Străzi careiene în condiţii medievale

• publicat la: 5 iunie 2010
Străzi careiene în condiţii medievale

Ploile din ultimele zile au transformat o parte din străzile municipiului în formaţiuni geografice greu de definit. Noroi până peste glezne, băltoace uriaşe, brazde şi gropi.

www.buletindecarei.ro a imortalizat situaţia de pe străzile Şincai, Rândunelelor, Radu Şerban, Zamfirescu şi G. Ureche. Ele sunt exemplificatoare, pentru situaţia incredibilă, dar, din nefericire, nu sunt singurele aflate în această stare.

Careieni plătitori de impozite trăiesc, zi de zi, în asemenea condiţii.

O parte dintre ei au achitat taxelepentru canalizare şi reparatul drumului, în avans, fără să se schimbe,însă, ceva, în ceea ce priveşte străzile.

Ne aflăm în anul 2010, într-un municipiu al unei ţări din Uniunea Europeană.

P.S.

comentarii

de careian la 5 iunie 2010 - 10:00

asta-i tara in care traim 😛

de Attila la 5 iunie 2010 - 11:48

Nu, traim la tara! inca putin si ne intoarcem in pesteri cu competenta alesilor locali!

de Attila la 5 iunie 2010 - 11:53

Halal municipiu! Traiam la sat si nu ne-am dat seama decat cand a inceput sa ploua ceva mai serios si a inmuiat asfaltul. Schimbati-i domnule denumirea localitatii in comuna (rurala)Carei. Asa se vor reduce si impozitele si taxele locale.

de prostu la 5 iunie 2010 - 16:11

Ok articolul , dar poate ar fi fost interesanta o paralela cu strazile locuite de edilii nostri. Sigur arata altfel.

de Gabi la 6 iunie 2010 - 15:56

Asta e,cerem prea mult de la alesii locali,alesi in buna parte datorita incompetentei,dar mai ales datorita banilor de care dispun!.Ce sa ne dorim mai mult,decat poate sa nu-i mai alegem?

Lasati un comentariu