Fraudă bancară în SUA cu autor din Odoreu

• publicat la: 28 January 2020
Fraudă bancară în SUA cu autor din Odoreu

Potrivit unui comunicat remis redacției Buletin de Carei, polițiștii din cadrul Inspectoratului de Poliție Județean Satu Mare au desfășurat la data de 27 ianuarie a.c., activități de menținere a unui climat de siguranță rutieră, fiind prezenți pe principalele artere rutiere din județ, ocazie cu care au aplicat peste 70 de sancțiuni contravenționale, în valoare de aproximativ 15 000 de lei.

Astfel, ieri, 27 ianuarie a.c., polițiștii din cadrul Inspectoratului de Poliție Județean Satu Mare, au fost prezenți pe arterele rutiere din județ pentru supravegherea, fluidizarea, controlul traficului rutier și pentru prevenirea evenimentelor rutiere, ocazie cu care aplicat peste 70 de sancțiuni contravenționale, în valoare de aproximativ 15 000 de lei.

De asemenea, polițiștii rutieri au reținut pentru nerespectarea regulilor rutiere privind, viteza, alcoolul sau neacordarea de prioritate, 7 permise de conducere.


Mandat de arestare provizorie pus în aplicare de poliţişti

 În timpul unei activităţi specifice organizate la data de 27 ianuarie a.c., poliţiştii Serviciului de Investigații Criminale Satu Mare au identificat un bărbat, din comuna Odoreu,  urmărit internațional.

 Astfel, a fost identificat un bărbat, de 40 de ani, din comuna Odoreu, pe numele căruia autoritățile Statelor Unite au emis un mandat de arestare provizorie pentru săvârșirea infracțiunii de fraudă bancară.

Cel în cauză a fost prezentat autorităților competente în vederea extrădării.

Accident de circulație cercetat de polițiști

 

Polițiștii Biroului Rutier Satu Mare au fost sesizați ieri, 27 ianuarie a.c., despre faptul că pe strada Prahova, în municipiul Satu Mare, a avut loc un accident rutier.

Astfel, în urma primelor verificări efectuate, polițiștii au stabilit faptul că un bărbat, de 56 de ani, din comuna Beltiug, aflându-se la volanul unui autoturism nu a acordat prioritate de trecere și a accidentat o sătmăreancă, de 48 de ani, care în calitate de pieton se afla angajată în traversarea drumului public pe trecerea pentru pietoni marcată și semnalizată corespunzător.

În urma accidentului a rezultat vătămarea corporală ușoară a pietonului. Conducătorul auto a fost testat cu aparatul alcooltest, rezultatul fiind negativ.

În cauză cercetările continuă în cadrul dosarului penal întocmit în acest sens.

 

Lasati un comentariu