Nicolae Dumba a făcut cadou Austriei Filarmonica din Viena

• publicat la: 3 February 2020
Nicolae Dumba a făcut cadou Austriei Filarmonica din Viena

O imagine din 27 martie 1900, cât un milion de cuvinte!
O imagine cu funeraliile lui Nicolae Dumba, aromânul, oierul, baronul, filantropul, bancherul imperial și membru al parlamentului austriac!
A dat cadou Austriei Filarmonica din Viena de pe strada Dumbastrasse (din imagini) și multe altele!
A finanțat valsul DUNĂREA ALBASTRĂ a lui Johann Strauss!

NICOLAE DUMBA A MURIT LA 23 MARTIE 1900, LA BUDAPESTA, ÎN CASA CUMNATULUI SĂU, GHEORGHE IOANOVICI (sotiile lor, Maria Dumba și Sofia Ioanovici fiind surori).

O familie macedoromână renumită la Viena era familia Dumba. Cel mai ilustru membru a fost Nicolae Dumba (24 iulie 1830-23 martie 1900) , consilier intim al împăratului Francisc Iosif şi membru în casa magnaţilor, totodată renumit comerciant. Fiind un mare amator de muzică, în 1856 a fost ales vicepreşedinte al Societăţii de muzică. El a protejat Şcoala de pictură din Viena şi îndeosebi pe tînărul pictor Makart. Casa sa a fost un timp îndelungat centrul vieţii artistice din Viena. În 1870 intră în viaţa politică şi îşi făcu o carieră strălucită. Pe lîngă toate, patrona România Jună, cercul de lectură al studenţilor români din Viena. Nicolae Dumba, după moartea sa, a lăsat o avere de treizeci de milioane, printre care multe proprietăţi se găseau în România.
NICOLAE DUMBA A MURIT LA 23 MARTIE 1900,
LA BUDAPESTA, ÎN CASA CUMNATULUI SĂU, GHEORGHE IOANOVICI (sotiile lor, Maria Dumba și Sofia Ioanovici fiind surori).

O familie macedoromână renumită la Viena era familia Dumba. Cel mai ilustru membru a fost Nicolae Dumba (24 iulie 1830-23 martie 1900) , consilier intim al împăratului Francisc Iosif şi membru în casa magnaţilor, totodată renumit comerciant. Fiind un mare amator de muzică, în 1856 a fost ales vicepreşedinte al Societăţii de muzică. El a protejat Şcoala de pictură din Viena şi îndeosebi pe tînărul pictor Makart. Casa sa a fost un timp îndelungat centrul vieţii artistice din Viena. În 1870 intră în viaţa politică şi îşi făcu o carieră strălucită. Pe lîngă toate, patrona România Jună, cercul de lectură al studenţilor români din Viena. Nicolae Dumba, după moartea sa, a lăsat o avere de treizeci de milioane, printre care multe proprietăţi se găseau în România.

MIHAIL/MICHAEL DUMBA (1828- 1894),
FRATELE RENUMITULUI NICOLAE DUMBA

O familie macedoromână renumită la Viena era familia Dumba. Şi cei doi fii ai lui Sterio Dumba dobîndesc poziţii proeminente în viaţa economică şi politică a Austriei. Astfel MIHAIL/MICHAEL DUMBA va ajunge chiar director al Băncii Naţionale a Austriei.

