Benzina a sărit de 6 lei/litru. Petroliştii au scumpit în grup

• publicat la: 9 aprilie 2011
Benzina a sărit de 6 lei/litru. Petroliştii au scumpit în grup

Toţi cei trei mari operatori de pe piaţa locală de distribuţie a carburanţilor au decis ieri să majoreze preţul la pompă, tonul fiind dat de Petrom. De ieri, plătim cu până la 9 bani în plus pe litru.

După trei săptămâni de „tăcere” pe piaţa carburanţilor, benzinarii au hotărât ca în aceeaşi zi să scumpească benzina şi motorina. Tonul a fost dat de Petrom, cel mai mare operator de pe această piaţă, care ieri a decis să majoreze cu 9 bani pe litru preţul tuturor sortimentelor de carburanţi.

La scurt timp, Rompetrol, al doilea distribuitor ca mărime, a comunicat că în staţiile proprii carburanţii vor costa tot cu 9 bani pe litru mai mult. Şi LukOil a scumpit, începând de vineri, carburanţii, în rând cu competitorii.

Aşadar, în urma acestei ultime modificări, preţul benzinei a depăşit pragul psihologic de 6 lei/litru în staţiile Petrom şi Rompetrol, chiar dacă vorbim despre cele mai scumpe sortimente. Nivelul fusese atins încă din luna martie în staţiile MOL, însă acum vorbim despre cei mai mari retaileri de pe piaţă.

De cealaltă parte, cel mai ieftin sortiment de benzină costă acum 5,21 lei pe litru la Petrom, iar cea mai ieftină motorină – 5,25 lei. La Rompetrol, cele mai ieftine sortimente se vând cu 5,35 lei/litru (benzina), respectiv cu 5,41 lei/litru (motorina). În staţii, preţurile pot varia cu plus/minus 5%.

Cum s-ar putea tempera creşterile

Potrivit calculelor EVZ, din ianuarie 2009, benzina s-a scumpit de aproape două ori mai mult faţă de media UE, apropiindu- se mai mult de acest nivel. De altfel, companiile petroliere invocă mereu faptul că ne situăm sub media UE în ceea ce priveşte preţul carburanţilor.

Confruntat cu nemulţumirea publică faţă de preţul carburanţilor, premierul Emil Boc a cerut un raport de la Consiliul Concurenţei şi Fisc privind această piaţă. Dacă statul nu poate controla preţurile, guvernul ar putea încerca soluţii de temperare a creşterii, ne-a declarat Valentin Mircea, reprezentant al Consiliului Concurenţei. Astfel, guvernul ar putea stimula apariţia de noi jucători, pentru a se crea mai multă concurenţă.

Piaţa este dominată acum de trei mari distribuitori care au propriile unităţi de rafinare (Petrom, Rompetrol, LukOil), restul operatorilor cumpărând produse petroliere de la ei sau din import. „Am putea merge pe ideea creării unor lanţuri de distribuţie a carburanţilor în reţelele de retail (super şi hipermarketuri – n.r.), după model austriac. Până la urmă, preţul contează”, a spus Valentin Mircea.

De asemenea, compania petrolieră de stat azeră SOCAR vrea să construiască până la 300 de benzinării în România, în următorii trei ani, ceea ce ar plasa-o pe o poziţie concurentă cu LukOil. Intrarea SOCAR, cu propriile resurse de ţiţei, ar mai putea dinamiza puţin piaţa.

sursa ziare.ro

Lasati un comentariu