Concertul de pian al artistului Alexei Nabioulin la Castelul din Carei

• publicat la: 5 November 2019
Concertul de pian al artistului  Alexei Nabioulin la Castelul din Carei

Marți, 5 noiembrie 2019, de la ora 18.00, în Sala Cavalerilor a Castelului Károlyi din Carei a avut loc recitalul extraordinar de pian susținut de Alexei Nabioulin, profesor la Conservatorul din Moscova.

 În cadrul evenimentului, publicul numeros prezent în eleganta sală a castelului a putut asculta un program foarte atractiv precum: Mozart: Fantezia în re minor KV 397, Fantezia în do minor KV 396, Fantezia în do minor KV 475, Beethoven: Sonata în Mi bemol major op.27, Nr.1, Sonata în do diez minor op.27, Nr.2.

 La finalul evenimentului, care a durat mai bine de o oră, spectatorii au aplaudat minute în șir, apreciind prestația plină de eleganță și virtuozitate a renumitului pianist rus.

 Acesta a fost primul concert din abonamentul Filarmonicii „Dinu Lipatti” Satu Mare.

 Născut în 1978 în Siberia, pianistul de renume mondial, este cunoscut publicului larg ca un interpret profund, abordând diferite direcții ale repertoriului pianistic, cu un simț impecabil al stilului și epocii. A început să studieze muzica împreună cu mama sa de la vârsta de 5 ani. A susținut primul concert solistic la 9 ani. După absolvirea cu brio a școlii, a intrat la Conservatorul din Moscova, unde a studiat cu profesorul universitar M. Voskresenski. A participat la numeroase concursuri naționale și internaționale printre care amintim pe cel de la Moscova – Concursul Internațional de Tineret P.I. Ceaikovski, manifestând un nivel excepțional de măiestrie. De-a lungul carierei a susținut numeroase concerte în aproape toată Europa, America, Asia de Sud și Africa. A colaborat cu renumite Orchestre Simfonice și dirijori precum M. Pletnev, M. Gorenstein, A. Dimitriev, Jerzy Semkov, A. Anisimov, Péter Csaba, Gerhard Markson, I. Ionescu Galați, Gh. Costin, M. Agafița și alții. Arta interpretativă a artistului este înregistrată pe CD de către companiile Audite, cu lucrări de Prokofiev și Rahmaninov; Melodya, cu lucrări de Schubert; Triton, cu evoluarea la concursul „P. Ceaikovski”. Începând cu anul 2012, Alexei Nabioulin îmbină cariera solistică cu cea de profesor universitar, în cadrul Conservatorului din Moscova.

Lasati un comentariu