Românii ar vota, într-o majoritate covârşitoare, pentru pedeapsa cu moartea. Ce părere aveţi?

• publicat la: 29 martie 2010
Românii ar vota, într-o majoritate covârşitoare, pentru pedeapsa cu moartea. Ce părere aveţi?

Conform cercetării, în cazul în care ar fi consultaţi printr-un referendum, 94 la sută dintre români ar opta pentru retragerea cetăţeniei romilor care comit infracţiuni în străinătate.

Un procent aproape similar ar alege şi reintroducerea pedepsei cu moartea – 91 la sută.

Pentru pedepsirea penală a celor care critică religia ortodoxă ar vota 88 la sută dintre români, în vreme ce 89 la sută dintre cetăţeni ar opta pentru retragerea cetăţeniei celor care cer autonomia ţinutului secuiesc.

Studiul APD a avut drept scop aflarea modului în care votul la un referendum ar putea fi influenţat de o retorică justiţiară şi ar putea genera, în final, efecte nedemocratice în societate, prin luarea unor decizii care să încalce drepturile omului.

„Propunerea de teme ce contravin valorilor majorităţii – români, ortodocşi – stârneşte patimi justiţiare în rândul acestora şi predispune la luarea de decizii ce pot încălca drepturi ale omului, precum acela la liberă exprimare, de exemplu”, a spus liderul APD, Cristian Pârvulescu, în deschiderea unei dezbateri pe tema reformei sistemului constituţional prin mijloace precum referendumurile la nivel naţional.

Studiul prezentat luni a fost realizat de CCSB, la cererea APD. Metoda de sondare folosită a fost aceea a interviurilor telefonice, care s-au desfăşurat în perioada 24-27 martie 2010.

Eşantionul folosit, cuprinzând 1.060 de persoane, a fost unul reprezentativ pentru populaţia adultă neinstituţionalizată a României. Studiul are un grad maxim de eroare de plus sau minus 3,1 la sută.

(Sursa: MEDIAFAX)

comentarii

de Sergiu la 29 martie 2010 - 19:29

sincer la faza cu retragerea cetateniei acelora care cer autonomie sunt cam de acrod, deoarece cam tare isi ridica nasu pe sus si cer prea multe. Probabil suna rasist din partea mea, dar cam acesta este adevarul: maghiarii si restul minoritarilor sa stea pe curul lor si sa isi vada de treaba, deoarece si noi tot asa suntem priviti afara 😉

de ion ionescu la 30 martie 2010 - 00:44

„pentru pedepsirea penală a celor care critică religia ortodoxă ar vota 88 la sută dintre români”
ce tara de oameni bolnavi, pe langa ca sunt indoctrinati ar vrea sa gandeasca toti ca ei … nu prea e diferenta intre gandirea asta si aia a talibanilor

Lasati un comentariu