La Bobald răsar lacurile ca ciupercile după ploaie. APM Satu Mare nu a eliberat niciun aviz

• publicat la: 6 februarie 2020
La Bobald răsar lacurile ca ciupercile după ploaie. APM Satu Mare nu a eliberat niciun aviz

În jurul sitului arheologic  de la Bobald, mai aproape sau mai departe de acesta, au avut loc excavări pentru amenajare  luciu de apă.   Buletin de Carei are cunoștință de 2(două) lacuri mici dar nu excludem posibilitatea ca acestea să fie mai multe.

Situl Bobald se află la 3 km sud-est de oraşul Carei, pe malul stâng al pârâului Merges.

Potrivit unui răspuns oficial oferit de Agenția de Protecție a Mediului Satu Mare, nimeni nu a solicitat aviz sau aprobări pentru amenajare luciu de apă în zona respectivă.

 

Așa că ne punem întrebarea dacă e la liber  amenajarea de lacuri în zona Carei? Republica de la Carei și-a extins aria de influență și în zonele unde există arii și specii protejate? E bine de știut că putem acționa fiecare după bunul plac fără  a mai ține seama de obținerea autorizațiilor sau a avizelor pentru lucrul dorit.

Imagini de la două lacuri din zona Carei, din  vecinătatea  sitului arheologic Bobald.

Pentru amenajarea unuia dintre lacuri a  fost defrişată o porţiune de 0,5 ha teren unde există cuiburi de păsări protejate.

Acesta este cel de-al doilea lac amenajat

Buletin de Carei

comentarii

Raspunsuri

Lasati un comentariu