Plătesc careienii apa folosită de pompieri?

• publicat la: 10 martie 2010
Plătesc careienii apa folosită de pompieri?

Costul sutelor de mii de litri de apă, folosiţi de pompieri la stingerea incendiului de la fosta fabrică de tutun, ar putea fi plătit de careieni.

Dotările APASERV, furnizorul apei în municipiu, nu permit contorizarea cantităţilor de apă folosite de pompieri la stingerea incendiului de la fost fabrică de tutun. Lipsurile, coroborate cu sitemul de tarifare, conduc către posibilitatea ca sutele de mii de litri de apă, folosite la stingerea incendiului de marţi,  să ajungă, în cele din urmă, pe facturile fiecărui careian.

APASERV a preluat de la societăţile, care au gestionat furnizarea apei potabile în Carei, în trecut,  obiceiul, ilegal, de a recupera cantităţile de apă pierdută, din cauza conductelor distruse, printr-o metodă dubioasă. Astfel, s-a ajuns ca toate cantităţile de apă risipite de APASERV să se regăsească pe facturile clienţilor careieni, după împărţirea acesteia la numărul de facturi emise.

Acest lucru însemană că, în luna aprilie, facturile careienilor ar putea să fie mai mari din cauza apei folosite de pompieri. APASERV este incapabilă să calculeze câtă apă s-a consumat pentru stingerea incendiului de la fosta fabrică de tutun, iar volumul acesteia va fi, cel mai probabil, tercut la categoria pierderi, adică direct pe facturile careienilor.

O auto-specială a pompierilor are o capacitate de 9000 de litri. La intervenţia de marţi au participat patru astfel de maşini, care, rămase fără apă, din cauza proporţiilor incendiului, au fost nevoite să realimenteze, prin racordarea la hidranţii stradali, care aparţin de APASERV, deci fac parte din sistemul asupra cărora e valabilă metoda de facturare expusă.

Cele patru autospeciale ale pompierilor au realimentat de câte patru ori. Având în vedere că, în momentul sosirii la locul incendiului, erau pline, rezultă că o singură maşină a consumat 36.000 de litri de apă prin alimentarea de la hidranţi, în condiţiile în care capacitatea uneia este de 9000 de litri. De aici rezultă că cele patru autospeciale au consumat, în total, 144.000 de litri de apă.

La această cantitate se adaugă şi cele utilizate prin folosirea hidranţilor din jurul fostei fabrici de tutun.

În momentul de faţă pompierii careieni beneficiază de un hidrant, aflat în incinta unităţii. La acest hidrant se efectuează alimentarea auto-specialelor, după fiecare intervenţie. Plata cantităţii de apă ce se foloseşte prin utilizarea acestui hidrant se achită, conform legii, de către Inspectoratul pentru Situaţii de Urgenţă, în timp ce apa alimentată pe suprafaţa Careiului ar trebui să fie achitată de către Primărie, sau, în cazul de faţă, de către careianul de rând.

Cu alte cuvinte, în loc să alimenteze în propria curte, pe banii lor, pompierii au preferat varianta pe banii careienilor, chiar şi în condiţiile în care asta a însemnat pierdere de timp. Din cauza lipsei de presiune din hidranţii stradali alimentarea unei autospeciale s-a prelungit în exces.

P.Sarvadi

comentarii

de Dragos la 11 martie 2010 - 06:32

Ar trebui puse contoare si pe hidranti. Sa se factureze cantitatea de apa folosita la stingerea incediului celor care au provocat incendiul.

de necunoscut la 11 martie 2010 - 07:20

FRATILOR ,NU LE MAI DATI APA POMPIERILOR,NU VA E RUSINE MARELE ZIAR,SA PUBLICATI ASEMENEA PROSTII,POMPIERII AU FOLOSIT APA AIA IN FOLOSUL CAREENILOR SA NU SE EXTINDA FOCUL LA CASELE SI BLOCURILE DIN JUR.RUSINEA RUSINILOR.NU IMI VINE SA CRED CE ABERATII PUTETI SCRIE SA VA FIE RUSINE CARE ATI PUBLICAT ARTICOLUL,RUSINE INCA ODATA.AR TREBUII SA VA CERETI SCUZE.EI AU ALIMENTAT LA CEL MAI APROPIAT HIDRANT.SA NU PIARDA TIMP CU DEPLASAREA PANA LA UNITATE,CA DOAR DE AIA SUNT HIDRANTI DESTEPTILOR DE BULETIN.SA VA CERETI SCUZE.

de aurica la 11 martie 2010 - 09:48

nu cred ca asta a fost intentia. oricum cei de la ziar au apreciat efortul depus de pompieri si ii felicit si eu personal.
ar trebui totusi sa se aiba in vedere cele scrise de Dragos; pana la urma primaria ar trebui sa aloce o suma pentru interventii de urgenta, nu?
acum se plange un necunoscut dar nu cred ca ii da mana sa platesca milioane in plus la factura, nu?

