Centenar CN Mihai Eminescu Satu Mare. Conferinţa Naţională de Învăţământ Virtual (CNIV)

• publicat la: 22 octombrie 2019
Centenar CN Mihai Eminescu Satu Mare. Conferinţa Naţională de Învăţământ Virtual (CNIV)

În 26 octombrie 2019, la Colegiul Național „Mihai Eminescu” din Satu Mare, se desfășoară Conferința Națională de Învățământ Virtual (CNIV), dedicată Centenarului colegiului, manifestare științifică de înaltă ținută academică în domeniile e-Learning și software educațional, ajunsă la ediția a XVII-a. Această ediție este organizată de Universitatea din București în parteneriat cu Colegiul Național „Mihai Eminescu” din Satu Mare, Consiliul Județean Satu Mare, Inspectoratul Școlar Județean Satu Mare, Centrul Județean de Excelență Satu Mare și cu finanțare prin Ministerul Cercetării și Inovării.

Inițiată ca un proiect național, în anul 2003, Conferinţa Naţională de Învăţământ Virtual (CNIV) promovează tehnologii şi metodologii inovative în educaţie, în cercetare şi în perfecționarea continuă. Tema evenimentului științific din acest an este ,,60 de ani de informatică românească. Istoria informaticii românești descrisă de cei care au trăit-o.” și se înscrie în Proiectul ROINFO 2018-2020.

 

Conferențiază distinse personalități în domeniu: conf. dr. Marin Vlada, Universitatea din București, membru fondator-inițiator al CNIV–ICVL; prof. univ. dr. Stelian Niculescu,  Universitatea Politehnică din București; ing. Ștefan Odobleja jr., fiul savantului  Ștefan Odobleja, precursor al Ciberneticii și al Informaticii; prof. Radu Jugureanu, expert e-Learning.

Conferința reunește profesori din învățământul superior și preuniversitar, elevi și studenți, specialiști în educație și IT, iar lucrările prezentate sunt repartizate pe cinci secțiuni:

A (Cercetare, dezvoltare) – Metodologii, Tehnologii Virtual Learning şi Virtual Reality – implementare şi aplicaţii;

B (Proiecte şi aplicaţii) – Software educaţional în învăţământul universitar;

C (Proiecte şi aplicaţii) – Software educaţional în învăţământul preuniversitar;

D (Proiecte şi aplicaţii) – „Intel® Education” – Inovare în educaţie şi cercetare (propusă de Compania Intel);

E (Strategii, Obiective, Calitate) – Training și Management Educațional.

În cadrul expoziției ,,Software educațional” vor fi expuse postere, proiecte, produse și aplicații software/IT destinate educației, cercetării și inovării (lucrările selectate vor participa la concursul „Proiecte & Software”). Pe site-ul evenimentului (http://www.c3.cniv.ro/?q=2019/roinfo-2019) sunt postate rezumatele lucrărilor  participante la conferință, acestea fiind deja tipărite într-un volum. În cadrul manifestării științifice se vor lansa  volumele I și II din „Istoria Informaticii românești. Apariție, dezvoltare și impact”.

Premiile CNIV 2019 și Diplomele de Excelență, care se vor acorda participanților, militează pentru promovarea tehnologiilor moderne în educație şi cercetare.

Lasati un comentariu