Angajaţii de la stat câştigă mai bine decât cei de la privat

• publicat la: 19 mai 2011
Angajaţii de la stat câştigă mai bine decât cei de la privat

Angajaţii de la stat câştigă mai bine decât cei de la privat! Poate pare greu de crezut, dar aşa arată statisticile. Adunate, calculate şi postate pe site-ul businessday.ro.

În octombrie anul trecut, regiile autonome aveau 76.000 de angajaţi cu normă întreagă. Salariul mediu de bază era de 1.800 de lei, însă cu prime şi bonusuri depăşea 2.200. La privat lucrau 2,5 milioane de oameni, dar erau mai prost plătiţi.

Aceştia câştigau în medie, cu tot cu bonusuri şi prime, 1.750 de lei. Adică sub salariul de bază de la stat. Institutul Naţional de Statistică împarte angajaţii în două categorii: muncitorii şi cei cu alt statut, cum ar fi specialiştii. Şi, cum arată statisticile, regiile autonome au mai puţini muncitori decât privaţii şi îi plătesc mai bine.

Câştigurile muncitorilor de la stat au fost cu 40 de procente mai mari decât cele de la privat. În cazul specialiştilor, salariile sunt mai mari, însă doar cu 9 procente.

20% dintre angajaţii regiilor autonome câştigau în toamna trecută mai puţin de 1 mie de lei pe lună. La privat, aproape jumătate încasau această sumă. În schimb, salariile mari, de peste 8 mii de lei s-au împărţit echitabil.

Singura problemă este că nu se ştie fondul total la acest nivel, deci salariu de peste 8 mii de lei poate însemna şi 9, 10 sau chiar 90 de mii de lei.

sursa  Antena3

Lasati un comentariu