Ca şi tatăl lor, fratii Michael şi Nicolaus Dumba au întreţinut strînse legături economice cu România, fiind proprietarii unor moşii în Ilfov. Pentru meritele lor în ridicarea producţiei agricole, fraţii Dumba au fost decoraţi de guvernul României. Nu este de trecut cu vedera contribuţia fraţilor Dumba la educaţia culturală şi religioasă a ţăranilor de pe moşiile lor.
Ea a început cu Sterie Dumba (1794–1870), care a ajuns cu alţi refugiaţi la Viena, căutandu-şi de lucru la negustorii macedoromâni. După o şedere de scurtă vreme în capitala Austriei, Sterie Dumba a început afaceri proprii, îndeletnicindu-se în particular cu importul bumbacului, ceea ce i-a înlesnit crearea
unei industrii textile.
Sterie Dumba s-a născut în Blatsa, un sat aromânesc în nordul Greciei. Nemulţumit de orizontul comunei sale natale, a părăsit-o şi s-a stabilit la Seres, ca argintar, unde s-a mai ocupat cu comerţul de bumbac şi de tutun şi unde a mai făcut şi agricultură, pe moşia proprie Humondos. Dar destinul a făcut ca, foarte repede, nemulţumit şi de orizontul îngust pentru el al afacerilor la Seres şi însufleţit de succesele lui Sina, să părăsească şi acest centru. În tovărăşia fratelui sau Nicolae, şi-a luat toiagul pribegiei şi, după un drum de trei luni cu caravanele, a ajuns la Viena, unde, pe la începutul secolului al 19-lea, se va lua la întrecere cu Sina.
S-a angajat în serviciul lui Sina şi, totodată, a lucrat şi pe cont  propriu, în comerţul cu bumbacuri şi piei aduse din Tracia şi Macedonia. Mai tîrziu, au venit şi fraţii săi Teodor – ginerele lui Capechi din Seres – care s-a ocupupat cu acelaşi negoţ şi Rafail, care a făcut negoţ la Orşova, unde a şi murit fără urmaşi.
Sterie şi fiii săi Mihail şi Nicolae au deţinut o vreme moşiile Bragadiru-Teleorman, cu 21000 pogoane (dintre cari 8000 baltă), vîndută în 1910 lui Negroponte, şi alta Afumaţi-Ilfov, vîndută, după război, tot lui Negroponte.
Dacă blocus-ul continental a îmbogăţit pe mulţi negustori aromâni şi, în special, pe Sina, cu importul de bumbacuri prin Vidin, războiul de secesiune din America avea, să-i îmbogăţească pe Sina al III şi pe mulţi alţii, dar, în proporţii considerabile, şi pe membrii familiei Dumba. Războiul american a provocat o mare criză a bumbacului, resimţită de toată industria textilă din Europa.

