Pagina principala / Timp Liber / Istoria civilizaţiei se împleteşte cu cea a parfumului

Istoria civilizaţiei se împleteşte cu cea a parfumului

Parfumul, vulgarizat astăzi cu epitetul de „deodorant”, îşi are o obârşie pe cât de veche, pe atât de nobilă. Tămâia, cel mai vechi odorizator amintit de izvoarele istorice, a fost descoperită de mesopotamieni acum patru milenii si folosită îndeosebi în ritualuri religioase.

Unda de parfum era asociată cu sufletul

Prin arderea tămâiei, se inducea acea stare de spirit misterioasă, necesară ceremoniilor, pentru venerare a zeilor. Amestecurile de răşină, ulei şi lemn parfumat erau folosite la îmbălsămarea morţilor, obicei care, în curs de un mileniu, s-a extins din Mesopotamia în Egipt, unde o simplă practică religioasă a devenit cult faraonic.

De-a lungul timpului, parfumul a devenit disponibil şi populaţiei de rând, egiptenii fiind educaţi şi obisnuiţi să se parfumeze cel putin o dată pe saptămână.

Conceptul de suflet era asociat cu unda de parfum, cea care va urma spiritul, atunci când acesta se va înăţa la ceruri. Egiptenii purtau cu ei un parfum de la naştere şi până la moarte, iar la prepararea mormântului esenţele aveau un rol extrem de important.

La deschiderea mormântului lui Tutankhamon, după circa 3.300 de ani de la moartea sa, cercetătorii au rămas uluiti, simţind o urmă de parfum, persistent încă de la îmbălsămare.

Procesul de îmbălsămare dura între 40 şi 70 de zile, având ca bază esenţa de smirnă, uleiul de scorţişoară şi tămâia.

Chiar şi Mântuitorul a fost uns cu mir

Paginile Vechiului Testament consemnează folosirea parfumurilor şi uleiurilor în Israel, unde au ajuns importate din Egipt. Era o marfă atât de valoroasă, încât, potrivit Bibliei, Iosif, fiul lui Iacob, a fost vândut de fraţii săi unor negustori de esenţe.

Parfumurile şi esenţele aromate sunt menţionate frecvent în Vechiul Testament, confirmând nu numai valoarea lor, dar şi faptul că israeliţii, deşi erau păstori şi cultivatori, au deprins secretele fabricării parfumurilor de la preoţii egipteni.

Noul Testament se referă de asemenea la parfumuri. Este notorie scena când Maria, sora lui Lazăr, unge cu mir picioarele Mântuitorului sau cea în care trupul Lui este uns, potrivit ritualurilor de îngropăciune ale vremii.

Tot atât de cunoscut este momentul când cei trei Magi de la Răsărit îi aduc Pruncului tămâie, smirnă şi aur. Nu lipsită de interes este ordinea acestei inşiruiri, unde aurul ocupă locul trei, nu locul unu, ca la Olimpiadele noastre.

Renaşterea deschide o nouă pagină

În Grecia antică, parfumurile au început să aibă o conotaţie, oarecum, mai mondenă. Potrivit lui Homer, chiar zeii Olimpului i-au învăţat pe oameni secretele fabricării şi folosirii parfumurilor, pentru a le folosi în viaţa de toate zilele.

De la greci, „moda” parfumului s-a extins în capitala culturii antice, Roma, simbol absolut al civilizaţiei şi puterii, dar şi un oras în care luxul, eleganţa şi frumuseţea erau la mare preţ. Parfumurile nu puteau lipsi, extizându-se până la graniţele imperiului.

Renaşterea deschide o pagină nouă în evoluţia acestui miracol. Nobilii nu puteau să-şi imagineze viaţa fără delicatele arome. Când Caterina de Medici a plecat în Franta, pentru a se căsători cu Henric al II-lea, a găsit de cuviinţă să fie însoţită şi de un parfumier renumit, rămas în istorie sub numele de Renato din Florenţa, care a deschis primul magazin de gen la Paris.

Franţa, simbolul cosmeticelor lumii

Din acel moment, Franţa devenea simbolul distincţiei în „bon ton”-ul european. Moda folosirii parfumului s-a extins rapid. Regii Franţei, în special Ludovic XIV şi Ludovic XV, se numărau printre cei mai avizi consumatori de parfumuri.

Ceea ce se ştie mai puţin este că parfumurile, folosite din abundenţă, nu reuşeau decât să mascheze superficial cronica lipsă de igienă a nobililor, într-o vreme în care se credea că băile dese sunt dăunătoare, aducând ciuma şi alte boli.

Această „varstă de aur” a parfumurilor era în plină glorie, în momentul când a intervenit Revoluţia Franceză şi întreaga piaţă a parfumurilor s-a pomenit paralizată de prejudecăţi populiste.

Urcarea pe tron a lui Napoleon, un îndrăgostit pătimaş de arome şi esenţe, a făcut uitate pornirile revoluţionare, iar în istoria parfumierilor francezi a venit un nou început.

În scurt timp aceştia aveau să evolueze de la statutul de mici manufacturieri la acela de adevăraţi industriaşi, punând bazele unei impresionante industrii, care de-a lungul timpului s-a remarcat prin dinamica deosebită.

După 1900, producţia de parfumuri devine o industrie, al cărui vârf de lance se instalează categoric în Franţa. Branduri precum Coty, Lalique, Poiret asociază parfumul şi n-au concurenţă în lume.

„Democratizarea” cosmeticelor

După 1930, Franţa începe să fie concurată serios de SUA, dar moda încremeneşte într-un status quo, până mult după razboi, când, tot de peste ocean, adie o briză proaspătă în domeniu: „democratizarea” tuturor produselor de modă, inclusiv a cosmeticelor şi parfumurilor.

Creşterea economică produce o schimbare a modului de a fi şi chiar a moravurilor. Mişcarea hippie născută la San Francisco se extinde în Europa. Conştiinţa trupului şi a simţurilor este… libertatea sexuală. Faceţi dragoste, nu război!

Femeile şi bărbaţii folosesc în egală măsură cosmeticele, valorile autentice încep să se confunde cu cele contrafăcute, Orientul devine o adevarată pepinieră a contrafacerilor, încurajată chiar de Occident, pentru folosirea mâinii de lucru ieftină.

În locul smirnei şi tămâiei, care altadată erau tămăduitoare, astăzi primim produse sintetice, cancerigene, parfumuri generatoare de alergii, sub formă de spray.

Nimeni nu ştie pe ce drum am apucat-o, dacă mergând înainte, ajungem undeva, sau dacă singura direcţie este să mergem înapoi, la smirnă, tămâie, la apă, pământ, foc şi vânt.