Ziua Armatei la CAREI

• publicat la: 26 octombrie 2010
Ziua Armatei la CAREI

Luni dimineaţa,  platoul din faţa Monumentului Ostaşului Român  a fost scena unor manifestări emoţionante dedicate Zilei Armatei Române.

Organizarea a aparţinut Diviziei 4 Gemina din Cluj Napoca care  a acordat importanţa cuvenită acestui eveniment la care au participat asociaţii ale veteranilor de război, oficialităţi locale şi judeţene, elevi şi numeroşi careieni .

Conducerea judeţului a fost reprezentată de prefectul Radu Giurcă şi subprefectul Pataki Csaba ,de vicepreşedintele Consiliului Judetean, Adrian Stef, Primăria Satu Mare de primarul Ilyes Iuliu şi viceprimarul Adrian Albu, iar cea locală de primarul Eugen Kovacs , viceprimarul Keizer Ludovic şi numeroşi consilieri municipali.

Devenită simbol al tuturor bătăliilor şi eroilor neamului românesc, data de 25 octombrie a rămas intipărită in sufletele românilor ca zi in care ţara işi sărbătoreşte armata şi pe cei care au fost in slujba ei.

Ziua Armatei este legată efectiv şi afectiv de Transilvania, leagănul genezei şi evoluţiei istorice a poporului român, de obiectivele şi sentimentele Armatei Române, care au vizat intotdeauna indeplinirea idealurilor naţionale: unitate, independenţă, suveranitate, integritate teritorială.

Ceremonialul a inceput cu o slujbă religioasă in memoria celor ce s-au jertfit pentru patrie, slujbă oficiată de un sobor de preoţi militari şi careieni.

Au ţinut să marcheze evenimentul, preşedintele filialei judeţene a Asociaţiei Veteranilor de Război Satu Mare, Augustin Nicolae Codreanu,prefectul Radu Giurcă, primarul Kovacs Eugen. Locţiitorul şefului Statului Major General, Ştefan Oprea, a transmis mesajul ministrului Apărării, Gabriel Oprea, după care s-a continuat cu depunerile de coroane.

Au depus coroane de flori Filiala Satu Mare “Dr. Vasile Lucaciu” a Asociaţiei Veteranilor, Ministerul Apărării Naţionale, Statul Major General, Statul Major al Forţelor Terestre, Divizia “Gemina”,  Asociaţia Cadrelor Militare in Rezervă şi in Retregere,Prefectura, Consiliul Judeţean, Primăria Carei, Garnizoana Arad, Parchetul Militar Cluj, Inspectoratul General al Jandarmeriei, Unităţile militare din subordinea Ministerului de Interne, Direcţia Judeţeană de Informaţii, Penitenciarul Satu Mare, Poliţia de Frontieră Carei , Asociaţia “Cultul Eroilor” impreună cu militarii in rezervă şi retragere,

PDL, PSD+PC, PNL, UDMR, UNPR, PRM, Asociaţia “Unirea 2009″, Asociaţia refugiaţilor Filiala Carei şi Asociatia Judeţeană a Pensionarilor.

La final, au depus coroane şi buchete de flori elevi ai şcolilor din oraş precum şi elevii claselor I-a  şi a III-a  de la Scoala din Andrid, insoţiţi de invăţătorul Găzdag Mircea .

Divizia 4 Infanterie “Gemina” a fost prezentă la  manifestări  şi cu Detaşamentul de onoare şi Fanfara proprie.

Aceasta a oferit asistenţei un spectacol muzical cu totul inedit.Militarii au intonat nu numai muzică miltară ci şi cântece româneşti autentice , impresionând mai ales prin mişcări de dansuri în formaţie.

Daniela Ciută

comentarii

de andra la 28 octombrie 2010 - 18:08

Felicitari organizatorilor ,a fost cel mai reusit 25 octombrie de pana acum.Ma bucur ca sant cetatean al acestui minunat oras.Fanfara a dat un spectacol pe cinste!!!!!!!!!!

Lasati un comentariu