Şi, de data aceasta, aromânii au diminuat criza textilă în moharhie.
În vreme ce Simeon Sina se aproviziona cu bumbac pe căile deja cunoscute de la bunicul şi tatăl său, Sterie Dumba şi ceilalţi au organizat transportul cu corăbiile pe la Triest, prin reprezentanţi şi agenţi la Seres, toţi aromâni, între care unchiul lor Valoiani, Sterie Caramciu, Sterie Duro, Kapechi, etc. Bogăţiile realizate au fost considerabile.
(Se zice că, în urma acestei concurenţe, a intervenit o răceală între Dumba şi Sina, la care a contribuit şi faptul că Dumba a cumpărat moşia Bragadiru în care ţinea mult şi Sina).32
Sterie în 1817 se află deja la Viena. Doi ani mai tîrziu,a întemeiat, împreună cu cei doi fraţi ai săi, o firmă comercială, care apoi a devenit firma „Gerbüder Dumba” implicată mai ales în relaţiile comerciale dintre Austria şi Imperiul Otoman. Sterie Dumba a dobîndit la Viena o poziţie proeminentă, făcînd parte, între altele, din conducerea Băncii Naţionale a Austriei. Nu şi-a uitat conaţionalii aromâni din Grecia, ocupîndu-se de ridicarea învăţămîntului de acolo. În acelaşi timp, a întreţinut relaţii strînse cu Moldova, unde a fost numit mare agă. Nu s-a folosit niciodată de acest titlu, dorind să rămînă un simplu cetăţean.33 (De altfel familia Dumba nu a dorit şi nu a primit titlurile nobiliare ce i-au fost oferite.)
Mihail Dumba (1828–1894) şi fratele său Nicolae, au moştenit de la tatăl lor, Sterie, banca „Gebruder Dumba” şi au fost în relaţii cu toate statele din Europa. Mihail a avut fabrică de textile la Tattendorf în Austria de jos.34
Cei doi fii ai lui Sterie Dumba au dobîndit şi poziţii proeminente  în viaţa economică şi politică a Austriei. Astfel Mihail Dumba a ajuns chiar director al Băncii Naţionale a Austriei şi consulul general grec în Austria.
Ca şi tatăl lor, fraţii Mihail şi Nicolae Dumba au întreţinut strînse legături economice cu România, fiind proprietarii unor moşii în Ilfov. Pentru meritele lor în ridicarea producţiei agricole, fraţii Dumba au fost decoraţi de guvernul României. Nu este de trecut cu vederea nici contribuţia fraţilor Dumba la educaţia culturală şi religioasă a ţăranilor de pe moşiile lor.35
Dintre fiii lui Sterie, Nicolae Dumba (1830–1900) a fost un excelent cunoscător al stărilor economice din Austria, dînd ţesătoriilor sale din Wiener Neustadt o nouă organizare şi, fiind în acelaşi timp, un mare mecenat al artelor. Ca reprezentant al coloniei macedoromâne s-a interesat întotdeauna de nevoile ei, şi, în calitate de membru în dietă şi în senatul imperial, a susţinut interesele românilor. La Viena există şi astăzi o stradă care poartă numele acestei familii: „Dumbastrasse”.
Nicolae Dumba, renumit comerciant, a fost consilier intim al împăratului Francisc Iosif şi membru în casa magnaţilor. Fiind un mare amator de muzică, în 1856 a fost ales vicepreşedinte al Societăţii de muzică. El a protejat Şcoala de pictură din Viena şi îndeosebi pe tînărul pictor Makart. Palatul său a fost, timp îndelungat, centrul vieţii artistice din Viena. În 1870 a intrat în viaţa politică şi a făcut o carieră strălucită. Pe lîngă toate, a patronat „România Jună”, cercul de lectură al studenţilor români din Viena. 37 (v. Anexe).
A devenit o importantă personalitate a vieţii financiare (vicepreşedinte al Băncii Comerciale din Viena), politice (membru al Parlamentului), dar şi culturale a Austriei, ajungînd unul dintre cei mai activi sprijinitori, mecena al artei vremii sale. Lista funcţiilor şi contribuţiilor sale în acest domeniu este impresionantă: conducător al „Kunstverein” (asociaţia artiştilor), curator al unor muze, iniţiator al ridicării unor construcţii şi monumente (palatul său din Parkring, care a fost decorat de Gustav Klimt, ale cărui lucrări împodobesc şi Castelul Peleş), colaborator al „Akademie der bildenen Kunste” (Academia de Arte Plastice), promotor al unor investigaţii arheologice, consilier al Ministerului Culturii şi Învăţămîntului, sprijinitor al unor asociaţii muzicale, între care „Musikverein” (calitate în care a colaborat cu „prietenul său”, bucovineanul Eusebiu Mandicevschi). Una dintre cele mai importante contribuţii ale lui Nicolae Dumba se leagă de donarea către Arhiva „Franz Schubert” a unei importante colecţii de autografe şi manuscrise.
Pentru milioane de oameni de pe întreg globul, Anul Nou începe cu concertul festiv al Filarmonicii din Viena, dar puţini ştiu că frumoasa clădire în care are loc concertul există datorită lui Nicolae Dumba. Wiener Musikverein (Asociaţia Muzicală Vieneză), prescurtată de obicei Musikverein, este o sală de concerte din districtul Innere Stadt al Vienei, Austria. Ea este sediul orchestrei Filarmonicii din Viena.
Datorită acusticii sale, „Sala Mare” (în germană Großer Saal) este considerată una dintre cele mai bune săli de concerte din lume, alături de Konzerthaus din Berlin, Concertgebouw din Amsterdam, Symphony Hall din Boston şi Teatro Colón din Buenos Aires. Nici una din aceste săli nu au fost construite în epoca modernă, pornind de la analiza acusticii lor, şi, cu excepţia parţială a Teatrului Colón cu o formă de potcoavă, toate au o formă lungă, înaltă şi îngustă.
Această clădire este situată pe Dumbastraße/Bösendorferstraße, în spatele Hotelului Imperial, lîngă bulevardul Ringstraße şi rîul Viena, între Bösendorferstraße şi Karlsplatz. Ea a fost construită ca sală nouă de concerte de către Gesellschaft der Musikfreunde, pe o bucată de teren pusă la dispoziţie, în 1863, de către împăratul Franz Joseph I al Austriei. Proiectul său a fost realizat de către Theophil Hansen în stilul neoclasic al unui templu grecesc antic, cuprinzînd o sală de concerte şi o sală mai mică pentru muzică de cameră.
