“Plecăm de aici mai bogaţi sufleteşte“afirmă Marie Le Hellay,directorul şcolii Saint Christophe

• publicat la: 22 februarie 2011
“Plecăm de aici mai bogaţi sufleteşte“afirmă Marie Le Hellay,directorul şcolii Saint Christophe

Ateliere de lucru pe diverse teme, vizite de documentare la Centrul de Educaţie Ecologică din Satu Mare,vizite la salina din Turda şi la obiective turistice din Cluj sau Satu Mare, la Muzeul din Carei,la Primăria oraşului sau activităţi cultural-artistice.

Proiectul Comenius  „Drumul spre un viitor verde”( „Towards a greener future”) organizat în parteneriat cu şcoli din Spania,Italia,Grecia,Polonia,Slovenia,Franţa  dar coordonat de Szkoka Podstawowa Z Oddziakami Integracyjnymi Nr. 21 Im. Henryka Sienkiewicza Gliwice/Polonia a ajuns la final.Un program încărcat dar deosebit de atractiv la care au participat peste 40 de elevi din ţările menţionate.

Proiectul a avut impact şi în rândul comunitãţii locale , în activitãţi implicându-se atât pãrinţii  şi cadrele didactice, cât şi administraţia localã. Tradiţionala ospitalitate românească şi-a spus din nou cuvântul.Întâlnirea cu alte cadre didactice de la unitãţi şcolare similare din străinătate a dus la creşterea curiozitãţii şi a dorinţei de implicare a acestora în proiectele de parteneriat şcolar şi la conştientizarea necesitãţii cunoaşterii unei limbi de circulaţie internaţionalã.

Coordonatoarea proiectului în România, profesoara Alina Mocanu , consideră că şi-a indeplinit cu succes misiunea din perioada  săptămânii 13-19 februarie.

Mă bucur că am reuşit să fim gazde ospitaliere pentru toate delegaţiile formate din elevi şi cadre didactice care au fost prezente la şcoala noastră în cursul săptămânii trecute.

Având în vedere că programul se derulează în engleză,copii au avut posibilitatea să socializeze cu alţi copii de vârsta lor din diferite ţări,să dobândească competenţe lingvistice să facă schimb de informaţii din mai multe domenii.Colaborarea  cu şcolile din diferite ţări europene deschide noi drumuri pentru elevii noştri. Pe parcursul săptămânii trecute am demarat activităţi ecologice, ateliere, le-am prezentat sistemul educaţional, tradiţiile, folclorul şi arta locală.

Deşi a fost un program deosebit de încărcat mă bucur că ne-am decurcat bine şi am reuşit să atingem toate punctele prevăzute.Am avut sprijinul întregului corp didactic, al părinţilor şi al comunităţii.Sunt încântată că oaspeţii noştri au fost impresionaţi de tot ce au găsit la noi, de tot ce au văzut şi în special de ospitalitatea familiilor care au cazat elevii străini.Mulţi dintre ei nu ştiau unde vin, nu au mai fost în Romania şi aveau cu totul alte informaţii decât ceea ce au putut sa vadă aici, pe viu.În cursul lunii aprilie vom face o deplasare În Italia, cu elevi din clasele a V-a şi a VII-a iar în iunie vom fi prezenţi în Grecia , cu elevi din clasa a VI-a  pentru a participa la activităţi legate de acelaşi  proiect Comenius.

Doresc să mulţumesc tuturor celor ce au fost alături de noi în această perioadă, celor care s-au implicat şi ne-au susţinut şi mai ales părinţilor ” a afirmat  în încheiere directorul Alina Mocanu.

Nu numai şcoala gazdă a fost satisfacută de cum au decurs multiplele activităţi.Partenerii străini au fost mulţumiţi de cum au interacţionat cu elevii români şi de posibilitatea de păstra legătura  cu ei.Toţi invitatii  au fost impresionaţi de ospitalitatea careienilor, de modul în care au fost primiţi şi găzduiţi.

Judith Terel şi Nuria Mor  de la   Collegi Episcopal “Verge de L’academia” Lleida din Spania
Timpul petrecut aici a trecut prea repede cea ce înseamă că totul a fost grozav.M-am simţit ca acasă.Românii sunt foarte drăguţi ,primitori, generoşi,deosebiţi chiar.Prima impresie a fost că totul este vechi,case şi străzi .După ce am discutat cu primarul am înţeles că veţi schimba foarte multe lucruri în oraş.


