Scenariile groazei: cu cât ne reduce statul salariile

• publicat la: 6 mai 2010
Scenariile groazei: cu cât ne reduce statul salariile

Toţi salariaţii din România ar putea ajunge să plătească din propriul buzunar cheltuielile scăpate de sub control ale statului.

Guvernul ar putea amâna majorarea TVA pentru începutul anului viitor sau ar putea să o etapizeze. Astfel, taxa ar putea fi mărită la 21-22% acum şi 24-25% de la 1 ianuarie. Pe de altă parte, principala variantă rămasă pe masa negocierilor cu Fondul Monetar Internaţional a rămas majorarea sau chiar desfiinţarea cotei unice. În primul caz, cel al măririi cotei unice, impozitul pe venit ar urma să crească cu 4%, aplicat la nivelul salariului brut. Asta ar duce la o scădere de aproape 6% a salariilor nete. Excepţie fac salariile foarte mici, la care se aplică deductibilităţi, unde scăderile ar fi mai mici.

În cazul în care se va adăuga o cotă de 25% pentru sumele care depăşesc 4.000 de lei pe lună – varianta vehiculată de liberalul Crin Antonescu -, există două praguri critice care influenţează nivelul salariului net.

Cine pierde, cine câştigă

Persoanele cu venituri brute mai mici de 4.000 de lei pe lună nu ar fi afectate, continuând să plătească nivelul redus al cotei progresive – 16%. În cazul în care venitul brut depăşeşte 4.000 de lei, salariile nete ar începe să scadă cu câte 1% pentru fiecare 500 de lei în plus . La 7.200 de lei, pierderea ajunge la 6%, astfel că până la acest nivel al salariului brut cota progresivă de 16/25% este mai avantajoasă faţă de cota unică de 20%. Pentru veniturile brute de peste 7.200 lei pe lună, pierderea depăşeşte 6%. Pe măsură ce venitul creşte, pierderea salariatului poate ajunge la un maxim teoretic de 13%.

FMI nu vrea cotă progresivă

FMI este mai degrabă în favoarea creşterii cotei unice decât pentru introducerea unei impozitări progresive pe venituri şi salarii, potrivit unor surse citate de Mediafax. Reprezentanţii instituţiei financiare internaţionale cred că o cotă progresivă va aduce încasări mai mici la buget, întrucât salariile mari sunt puţine şi pot fi scoase mai uşor din zona de impozitare. Pe de altă parte, BNR se opune oricărei majorări a TVA, argumentând că oricum colectarea este deficitară şi că o astfel de măsură ar împiedica relansarea economiei şi ar creşte preţurile, în timp ce FMI nu crede în beneficiile unei impozitări progresive pe salarii, potrivit unor surse guvernamentale.

Există în continuare varianta tăierii de cheltuieli

Ministrul Finanţelor, Sebastian Vlădescu, i-a informat pe membrii Guvernului că FMI a cerut reducerea cheltuielilor şi majorarea veniturilor inclusiv prin creşterea taxelor şi că deficitul bugetar din 2010 va depăşi 5,9% din PIB, Fondul putând accepta un deficit de 6,3-6,4%. Întrebat dacă va fi majorată TVA, şeful misiunii FMI, Jeffrey Franks, a spus ieri că nu face nici o referire la măsurile de politică fiscală înainte de a se ajunge la o înţelegere cu autorităţile.

sursa Romania Libera

Lasati un comentariu