Sfaturi pentru un prânz sănătos la birou

• publicat la: 13 aprilie 2010
Sfaturi pentru un prânz sănătos la birou

Ce ai mâncat azi la prânz? Iar ţi-ai petrecut pauza de prânz in faţa calculatorului şi ţi-ai potolit foamea cu un sandwich sau un baton de ciocolată? Dacă da, află că nu eşti singur. Un număr mare de persoane care lucrează la birou, din lipsă de timp sau din comoditate, aleg să mănânce in faţa calculatorului.

Specialistii insă atrag atenţia că acest obicei ne pune in pericol sănătatea, atât din punct de vedere nutriţional cât şi din punct de vedere al igienei. Biroul nu a fost creat pentru a fi un loc unde se mănâncă.

Dezavantajele prânzului in faţa calculatorului

1. Excese alimentare. Având in vedere că nu te concentrezi asupra alimentelor, ci mai mult asupra indatoririlor de la birou (trimiţi mail-uri sau răspunzi la telefon in timp ce mănânci), nu vei observa nici ce sau cât mănânci.

„Masa luată in faţa calculatorului incurajează excesele alimentare. Este foarte posibil să te concentrezi atât de mult asupra sarcinilor de la birou incât să nu acorzi atenţie cantităţii de alimente consumate
,” explică dr. Susan Moores de la Asociaţia Americană de Dietetică.

2. Renunţi la o pauză binemeritată. Dacă rămâi  la birou şi in timpul mesei de prânz, inseamnă o oră in plus in faţa calculatorului.

3. Atenţie la bacterii! „Dacă intervine ceva in timpul mesei şi trebuie să laşi mâncarea să aştepte o oră, două, aceasta se poate altera,” avertizează dr. Moore.

De asemenea, biroul nu este chiar cel mai curat loc pentru a mânca. Potrivit dr. Charles Gerba, profesor de microbiologie la universitatea din Arizona „biroul, ca număr de bacterii, este de 400 de ori mai murdar decât toaleta. Acest fapt este posibil pentru că oamenii mănâncă in acest loc insă nu il şi curăţă. Telefonul este cel mai murdar, urmat de mouse şi computer”.

Pentru a te convinge că biroul tău nu este tocmai curat, intoarce tastatura şi observă câte resturi cad pe birou.

Cum poţi mânca sănătos la birou?

In cazul in care nu poti părăsi biroul nici chiar pentru pauza de masă, iată câteva sfaturi care iţi pot fi de ajutor.

1. Atenţie la cât şi ce mănânci! Nu lăsa ca alte activităţi să-ţi distragă atenţia in timp ce mănânci şi astfel să faci excese.

2. Pregăteşte-ţi prânzul acasă. Acasă ai posibilitatea să găteşti sănătos şi să alegi ingredientele. Optează pentru salate şi evită să cumperi hrana gata preparată pentru că de obicei aceste produse sunt bogate in grăsimi, calorii şi sărace in nutrienţi.

3. Fă mişcare. Profită de orice pauză şi ieşi să iei o gură de aer şi să faci putină mişcare.

4. Păstreză-ţi biroul curat. Foloseşte şerveţele dezinfectante pentru a curăţa. Acordă mai multă atenţie telefonului, tastaturii şi mouse-ului.

5. Intinde un şerveţel pe birou inainte de a aşeza mâncarea şi astfel iti vei proteja mâncarea de bacterii.

6. Păstrează la indemână gustări sănătoase. Ai grijă să nu-ţi lipsească de pe birou un vas cu fructe proaspete sau legume.

7. Nu renunţa la grăsimi şi carbohidraţi. Grăsimile sănătoase (găsite in nuci ţi cereale) iţi vor da energia necesară pentru a face faţă unei zile de muncă.

8. Nu uita că orice masă este importantă. Dacă programul tău incepe la o oră foarte matinală şi nu ai timp să iei micul dejun acasă, ia un iaurt semidegresat şi o banană pentru a le consuma la birou. Micul dejun nu trebuie să lipsească in nicio zi, indiferent de program.

Incearcă să nu faci un obicei din a mânca in faţa calculatorului. Pauza de prânz trebuie să fie un moment de relaxare, nu numai de a lua masa.

sursa  TopSanatate

Lasati un comentariu