Pagina principala / Opinii / Ce s-a ales de visul lui Traian Băsescu

Ce s-a ales de visul lui Traian Băsescu

La câştigarea celui de-al doilea mandat, Traian Băsescu promitea că va fi un preşedinte al tuturor românilor, că va fi mai bun decât in primul mandat şi că va moderniza România. Printre prioritatile celui de-al doilea mandat, Traian Băsescu işi asuma, in primul rând, reforma statului. Toate acestea se intâmplau in urmă cu nici măcar jumătate de an. In doar câteva luni insă, România a ajuns aproape de fundul sacului.

Ceea ce in decembrie era promis a fi modernizare şi reforma statului acum pare a fi mai degrabă un faliment. Atât al politicii, cât şi al economiei. Măsurile de austeritate impuse de Guvernul Boc par a fi rezultatul unei stări de panică şi o politică disperată de a salva statul de la declararea falimentului, decât inceputul modernizării acestuia. Nici reforme nu pot fi numite tăierile bugetare, din moment ce ele sunt luate in urma incapacităţii de plată a Executivului şi nu rezultatul unei viziuni politice de restructurare a administratiei publice greoaie şi a sectoarelor mereu subfinanţate ale educaţiei şi sănătăţii.

Din ceea ce ar fi trebuit să fie un set de măsuri asumate de bună voie şi fără presiunea falimentului, reforma statului se face acum cu forţa, impinşi de la spate de FMI, de faliment, de frica dizolvării statului şi nu din dorinţa de a moderniza ceva. Dacă Traian Băsescu ar fi fost ales in urma cu o lună pentru prima oară preşedintele României, iar odată cu el ar fi venit ca premier şi Emil Boc impreună cu PD-L, am fi putut inţelege cu totii explicaţiile pe care le auzim de dimineaţa până seara in legătură cu eterna „greaua moştenire” care sufocă prezentul.

Desigur că există o „grea moştenire”, insă ea a existat pentru toate guvernele instalate de după 1990. Este greaua moştenire a noastră, a tuturor. A comunismului, a ramânerii noastre mereu in urma dezvoltării Europei, a păcatelor noastre, a inclinaţiilor noastre bolnăvicioase către lamentări veşnice, a lipsei responsabilităţii, a imposibilităţii asumării unui program  naţional veridic şi stabil de modernizare a statului, care să fie preluat de orice partid s-ar perinda la putere.

Traian Băsescu se află insă la conducerea României de şase ani, iar partidul său guvernează de un an şi jumătate. Nu există nicio scuză, nu există nicio explicaţie plauzibilă pentru care această Putere să nu işi asume momentul prezentului.

Indiferent de „greaua moştenire”, drama prezentului nu s-a petrecut peste capetele lui Băsescu, Boc, Berceanu, Videanu, Blaga, Udrea, Pogea şi toţi ceilalti. Dimpotrivă, capetele lor au fost in ultimii ani mereu in faşă, mereu la baza celor mai importante decizii care au fost luate.

Se uită prea repede că Partidul Democrat a fost totuşi la guvernare, alături de liberali, până in primăvara lui 2007 – adică exact perioada atât de des invocată de actualii liberal democrati pentru colapsul României din prezent. Si atunci s-a ingrăşat aparatul bugetar, şi atunci au fost luate decizii şi măsuri economice care acum sufocă economia.

Ceva trebuie să se fi intâmplat exact in această perioadă care a urmat câştigării alegerilor de către PDL şi formării guvernării impotriva naturii alături de PSD , din intervalul decembrie 2008 – septembrie 2009. Revenirea la putere a Partidului Democrat Liberal, după alegerile din decembrie 2009, singur de această dată, alături de preşedintele său, şi prăpădul care a urmat după doar şase luni de la instalarea acestora in functii, reprezintă falimentul in primul rând a unei idei, a unui proiect, a unui vis, a unei credinţe şi increderi ale unui intreg popor.

Ele poartă toate, la urma urmei, un singur nume. Numele celui care a garantat, a girat şi a stat deasupra celor mai importante decizii din ultimii ani, a arătat drumul pe care l-am urmat şi a vegheat la buna credinţă a celor pe care i-a numit in funcţia de premier. Numele său este, desigur, numele unui fost vis – Traian Băsescu.

ziare.com

comentarii