Clădirea a fost inaugurată la 6 ianuarie 1870. Cel mai important  donator a fost Nicolae Dumba, al cărui nume a fost dat de către guvernul austriac uneia dintre străzile din jurul Musikverein.
Nicolae Dumba a rămas în istorie pentru patronajul său în domeniul culturii: construieşte sediul Filarmonicii din Viena, interiorul Academiei din Antena, donează 50.000 de guldeni Societăţii  Corale din Viena, donează peste 200 de manuscrise originale ale lui Schubert oraşului Viena, etc. Prieten apropiat al lui Wagner, Strauss (care a compus cunoscutul vals „Dunărea albastră” în palatul Dumba), el l-a descoperit şi susţinut pe Schubert, a fost prieten şi susţinător al lui Klimt, Makart, Kundmann.
Nu există enciclopedie serioasă a Austriei ori Ungariei care să  nu-i pomenească numele. La 35 de ani, a devenit vicepreşedinte al Băncii Imperiale. În 1863 s-a căsătoritt cu Maria Manno (1845–1936), fata macedoromânului Ştefan Manno, marele negustor şi bancher în Budapesta şi a Constantinei Kapra de Jupa. Din aceasta căsătorie s-a născut unica lor fată, Irina, în 1864.
Tot atunci a fost ales în Dietă şi, la scurt timp, în Senatul Imperial, unde a susţinut, prin discursuri strălucite, interesele Regatului Român, fiind cel mai generos sprijinitor al tuturor întreprinderilor culturale şi sociale ale Românilor. Acest Mecena al artelor, a susţinut financiar ridicarea splendidei statui a lui Mozart la Viena şi a oferit mai bine de 20.000 de ducaţi societăţii literare „Junimea Română”, societate a studenţilor români din capitala autriacă.40
În anul 1877 Nicolae Dumba împreună cu fratele său, Mihai, şiau construit în orasul Liezen o vilă, proiectată de arhitectul Heinrich von Ferstel. Pictorul Rudolf von Alt, care a fost oaspetele familiei între 1879 şi 1880, a imortalizează într-un tablou interiorul acestei vile, demolată în anul 1960. După moartea lui Nicolae Dumba, în 1900, soţia lui Maria s-a retras în acest oraş austriac.
În această vilă şi-a petrecut şi Sofia Ioanovici (soţia lui Gheorghe Ioanovici de Duleu din Budapesta, fostul secretar de stat şi unul dintre cei mai buni prieteni ai lui Andrei Şaguna) ultimul an al vieţii, alături de sora sa. Sofia Ioanovici (născută Manno) moare în anul 1901, fiind înmormîntată în acest oraş din centrul Austriei.
De-a lungul timpului proprietarii mai importanţi ai moşiei Bragadiru au fost domnitorul Grigore al IV-lea Ghica (prima parte a secolului al 19-lea, pînă în anul 1834), doamna Eufrosina Ghica  Simpozion – soţia domnitorului (între anii 1840–1855), fraţii Mihail şi Nicolae Dumba – oameni politici şi mari proprietari din Viena (între anii 1855–1900), Irina Dumba – fiica lui Nicolae Dumba (între anii 1900–1910), latifundiarul Gheorghe Negroponte (între anii 1910–1930).
Fraţii Dumba au construit în localitatea Bragadiru un conac –ruinele zidului de împrejmuire există şi azi –, iar în 1898 primăria – azi gradiniţă – precum şi biserica „Sfinţii Voievozi Mihail şi Gavriil” (înainte în localitate a existat o biserică cu hramul „Sfânta Adormire”, construită de un anume Orbescu, înainte de 1800).
Gheorghe Negroponte a construit un conac pe locul unde fusese satul Scăeşti, din care însă nu s-a păstrat nimic. Localitatea Bragadiru s-a mărit considerabil după primul război mondial, prin asimilarea satului Roiba ce se înfiripase în partea sa de sud.42
În comuna Bragadiru a existat, încă din anul 1874, şi un local modern de şcoală, construit de proprietarii de atunci ai moşiei, fraţii Mihail şi Nicolae Dumba de la Viena.
Macedoromânul Nicolae Dumba, consilier al împăratului Francisc Iosif I (1830–1916), „darnicul sprijinitor al artelor la Viena, darnic din veniturile pe care i le furnizau imensele domenii din România. Nicolae Dumba a fost preşedintele – şi nu de formă – a nenumărate comitete culturale şi artistice. În cele mai multe cazuri, el era iniţiatorul. Două dintre cele mai maiestuoase statui din Viena – a lui Goethe şi a lui Schiller – au fost înălţate graţie muncii şi jertfelor personale ale lui Dumba. Şi multe din realităţile cele mai preţioase ale muzeelor vieneze fac parte din tezaurul adunat de el. Nicolae Dumba punea o pasiune şi o ardoare fără seamăn în serviciul pe care şi-l impusese: ridicarea artistică a Vienei. De aici i s-a tras şi moartea. Era bolnav cînd a aflat că la Veneţia se tratează vînzarea unui foarte preţios obiect istoric şi artistic. El ar fi considerat ca o mare nenorocire ca obiectul să ajungă în altă parte decît la Viena. Cu tot ordinul medicilor de a evita o asemenea călătorie, Dumba a alergat la Veneţia. Oboselile şi celelalte neajunsuri ale voiajului i-au grăbit moartea…”
Prinţul Rudolf a iniţiat şi patronat o comisie a unei enciclopedii,
care să descrie Monarhia Austro-Ungară. În cadrul acestui proiect s-au editat 21 volume. Din partea Ungariei, printre alţii şi Jókai Mór a fost membru al acesteia. Între coordonatorii acestei monumentale lucrări s-a aflat şi Nicolae Dumba. În martie 1900, a făcut o vizită la Budapesta, ca să se întîlnească cu autorii maghiari. Atunci a murit subit, la 23 martie 1900 la Budapesta, în casa cumnatului său, Gheorghe Ioanovici de Duleu, fostul secretar de stat, casa situată pe strada Király nr. 57.45
Moare la vîrsta de 70 de ani, i se organizează funeralii de stat.
Pentru meritele sale în domeniile artei şi ştiinţei, Nicolae Dumba a fost înscris în „Cartea de aur” a Vienei.