Proiecte precum Comenius reprezintă deja un pas înainte. Mi-ar face o deosebită plăcere să revin în oraşul Carei”.

În ciuda diferenţelor economice, sociale, culturale şi de mediu dintre ţãrile partenere, proiectul s-a dovedit o oportunitate de comunicare oralã, de promovare şi susţinere a pãrerilor proprii, înlãturarea prejudecãţilor de orice fel, promovarea toleranţei şi a respectului reciproc.

Toţi participanţii au devenit mai conştienţi de cultura şi civilizaţia ţãrii lor, dar şi de cultura celorlalte ţãri partenere, de responsabilitatea fiecãruia în societate, de importanţa muncii în echipã şi a lucrului bine fãcut.

Prin intermediul acestui proiect profesorii au putut face schimb de practici pedagogice şi de informaţii despre organizarea şcolilor lor.

Abilitãţile lingvistice şi de comunicare ale copiilor şi profesorilor s-au îmbunãtãţit în urma activitãţilor desfăşurate în decursul săptămânii. S-au purtat discuţii între profesori pe tema sistemelor educaţionale, a tipurilor de evaluare a elevilor din fiecare ţarã, a modului de perfecţionare a cadrelor didactice, cât şi a modului de evaluare a acestora.

Prof.Mioriţa Olea-director adjunct

Consider că a fost o săptămână fructuoasă şi am observat că toate activităţile desfăşurate în cadrul şcolii au avut impact asupra elevilor sosiţi din străinătate.În  scurtul timp petrecut impreună cu oaspeţii noştri s-au creat nişte legături de suflet aş putea spune deoarece la despărţire mulţi aveau lacrimi în ochi.Toţi ne-au felicitat pentru organizare şi mai ales pentru ospitalitate.Mulţi dintre ei au afirmat că se bucură că au reuşit să vadă România la ea acasă şi nu aşa cum le este prezentată lor acolo de unde vin. Cu unii dintre ei sper să ne reintâlnim în cadrul vizitelor ce le vom efectua la şcolile partenere”.

Marte Groselj, Helena Sirotka, Vesna Kostelic de la Osnovna Sola,Franca Rozmana-Staneta din Liubljana/Slovenia
Am petrecut aici o săptămână grozavă.Şcoala ne-a prezentat multe lucruri frumoase, dansuri, desene,picturi cântece,în general multe activităţi.Noi am spus că este un oras mic,dar totuşi  aveţi  foarte mulţi copii talentaţi şi asta este ceva impresionant pentru noi,la fel ca bunătatea oamenilor din România.
Înainte de această vizită nu aveam prea multe informaţii despre români dar acum ne reîntoarcem cu o impresie foarte bună.


Sunt uimită de faptul că elevii pe care i-am întâlnit luni au venit zilnic să ne îmbrăţişeze,să ne explice  câte ceva. În Slovenia nu s-ar întâmpla niciodată aşa ceva. Ne-am simţit de parcă am face parte din grupul lor şi nicidecum o persoană matură.Copii sunt receptivi ,mulţumiţi de ceea ce primesc in şcoală”.

Cea care a  inlesnit  comunicarea intre toţi participanţii,invitaţii şi artiştii prezenţi  pe tot parcursul desfăşurării evenimentului a fost Pffeiffer Andrea, o fostă elevă a Scolii Vasile Lucaciu,acum cadru didactic la această unitate de invăţământ.

Consider proiectul Comenius o oportunitate superbă, atât pentru elevi cât şi pentru profesori.Printr-un asemenea proiect ajungem să cunoaştem noi culturi şi să comunicăm intr-o limbă străină.A  fost plăcerea mea să traduc şi o oportunitate să vorbesc engleza ,franceza şi chiar puţină spaniolă.Am cunoscut oameni noi,colegi din alte ţări.I-am revăzut pe cei care i-am cunoscut in Polonia.Consider  că indiferent de naţionalitate şi obiceiuri toţi suntem oameni. Am comparat şi analizat sistemul educaţional din ţara noastră cu cel din ţările participante,am comparat paşii pe care trebuie să-i urmeze un tânăr pentru  a ajunge profesor (ex. in Franţa -se duc la un institut de formare de profesori.
a fost o experienţă de neuitat şi imi pare rău că săptămâna a fost atât de scurtă.In cadrul acestui proiect s-au legat prietenii adevărate şi vom păstra in continuare legătura creată la Carei”
a precizat pentru Buletin de Carei ,Andrea Pffeifer.

