Din țara dacilor liberi. Osâmbritu’ – una dintre cele mai frumoase tradiții ale Oașului

• publicat la: 7 October 2019
Din țara dacilor liberi. Osâmbritu’ – una dintre cele mai frumoase tradiții ale Oașului

Sute de negreșteni și oaspeți de-ai lor s-au adunat pe dealul Abrănești din Negrești-Oaș pentru a-i întâmpina cu drag și voie bună pe păcurarii care au coborât oile de la munte pentru iernat. Astfel, a fost reeditat pentru al treilea an consecutiv unul dintre cele mai frumoase obiceiuri din Țara Oașului, Osâmbritu’, moment care marchează încheierea ciclului pastoral, înainte de Sâmedru.

Ștefanu’ Bodii, așa cum este cunoscut în zonă proprietarul de oi Ștefan Berinde, i-a chemat pe păcurari sunând din goarnă, aceștia fiind întâmpinați de primarul Aurelia Fedorca și de o mulțime de oaspeți sosiți din toată zona. Apoi, au vizitat standurile de oi, iar în cadrul momentului festiv au fost acordate diplome și cupe proprietarilor de oi. Momentele au fost presărate cu momente autentice de folclor oșenesc oferite de grupul de la Asociația Țara Oașului.

Primarul Aurelia Fedorca le-a mulțumit crescătorilor de oi și tuturor celor care s-au implicat în organizarea evenimentului pentru că reușesc împreună să reînvie una dintre cele mai frumoase tradiții.

Printre invitați s-au numărat europarlamentarul Cristian Terheș, deputatul Ioana Bran, primari din Oaș, consilieri județeni și locali, directorul Cancelariei de la Instituția Prefectului, Cecilia Marinescu, directori de instituții din Satu Mare, reprezentanți ai Asociației Crescătorilor de ovine şi caprine Ovim-Nord și ai Asociației Țara Oașului. De asemenea, în mijlocul comunității s-au aflat protopopul ortodox de Oaș Marcel Malanca și protopopul greco-catolic Iacob Feier.

Participanții s-au bucurat apoi de expoziţia de produse tradiţionale și meşteşugărești, acompaniate de momente folclorice, dar și de bucatele tradiționale oferite din belșug. Nu a lipsit brânza de oaie proaspătă, bulzul și boacele calde.

Evenimentul a fost iniţiat de crescătorul de ovine Berinde Ştefan, cunoscut în zonă sub numele de Ştefanu Bodii, şi a fost organizat de acesta prin SC Boda SRL în colaborare cu Primăria şi Consiliul Local Negreşti-Oaş, Casa Orăşenească de Cultură,  Centrul Național de Informare și Promovare Turistică și Asociaţia crescătorilor de ovine şi caprine Ovim-Nord din judeţul Satu Mare.

Lasati un comentariu