A început Bacalaureatul

• publicat la: 28 iunie 2010
A început Bacalaureatul
Emoţiile absolvenţilor de liceu au început azi. Cei 3.650 de candidaţi, care s-au înscris la Bacalaureat, sesiunea iunie-iulie 2010, vor susţin prima probă a examenului. În Carei, centerele de examinare sunt la Colegiul Tehnic „Iuliu Maniu” şi Liceul Teoretic Carei.
Potrivit calendarului de desfăşurare a Bacalaureatului, pe 28 iunie are loc proba scrisă la Limba şi literatura română, urmând ca pe data de 29 iunie să se susţină proba scrisă la Limba şi literatura maternă.
În data de 30 iunie va avea loc proba obligatorie a profilului, ce se va da tot în scris, iar pe 2 iulie liceenii vor fi testaţi la proba la alegere a profilului şi specializării. Aceasta va fi şi ultima probă, iar rezultatele vor fi afişate pe 4 iulie, până la ora 16.00, cei nemulţumiţi având posibilitatea să depună contestaţii în aceeaşi zi, între orele 16.00-20.00. În zilele de 6 şi 7 iulie se vor rezolva contestaţiile, iar pe 8 iulie rezultatele acestora se vor afişa, până la ora 16.00.
La nivelul judeţului s-au constituit 11 centre de examinare şi două subcomisii: Colegiul Naţional „Mihai Eminescu”, CN „Ioan Slavici”, CN „Kolcsey Ferenc”, Colegiul Tehnic de Transporturi şi Telecomunicaţii „Ion I.C. Brătianu”, Colegiul Tehnic „Traian Vuia”, Grup Şcolar Construcţii de Maşini „Unio”, Grup Şcolar „Constantin Brâncuşi”, Grup Şcolar Economic „Gheorghe Dragoş” – având o subcomisie la Grup Şcolar „George Bariţiu” Livada, Liceul Teoretic Negreşti-Oaş.
În Carei, centerele de examinare sunt la Colegiul Tehnic „Iuliu Maniu” şi Liceul Teoretic Carei.
Centrele zonale de evaluare stabilite sunt: CN „Doamna Stanca”, Liceul Teoretic German „Johann Ettinger” şi Colegiul Tehnic „Elisa Zamfirescu”. Repartizarea computerizată a componenţei comisiilor de examen şi de evaluare, cu ajutorul aplicaţiei electronice COMISBAC, se va desfăşura sâmbătă la sediul Inspectoratului Şcolar Judeţean.
Algoritmul de selectare utilizează o listă a comisiilor şi o listă a cadrelor didactice. Aleatoriu, programul selectează rând pe rând o comisie şi un cadru didactic şi se realizează punerea în corespondenţă, comisie cu cadru didactic.
Ministerul Educaţiei a pus la dispoziţie o linie gratuită – 0800801100, care va fi disponibilă zilnic, pe toată durata desfăşurării examenului, între orele 09.00-19.00, unde cetăţenii pot semnala toate neregulile apărute în organizarea şi derularea Bacalaureatului.

P.S.

Lasati un comentariu