Nicolae Dumba a fost un mare mecenat al vieţii artistice din Viena. Prin testamentul său, a donat oraşului Viena valoroasa colecţie de peste 200 de manuscrise muzicale (autografe), îndeosebi ale lui Schubert, al cărui amic a fost. Dumba a fost ales cetăţean de onoare al oraşului Viena la 25 iulie 1890, şi îşi doarme somnul de veci în Cimitirul central al oraşului, pe aleea compozitorilor, între J. Brahms şi Johann Strauss fiul. Trupul său neînsufleţit a fost depus în clădirea Societăţii „Prietenii Muzicii din Viena”, al cărei inimos sprijinitor a fost de-a lungul vieţii sale.
Johann Strauss (fiul) a compus valsul Dunărea Albastră la o premieră în Palatul Dumba pe Ringstrasse.
La dispariţia lui Nicolae Dumba, ziarele vremii îl portretizează ca fiind unul dintre cei mai importanţi oameni ai secolulului al 19-lea.
Nicolae Dumba, după moartea sa, a lăsat o avere de treizeci de milioane, printre care multe proprietăţi se găseau în România.46
Nicolae Dumba a fost membru de onoare a mai multor instituţii. Pentru activitatea sa multilaterală a primit mai multe decoraţii, printre altele: Membru (1870) şi membru de onoare al Academiei de Arte Frumoase din Viena (1880); Membru de onoare al Prietenii Societăţii de Muzică din Viena (1877); Cetăţean de onoare al Vienei (25 iulie 1890)
Crucea comandantul lui k. Ordine austro-Imperial de Leopold
Ordonanţa de Fier Crown. Clasa II
Crucea de Cavalerul a Ordinul Franz Joseph
Imperial otoman Mecidiye Medalia Clasa II
Mare Comandor Crucea de k. Greacă Mântuitorul Ordine
Mare Ofiţer al k. Ordinul român al Coroanei de România, etc.47
Precum am amintit, Nicolae Dumba şi soţia sa, Maria Dumba, născută Manno, a avut o singură fată, pe Irina Dumba (1864–1920), destul de bolnăvicioasă. În 1887, s-a bolnăvit de o boală pulmonară cronică, de care a suferit întreaga viaţă. Acest lucru poate să fi fost principalul motiv pentru care ea a rămas necăsătorită.
Ultimii ani de viaţă i-a petrecut în Elveţia, la Leysin, în Cantonul Vaud. A murit acolo la 26 martie, 1920. Corpul neînsufleţit a fost transferat la Viena şi îngropat în mormîntul de onoare al tatălui ei din Cimitirul Central. Maria Dumba a supravieţuit fiicei ei şaisprezece ani. A murit la 26 octombrie 1936, în Tattendorf, şi după trei zile a fost înmormîntată pe partea laterală a soţului şi a fiicei sale.
Maria şi Irina au continuat intenţiile nobile ale lui Nicolae Dumba. Toate activităţile care a devenit deja o tradiţie în timpul vieţii sale au fost menţinute de cele două femei.

