Zbor de agrement in weekend

• publicat la: 13 septembrie 2010
Zbor de agrement in weekend

Dacă incă nu aţi decis cum vă veţi petrece weekend-ul  , Tarom Satu-Mare vă oferă o variantă inedită.După cum am mai anunţat, sâmbătă 18 septembrie va avea loc un Miting Aviatic, organizat de Consiliul Judetean in colaborare cu compania Tarom.

Compania Tarom va oferi participanţilor la mitingul aviatic  posibilitatea de a survola judeţul Satu Mare la bordul unei aeronave, printr-un zbor demonstrativ destinat publicului.

Aeronava Tarom va decola de pe Aeroportul Internaţional Satu Mare la ora 14,30, iar timp de o jumătate de oră cei 48 de pasageri vor fi plimbaţi peste judeţul Satu Mare.

Pasagerii pot să-şi procure bilete de la Agenţia Tarom din Satu Mare până vineri 17 septembrie, ora 15,00, precum şi de la ghişeele de check-in din Aeroportul Satu Mare în ziua mitingului.

Un bilet va costa 70 de lei pentru copii cu vârsta de până la 14 ani, respectiv 100 de lei pentru adulţi. Pasagerii au obligaţia de a deţine şi a prezenta un act de identitate – certificat de naştere sau carte de identitate atât în momentul emiterii biletelor cât şi în momentul check-in-ului şi îmbarcării.

Compania TAROM a introdus în data de 18 septembrie, special cu ocazia Mitingului aviatic de la Satu Mare o cursă specială, pe relaţia Bucureşti – Satu Mare – Bucureşti, cu următorul program: decolare din Bucureşti ora 9,30 – aterizare în Satu Mare ora 10,50; decolare din Satu Mare ora 16,25 – aterizare în Bucureşti ora 17,45.

Ediţia din acest an a Mitingului Aviatic Satu Mare va avea loc sâmbătă, 18 septembrie, la ora 12,00 pe Aeroportul Internaţional Satu Mare, intrarea fiind gratuită. Spectacolul aviatic va fi asigurat de avioane de acrobaţie, avioane ultra-uşoare şi zeci de paraşutişti, fiind  programate următoarele evoluţii aeriene: acrobaţii individuale şi în formaţie cu avioanele Extra 300; zbor avioane ultra-uşoare, individual şi în formaţie; acrobaţii individuale şi în formaţie cu planoare; lansări de paraşutişti, precum şi un balon cu aer cald.

Prin tombola organizată pentru spectatori, câştigătorii vor putea zbura gratuit cu avioanele participante la miting.

Mitingul Aviatic se va încheia cu un After Party cu participarea formaţiilor: Compact, Zanzibar împreună cu Axandra şi DJ Alexia.

redactia

Lasati un comentariu