,,NU LĂSA DISTANŢA PÂNĂ LA SPITAL SĂ DEVINĂ INCURABILĂ! ”

Redirecţionează către SMURD cei 2% din impozit, pentru a cumpăra un avion sanitar pentru urgenţe. Ajută-ne să scurtăm distanţe ca să prelungim vieţi!
Contribuţia atât de importantă pe care fiecare dintre Dumneavoastră aţi adus-o până acum pentru sprijinirea activităţii SMURD a fost începutul unui proiect de parteneriat care înseamnă, cu siguranţă, salvarea mai multor vieţi. Şi pentru asta vă mulţumim.
Prin sprijinul acordat de Dumneavoastră in cadru campaniei ,,2 % pentru SMURD’’ putem oferii, la rândul nostru o şansă la viaţă celor care, în viitor şi poate în aceste momente au nevoie de ajutor medical de urgenţă.
A venit, iată momentul să facem un pas important înainte, să accesăm o nouă etapă –achiziţionarea unui avion sanitar. Să mai ştergem de pe lista posibilelor cauze ale pierderilor vieţi încă un motiv – distanţa. Să ne amintim că un avion poate zbura atunci şi acolo unde, uneori unei elicopter îi este imposibil.
Devotament, implicare şi profesionalism! Vă garantăm ca şi până acum, transparenţă totală în traseul fondurilor direcţionate de Dumneavoastră pentru a susţine, în final, lupta de fiecare secundă pentru viaţă.
Date suplimentare se găsesc pe www.fundatiapentrusmurd.ro
Dr. RAED ARAFAT
Preşedintele Consiliului director
Fundaţia pentru SMURD