Irina, ca unică moştenitoare, a încercat să ducă mai departe opera şi activitatea tatălui său.
A depus o muncă de caritate şi de binefacere. A încercat să ducă la bun sfîrşit lucrurile începute de tatăl său, Nicolae Dumba.
Situată pe malul lacului Afumaţi, Biserica cu hramul „Adormirea Maicii Domnului” a fost construită în anul 1696 de boierul Constantin Cantacuzino, alături de zidul din incintă şi de conac, toate acestea formînd Ansamblul Fostei Curţi a Stolnicului Constantin  Cantacuzino. Timp de aproape un veac, biserica şi conacul au  fost în proprietatea familiei de boieri Cantacuzino. În 1781, Moşia Domnească de la Afumaţi (conacul şi biserica) a fost preluată de Alexandru Vodă Ipsilanti (Domn al Ţării Româneşti şi al Moldovei  în 1774–1782 şi 1796–1797), care a întemeiat aici o mănăstire de mai-ci, a construit clopotniţa al cărei clopot este folosit şi în prezent, a ridicat zece chilii pentru călugăriţe şi a împrejmuit curtea bisericii cu ziduri foarte înalte. În acelaşi timp, Ecaterina Ipsilanti, soţia domnitorului, a ridicat ziduri grandioase pentru cele două intrări (în partea nordică şi sudică), dar şi zece locuinţe pentru fetele sărace.
În anul 1821 Domeniul de la Afumaţi, moştenit de celălalt Alexandru Ipsilanti (conducătorul grec al revoluţionarilor eterişti), a fost prădat şi ruinat de armatele turceşti. În 1834, boierul Alecu
Schina a dobîndit biserica şi moşia prin căsătoria cu descendenta domnitorului Alexandru Ipsilanti, Maria, timp în care cei doi au donat lăcaşului vase sfinte şi un chivot de argint, păstrate şi azi.
Negustorul Sterie Dumba din Viena (de origine macedoromân) a cumpărat în 1845 Domeniul de la Afumaţi şi a delimitat proprietatea bisericii cu două ziduri ca mai apoi să o cedeze comunei Afumaţi, restul moşiei rămînînd în posesia sa.
În anul 1890, fiul lui Sterie Dumba, Nicolae Dumba a început lucrări de restaurare a picturii, de reînnoire a mobilierului şi a stranelor, lucrări care, după cum mărturiseşte inscripţia aşezată în pridvorul bisericii, au fost duse la capăt de soţia (Maria Dumba născută Manno din Budapesta) şi fiica acestuia, Irina Dumba.