de Dragos la 11 martie 2010 - 10:43

@ necunoscut
Daca parcurgeai articolele, ai fi vazut ca e o ironia la sedinta de CL unde s-a dezbatut problema apei dpdv a pretului si al pierderilor.

de marian la 11 martie 2010 - 14:48

se cheltuie milioane de lei noi pe prostii si noi ne intrebam cine plateste apa.
daca ar arde casa noastra si pompierii nu ar putea lua apa de la hidrantul din fata casei cum ar fi?????
sau daca li s-ar termina papa cand incendiu ajunge la casa noastra cum ar fi ???
si unitatea e in celalat capat al orasului ????

de no name la 11 martie 2010 - 17:56

O fi posibila chestia cu facturarile, dar nu e vina nimanui decat a autoritatilor pt ilegalitatile care se fac. Imaginati-va ce ar fi insemnat ca 4 autospeciale sa mearga sa alimenteze la unitate, sa stea la coada asteptand unul dupa celalalt? Nu cred ca v-ar fi tot una daca casa voastra ar fi urmatoarea in rand. Poate ca presiunea o fi lasat de dorit, dar tot mai bine a fost cu presiune slaba decat fara apa, nu? Domnule Sarvadi, pe cine ati critica daca v-ar arde casa si pomierii nu v-ar stinge-o pentru ca apa va aparea pe factura careienilor? Sau ar pierde timpul umbland de la unitate la incendiu?
O fi articolul o ironie la sedinta respectiva, dar printre altele ati ironizat si pompierii careieni.

de Dan la 11 martie 2010 - 20:02

pe vremea bunicilor mei cand se intampla o asemenea tragedie, oamenii alergau cu galeti cu apa sa stinga incendiul, se identificau cu cei in cauza, in zilele noastre stam si fotografiem nenorocirea fara pic de strangere de inima, din contra mai si cuantificam apa utilizata, PENIBIL

de 007 la 12 martie 2010 - 07:33

plateste incompetenta celor de la APASERV………..OPREA SORIN

de PRIMARU' la 12 martie 2010 - 22:00

Nu plateste populatia. Plateste primaria…, ca doar cismelele dela capetele strazilor voi le platiti. Alo desteptarea…, sunteti pe langa subiect. Voi reveni cu amanunte.

de x la 13 martie 2010 - 21:54

RUGACIUNEA POMPIERULUI

Da-mi, Dumnezeule, taria
Caci am un unic crez
Si cand ma cheama datoria
Noi vieti sa protejez.

Sa iau la piept copilul mic
Din flacara din casa,
Si pe ai lui parinti raniti
De soarta nemiloasa.

Si fa-ma ager si atent
La cea mai slaba soapta
De treaba mea sunt constient-
Pe mine doar m-asteapta.

Sa am menirea de ostean
Ce lupta cu dreptate,
Sa apar orice cetatean
Si-a sa proprietate.

Si soarta crunta de va avea
Sa cad la datorie,
Tu, Doamne, grija vei avea
De copii si sotie

de x la 13 martie 2010 - 21:55

felicitari pompierilor

de Attila la 14 martie 2010 - 14:52

Nu vedeti, de fapt, adevarata problema. La ce continut de clor are apa noastra cea de toate zilele, (de o duritate excesiva, vezi incidenta mult prea mare a cazurilor de afectiuni gastrice!!!) se naste o alta intrebare: clorul nu arde? Daca tot sting pompierii nostri, mai noi si poeti, incendii? :))) E o gluma, normal!

de jiji112 la 19 martie 2010 - 13:47

DA TAXIMETRISTI CARE SPALA MASINILE IN FIECARE DIMINEATA LA CISMELELE DIN ORAS CINE O PLATESTE DOM. primar si consilieri

de ioan la 8 noiembrie 2010 - 21:49

cel ce comenteazå – så vå fie rusine – habar nu are ce spune, si asa ne incaseazå desteptii de la apaserv in loc de l mc. 3 mc. mintind cå sånt scurgeri,asa cå, de ce så plåteascå cetateanul de rånd apa pompierilor- så o plåteascå chiaburul patron care detine clådirea, nu omul de rånd cu 400 lei pensie- asa cå cei ce nu sånt in cunostintå de cauzå -ciocul mic.
cånd am reclamat la apaserv – de ce plåtesc 3 mc. in loc de l mc. cå doar am ceas care inregistreazå cåt consum mi s-a råspuns arogant si intr-un mod cinic
cine v-a pus så vå puneti ceasuri – asta-i politica de cå……
så le fie rusine celor de la Apaserv care nu si pun ordine un lucrurile lor-

Lasati un comentariu