Zboruri noi low-cost spre Belgia, Anglia şi Irlanda

• publicat la: 18 iulie 2010
Zboruri noi low-cost spre Belgia, Anglia şi Irlanda

Compania aeriană low-cost Blue Air a introdus în programul de iarnă, care debutează la 31 octombrie şi se încheie la 27 martie 2011, destinaţiile pentru şase ţări europene.

„Până în acest moment, Blue Air a introdus în programul de iarnă destinaţiile din Spania, Franţa, Italia, Belgia, Marea Britanie şi Irlanda. Celelalte destinaţii vor fi anunţate pe site-ul Blue Air, în următoarele zile, pe măsura ce vor fi introduse în programul de iarnă”, se arată într-un comunicat al companiei.

Totodată, compania a lansat o promoţie, prin care clienţii pot achiziţiona bilete la preţuri începând de la 19,99 euro (cu TVA şi taxe de aeroport incluse) pentru un zbor.

Compania low-cost Blue Air, deţinută de omul de afaceri Nelu Iordache, a avut anul trecut afaceri de circa 140 de  milioane de euro, sub estimări, dar în creştere cu 12% faţă de valoarea din 2008, pe fondul lansării de zboruri noi, al creşterii numărului de aeronave şi al încheierii unor parteneriate. Compania operează peste 50 de rute europene, în 14 ţări, având o flotă de 11 aeronave. În România, Blue Air are curse din Bucureşti spre Timişoara, Cluj-Napoca şi Arad.

adevarul.ro

Lasati un comentariu