Florin Chilian în concert la Carei

• publicat la: 1 octombrie 2019
Florin Chilian în concert la Carei

Concert Florin Chilian, sâmbătă, 12 octombrie, ora19.00, la Teatrul Municipal Carei. Biletele se găsesc și la biroul Centrului Cultural Carei.

Preț bilet: 50 / 70 lei.
Domnul Florin Chilian pleacă în Turneul Național de lansare a noului album. Bucuria unui astfel de demers ne face să îi dăm cuvântul scris de această dată, cel muzical îl veți auzi pe viu în concertele enumerate mai jos.
”PlânSuRâsu vorbește despre cele trei emoții profund umane, emoții de care am uitat, emoții pe care le-am cuprins într-o singură respirație, încercând să anulez distanțele dintre noi, contopindu-le pe toate trei într-un singur cuvânt, cuvânt inventat de mine pentru acest album.”
Suntem siguri că pasionații de ”nespuse muzici și povești” vor fi alături de Florin Chilian.

Prima înfățișare la Oravița, în orașul simbol al Teatrului Românesc, la implinirea a două sute doi ani de la prima reprezentație teatrală din România.
În ordine cronologică, iată pe unde ne vom găsi unii pe alții:

ORAVIȚA – 8 octombrie 2019 – Teatrul Mihai Eminescu

REȘIȚA – 9 octombrie 2019 – Sala Lira a Liceului de Artă ”Sabin Păuța”

ORADEA – 11 octombrie 2019 – Casa de Cultură a Sindicatelor

CAREI – 12 octombrie 2019 – Teatrul Municipal

SATU MARE – 14 octombrie 2019 – Filarmonica ”Dinu Lipatti”

TÎRGU MUREȘ – 15 octombrie 2019 – Centrul Cultural ”Mihai Eminescu” BACĂU – 12 noiembrie 2019 – Filarmonica ”Mihail Jora”

IAȘI – 14 noiembrie 2019 – Casa de Cultură a Studenților CONSTANȚA – 18 noiembrie 2019 – Teatrul Național de Operă și Balet ”Oleg Danovski”

CLUJ-NAPOCA – 21 noiembrie 2019 – Cinema ”Florin Piersic”

TIMIȘOARA – 23 noiembrie 2019 – Sala ”Mihai Perian” a Colegiului Național de Artă ”Ion Vidu”

TÎRGU JIU – 25 noiembrie 2019 – Cinema ”Sergiu Nicolaescu”
CRAIOVA – 26 noiembrie 2019 – Teatrul pentru copiii și tineret COLIBRI
Nu da ”share location”!

Muzica bună se aude pe peste tot.
Pentru că ar trebui vândute și niște bilete, nu?… ele se găsesc mai pe peste tot: online pe www.entertix.ro, www.myticket.ro , www.bilete.ro și offline la librăriile Cărturești, hipermarketurile Carrefour (Info Point), oficiile Poștei Române, magazinele Inmedio, magazinele Telekom/Germanos, magazinele proprii Vodafone (semnalizate Bilete.ro).

Lasati un comentariu