Un alt membru cunoscut al familiei Dumba, care a dobîndit, în calitate de diplomat, posturi dintre cele mai proeminente, a fost Constantin Dumba (1856–1947). El a fost al doilea fiu al lui Theodor Dumba (1818–1880), văr prim cu Nicolae Dumba. ( Constantin Dumba e nepotul, şi nu fiul lui Nicolae Dumba, cum se scrie greşit în foarte multe părţi.) După ce a îndeplinit misiuni diplomatice la Londra, Petersburg, Roma, a devenit şeful misiunii diplomatice a  Austro-Ungariei la Bucureşti, în calitate de consilier de legaţie.

În  perioada în care a îndeplinit această funcţie (ianuarie 1894–decembrie 1895), Constantin Dumba s-a confruntat cu serioase probleme, legate mai ales, de manifestările care au urmat Procesului Memorandumului. După alte misiuni diplomatice la Belgrad, Paris, a devenit ambasador la Washington. După primul război mondial, Constantin Dumba a depus, în cadrul Ligii Naţiunilor, eforturi susţinute pentru asigurarea păcii în Europa.51

Rolul familiilor macedoromâne, Sina şi Dumba, în dezvoltarea unei Ungarii şi Austrii burgheze, a comerţului şi a sectorului bancar din Imperiul Austro-Ungar este incontestabil.

Propăşirea lor materială ascendentă a contribuit cu prisosinţă la integrarea lor socială în cercurile superioare din aceste ţări. Familiile macedoromânilor sosiţi din Balcani au fost unite, chiar după integrarea în elita urbană ungară şi austriacă. Aceste familii şi-au asumat un rol din ce în ce mai important în viaţa publică, economică, au jucat un rol important chiar şi în politica de nivel naţional.
Prin intermediul primelor instituţii create de macedoromâni în  deceniile de început ale secolului al 19-lea, s-au manifestat aceleaşi tendinţe clare de construire identitară a neamului, de accesare a valorilor culturii, de dezvoltare a limbii şi a literaturii – ca cele ale ungurilor şi austriecilor din acele timpuri. Macedoromânii din Viena şi Budapesta au contribuit de asemenea la crearea sistemului instituţional al naţiunii majoritare, la unele realizări de anvergură ale epocii. Prin ei, Viena şi Pesta au devenit adevărate centre ale culturii şi vieţii publice româneşti.
Nenumărate clădiri vieneze şi budapestane păstrează şi astăzi  amintirea unei înfloritoare existenţe româneşti, purtată cu demnitate şi mîndrie de iluştrii oameni ale acestor familii nobile care, odinioară, le-au ridicat, le-au locuit.

Familiile macedoromâne Sina şi Dumba au jucat un rol important în modernizarea Austriei şi Ungariei, deoarece au fost avuţi, generoşi şi uniţi.
Maria Berenyi
Director
Institutul de cercetare a Românilor din Ungaria

https://www.facebook.com/…/mihailmichael-d…/443860965815910/
https://www.facebook.com/Sutsata/posts/2725126670859271

Lasati un comentariu