Centenarul Colegiului Național Mihai Eminescu. Invitație

• publicat la: 29 septembrie 2019
Centenarul Colegiului Național Mihai Eminescu. Invitație

În anul 2019 cea mai prestigioasă unitate de învățământ din județ, Colegiul Național Mihai Eminescu din Satu Mare,  împlinește  100 de ani de la înființarea ca liceu cu limba de predare limba română.

În iulie 1919, statul român a preluat clădirea în care a funcționat Liceul Catolic Regesc, iar în octombrie 1919 începea primul an școlar în Liceul ”Mihai Eminescu”. Românii din Transilvania nu aveau dreptul la școli în limba română, imperiul austro-ungar tratând populația majoritară total discriminator. Abia după Marea Unire din 1918 au apărut școlile cu predare în limba română și limba germană.

Principalele manifestări dedicate acestei aniversări importante vor avea loc în zilele de 3 și 4 octombrie 2019.

”În semn de recunoaștere a palmaresului acestei instituții de învățământ, datorat dascălilor ei, absolvenților merituoși și comunității locale care a sprijinit pe parcursul acestor 100 de ani liceul, se cuvine să marcăm această aniversare prin manifestări speciale”, a spus directorul Liviu Rotaru la una dintre întâlnirile pentru organizarea manifestărilor prilejuite de centenarul liceului.

Programul manifestărilor

 

Buletin de Carei

Lasati un comentariu