Pagina principala / Opinii / Cunoaşterea gratuită şi ignoranţa pe bani

Cunoaşterea gratuită şi ignoranţa pe bani

Internetul a reţinut ce-a vrut din ce-am spus la Realitatea TV despre examenul de bacalaureat. Reiau subiectul ca să nu fiu înţeles greşit.

Mai întâi, nu sunt de părere că rezultatele dezastruoase sunt cauzate de stresul pe care cică l-ar fi creat elevilor camerele de luat vederi sau supraveghetorii. Dacă n-ai de gând să copiezi, adică să furi, dacă eşti ocupat să scrii ce ştii, cu ce te deranjează că eşti filmat? În mall sunt camere de supraveghere peste tot – când iese să mai dea o tură cu băieţii şi fetele, că iar n-are chef de învăţat, nu se simte stresat, inhibat, domnu’ elev?

Aşa cum la proba de matematică am şi încercat să demonstrez practic, subiectele nu au fost grele, era suficientă o pregătire medie pentru a trece acest examen. E, de asemenea, o amăgire comodă să credem că de vină pentru rezultatele de la bac sunt ministrul Funeriu cu gafele lui, guvernul incompetent Boc sau egolatrul iresponsabil T. Băsescu, preşedinte.

Cauza fundamentală a „dezastrului de la bac” este faptul că a şti nu mai este o valoare în societatea românească de azi. Eu am făcut liceul într-o perioadă în care cultura generală era un motiv de mândrie. Dacă aveai cunoştinţe în mai multe domenii, dacă vorbeai corect româneşte, erai un om respectat, un om „cu carte”. Şi exista o anume gratuitate în actul de a învăţa, voiai pur şi simplu să ştii ca să-ţi reduci neştiinţa, în care nu te simţeai bine, nu gândindu-te neapărat că vei avea astfel o slujbă mai bună sau bani mai mulţi. Nici măcar notele nu erau un scop. Media mea la bacalaureat a fost 9.83 , dar în timpul liceului am avut note de toată mâna, fiindcă citeam ce voiam şi când voiam eu. Dar citeam, stimaţi liceeni de azi, chiar citeam.

Astăzi, cultura generală nu mai înseamnă aproape nimic. Sunt la modă în spaţiul public aproximaţia şi ignoranţa în materie de orice: limbă română, limbă engleză, istorie, geografie, logică, literatură, ca să nu mai vorbim de matematică şi fizică, practic inexistente. Neştiinţa, când este dublată de bani şi notorietate, devine chiar o calitate simpatică.

După părerea mea, există două categorii principale printre cei care au picat bacul. În primul rând e vorba de cei care n-au vrut să înveţe, considerând că ei nu sunt „fraieri”, şi că se vor descurca într-un fel. Pentru aceştia nu cred că se poate face nimic nici în sesiunea a doua. Supravegherea examenelor trebuie menţinută, gradul de accesibilitate al subiectelor poate fi acelaşi, iar dacă îşi vor petrece vara distrându-se, atunci, din toamnă, îşi vor căuta un loc de muncă, nu e nicio tragedie – nu luăm în discuţie cazul părinţilor inconştienţi care or să-i ţină acasă în continuare. Unii se vor descurca şi fără diploma de bac, alţii nu, şi atunci poate că se vor decide, în fine, să înveţe.

Cea de-a doua categorie o reprezintă elevii capabili într-un anume domeniu, care ştiu deja ce vor face şi pentru care bacul e o pierdere de timp. În cazul unui tânăr bun la informatică, dorind să lucreze în acest sector, nuvelele lui Slavici sau filosofia lui Blaga sunt chinuri inutile. La fel cum pentru cine se îndreaptă hotărât spre o disciplină umanistă, algebra de grup, inel, corp, integrala sau limitele de şiruri sunt pedepse considerate nemeritate.

Specializarea este o caracteristică a pieţei muncii de azi – nu o agreez, mă mărginesc să o constat. Pentru aceşti tineri, e în mod evident necesară o regândire nu numai a examenului de bacalaureat, dar şi a întregii programe a claselor XI – XII. Există, fireşte, tabuuri şi cutume greu de clintit, dar, dacă ne amintim că limba latină a fost cândva o materie de bază în liceu, pentru ca azi să fie aproape uitată? – ceea ce, din punctul meu de vedere, de culturist generalist, nu e neapărat bine, dar aşa merge viaţa.

sursa Gandul.ro/CTP