravențional, cu amenzi de la 200 la 500 de lei, trei tineri având vârste cuprinse între 19 și 26 de ani, întrucât aceștia în timp ce se aflau la volanul unor autoturisme, în Piața Libertății din municipiul Satu Mare, au efectuat derapaje controlate prin ambalarea motorului și fluierarea anvelopelor.

 

Urmărit general depistat de polițiști

 Un bărbat, de 40 de ani, din județul Bihor, urmărit general, a fost depistat la data de 29 august a.c. de către polițiștii careieni.

Ieri, în jurul orei 14.00, polițiști din cadrul Poliției municipiului Carei au fost sesizați despre faptul că un bărbat, de 42 de ani, din comuna Tinca, județul Bihor, ajutat fiind de către un alt bărbat, de 40 de ani, din municipiul Oradea, județul Bihor, ar fi sustras dintr-un supermarket din municipiul  din Carei mai multe produse, în valoare de 2 367 de lei, prejudiciul fiind recuperat în totalitate.

Procedându-se la verificarea persoanelor în cauză, polițiștii au constatat faptul că față de cea de a doua persoană menționată există emisă o dispoziție de urmărire, motivul fiind existența unui mandat de arestare preventivă, emis de Curtea de Apel Oradea pe numele acestuia, astfel că acesta a fost escortat și predat polițiștilor din cadrul Inspectoratului de Poliție Județean Bihor.

Cercetările continuă sub directa supraveghere a procurorului din cadrul Parchetului de pe lângă Judecătoria Carei, în vederea stabilirii întregii activități infracționale a celor două persoane în cadrul dosarului penal întocmit sub aspectul săvârșirii infracțiunilor de furt și complicitate la furt.

 

Infracțiune rutieră

La volanul unui autoturism sub influența băuturilor alcoolice, a fost depistat un bărbat, de 28 de ani, la data de 29 august a.c. de către polițiști.

La data de 29 august a.c., în jurul orei 23.00, patrula de ordine și siguranță publică din cadrul Secţiei Poliție Rurală Carei, au oprit pentru control pe DN 1F, între localitățile Ghenci și Carei, un autoturism condus de un bărbat, de 28 de ani, din localitatea Carei.

În urma testării cu aparatul alcooltest a conducătorului auto a rezultat o concentrație alcoolică de 0.68 mg/l alcool pur în aerul expirat, fiind condus la o unitate spitalicească în vederea recoltării de probe biologice de sânge pentru stabilirea cu exactitate a alcoolemiei.

 În cauză s-a întocmit dosar penal.

Acțiune a polițiștilor cu R.A.R. Satu Mare

  5 certificate de înmatriculare au fost ridicate de polițiștii din cadrul Poliției oraș Ardud la data de 29 august a.c.

La data de 29 august a.c., polițiștii din cadrul Poliției oraș Ardud, au desfășurat activități pentru depistarea autovehiculelor care prezintă defecțiuni, în localitatea Mădăras, împreună cu specialiștii din cadrul R.A.R. Satu Mare, ocazie cu care au aplicat 12 sancțiuni contravenționale, în valoare de 5 365 de lei și au ridicat cinci certificate de înmatriculare.

Astfel, două certificate de înmatriculare au fost ridicate pentru noxe emise peste limita legală admisă și alte trei certificate de înmatriculare au fost ridicate pentru depășirea pragului fonic admis.
 

 

Lasati un comentariu