Unele cadre didactice sunt pentru prima oara în România şi sunt impresionate de talentele elevilor de la Şcoala Vasile Lucaciu.
Jolanda Bednarek, Edyta Bartus, Aurelia Pytlos din Polonia

Aveţi elevi  foarte talentaţi din multe puncte de vedere: sunt atâţia elevi care cântă ,dansează,desenează.Oamenii pe care i-am întâlnit sunt politicoşi, primitori calduroşi,ospitalieri,buni ,suntem  încântaţi că suntem aici.Familiile la care sunt cazaţi copii se comportă de parcă ar mai avea încă un copil al lor.
S-au pregătit atâtea activităţi pentru copiii noştri încât nici nu au avut timp să le fie dor de Polonia.
Elevii români sunt foarte deschişi,prietenoşi şi reuşesc să lege prietenii foarte repede.Ei au găsit o cale să comunice foarte repede nu doar cu elevii noştri ci şi cu noi profesorii.Sunt mult mai disciplinaţi decât elevii  polonezi. Cred că engleza  este foarte cunoscută aici am observat asta şi în România şi în Polonia(se  referă la delegaţia care a fost în Polonia).


Este de admirat felul în care păstraţi tradiţiile în ţara voastră.În Polonia le este ruşine elevilor să înveţe şi să ducă mai departe tradiţiile . Aveţi o muzică minunată ,bucătăria românească este excelentă,aveţi oameni şi profesori minunaţi.Organizarea a fost foarte bună şi aveţi locuri frumoase care merită să fie vizitate”.

Antonella Maggini , Rosita Roncaglia.de la  Circolo Didattico “Viale Cesare Battisti “ ,  Recanati/Italia
Avem o impresie pozitivă pentru absolut tot ce am găsit în Carei:oameni drăguţi primitori,mă simt ca şi cum aş fi acasă.Aveţi un fel foarte organizat de a lucra.Am apreciat de asemenea muzica ,dansul, tradiţiile,.păstrarea tradiţiilor, felul cum  se cultivă asta la copii.Prin acest proiect s-a deschis o cale către un viitor mai verde din toate punctele de vedere”.


Regrete, lacrimi dar şi satisfacţia unei misiuni îndeplinite.

Ultima zi a fost deosebit de emoţionantă, mai ales la petrecerea de despărţire.Ansamblul Ceatăra, prezent la întâlnire, a dat posibilitatea  tuturor celor prezenţi să înveţe paşii unei hore româneşti,să încingă o “horă a înfrăţirii”.


Le Hellay Marie Yvone, Tono Isabelle, Le Danvic Anthony de la şcoala particulară Saint Christophe din Lorient  /Franţa

Suntem surprinşi într-un mod foarte plăcut de ospitalitatea cu care am fost primiţi şi de tot programul săptămânii pe care am petrecut-o aici,de la  vizitarea claselor,programele artistice,dansurile ,calitatea spectacolelor până la  munca depusă de elevii din clase pentru a confecţiona. toate articolele de lucru manual. Elevii au dat dovadă de creativitate..Primirea de către întreg colectivul a fost foarte călduroasă.
Am dori să mulţumim pe această cale pentru primirea de care au avut parte elevii noştri la familiile unde au fost cazaţi.Toată echipa a fost implicată în derularea proiectului,mă refer aici la elevi-părinţi-profesori şi toţi cei care lucrează în şcoala,  o echipă foarte bine pregătită.
Simţim că plecăm de aici mai bogaţi sufleteşte şi sperăm că toate aceste activităţi făcute de-a lungul proiectului vor avea efecte şi pe mai departe”.

redactia

comentarii

de Nicoleta Latis la 23 februarie 2011 - 06:58

Intr-adevar a fost o experienta deosebita. Am cazat o fetita din Polonia si a fost minunat. Am avut al treilea copil in casa. S-a integrat usor, iar la sfarsit nu mai vroia sa plece. Am avut ocazia sa comparam educatia pe care o dam noi copiilor nostri fata de alti copii. Am avut multe lucruri de invatat si am descoperit ca multe lucruri le-am facut bine, chiar daca nu eram siguri de asta. A fost o experienta foarte frumoasa pe care as repeta-o oricand. Multumim conducerii scolii pentru increderea pe care ne-a acordat-o implicandu-ne in acest parteneriat.

Lasati un comentariu