Programul Zilei Naționale la Carei

• publicat la: 28 November 2019
Programul Zilei Naționale la Carei

Direcția de Cultură a Municipiului Carei vă invită duminică, 1 decembrie 2019, la ora 12.00, pe platoul din fața Monumentului Ostașului Român din Municipiul Carei, la un moment solemn dedicat Zilei Naționale a României, în cadrul căruia va avea loc un Te Deum, depuneri de coroane, un scurt program artistic și o degustare de produse tradiționale.

Tot cu ocazia Zilei Naționale a României de la ora 16.00, la Teatrul Municipal, va avea loc un concert omagial de folclor, oferit de Ansamblul Iedera, Club Dance și Ansamblul Ceatăra din Carei. Invitatele manifestării sunt Adriana și Mariana Anghel. Intrarea este liberă, în funcție de locurile disponibile în sală.

În acest an nu a mai fost organizat niciun eveniment patriotic în preambulul Zilei Naționale la Carei. Nimic care să deranjeze conducerea exclusiv UDMR a municipiului Carei, cea  deranjată până și de amplasarea unui catarg cu drapel românesc pe spațiul public dar și de plăci cu însemne statale pe clădirea Primăriei Carei. Am mai avut ani în care ni s-a servit de Ziua Națională doar concert de colinde. Nici la Satu Mare  nu au mai fost alocate fonduri pentru  nume sonore de interpreti de muzica populară cu repertoriu patriotic.

Buletin de Carei

 

Lasati un comentariu