Peste 150 de contestaţii la centrele de examen din Carei

• publicat la: 4 iulie 2011
Peste 150 de contestaţii la centrele de examen din Carei

Conform calendarului examenului de bacalaureat 2011, depunerea contestaţiilor a fost posibilă  luni, 4 iulie, între orele 8 şi 12.

Cele mai puţine contestaţii,cum era şi normal, au fost depuse la Centrul de Examinare de la Liceul Teoretic,unde au fost inregistrate numai 45 ,acesta fiind centrul careiean cu cele mai bune rezultate,procentul de promovabilitate depăşind 80 de procente. .La polul opus se situează Centrul de examinare de la CT Iuliu Maniu,care a  preluat nu mai puţin de 115 contestaţii.La liceul din Tăşnad au depus contestaţii un număr de 92 de absolvenţi.

Cererile prin care se contestă notele obţinute la evaluarea iniţială, însoţite de un borderou în care se precizează numele candidaţilor şi probele, respectiv, disciplina/disciplinele pentru care este depusă contestaţia se înaintează comisiei din centrul zonal de evaluare, de către un delegat al comisiei din centrul de examen.

1.Comisiile judeţene de contestaţii reevaluează lucrările primite şi acordă note lucrărilor contestate, conform baremelor de evaluare pentru probele scrise.

După terminarea evaluării şi deschiderea lucrărilor, preşedintele comisiei de contestaţii analizează notele acordate după reevaluare, în comparaţie cu cele acordate iniţial. În situaţia în care se constată diferenţe de notare mai mari de 1,50 puncte, în plus sau în minus, între notele de la evaluarea iniţială şi cele de la contestaţii, preşedintele comisiei de contestaţii decide reevaluarea lucrărilor respective de către o a treia comisie, formată din alţi profesori cu experienţă, alţii decât cei care au evaluat iniţial lucrările în centrul de contestaţii. Reevaluarea se va face după o nouă secretizare a lucrărilor, respectând cu stricteţe baremul de evaluare şi toate procedurile de evaluare. Nota acordată de a treia comisie este nota care va fi acordată de comisia de contestaţii.

2.Pentru lucrările care au primit iniţial note cuprinse între 4,50 – 4,99, inclusiv notele de 4,50 şi 4,99, sau o notă cel puţin egală cu 9,50, nota definitivă este nota acordată de către comisia de contestaţii.

Pentru lucrările care au primit iniţial, la comisia din centrul zonal de evaluare, alte note decât cele menţionate la aliniatul (1), nota definitivă este nota acordată de comisia judeţeană de contestaţii, dacă între nota iniţială şi nota acordată la contestaţii se constată o diferenţă de cel puţin 0,50 puncte. Dacă diferenţa dintre cele două note este mai mică de 0,50 puncte, nota definitivă este nota iniţială, acordată de comisia din centrul zonal de evaluare.
Nota definitivă, acordată în conformitate cu procedura menţionată la alin. (1) şi (2), nu mai poate fi modificată şi reprezintă nota obţinută de candidat la proba respectivă.

redactia

comentarii

de eREAL la 4 iulie 2011 - 11:44

Ion Iliescu a povestit luni că, pe vremea lui, Bacalaureatul era mai dificil decât este în prezent, iar numărul de elevi care susţineau acest examen era mult mai mic, însă aceştia erau mai implicaţi în procesul de învăţământ şi făceau dezbateri pe diverse teme, precum „Capitalul” lui Karl Marx.

„(Situaţia actuală – n.r.) necesită o analiză mai serioasă, mai profundă. Pe de o parte, este şi efectul diluării, s-a extins foarte mult cuprinderea învăţământului. Eu aparţin de o generaţie când liceenii, absolvenţii, erau probabil 10% dintr-o generaţie. Acum văd că sunt foarte mulţi, ceea ce a dus la diluarea liceelor. Era o selecţie foarte severă după învăţământul primar”, a spus preşedintele de onoare al PSD.

de povesti la 4 iulie 2011 - 12:05

acum se vede valoarea profesorilor din oras si cum au lucrat ei in timpul anului

de Roly la 4 iulie 2011 - 12:21

Oare profesorii is de vina in toata tara?

de povesti la 4 iulie 2011 - 12:25

impreuna cu parintii.de ce la teoretic sunt rezultate?de ce nu colaboreaza cu parintii daca copilul nu da pe la scoala si nu invata?normal ca nu generalizez dar mare parte de vina o au.

de Roly la 4 iulie 2011 - 12:42

Am citit inca un comentariu undeva:

„Ciudat ca elevii nu sunt considerati vinovati pentru notele lor !!!!! Daca invatau isi luau BAC-ul. Dreptul la invatamant este dat prin constitutie, insa nicaieri nu este scris ca daca nu ai cunostinte elementare, dupa 12 ani de scoala, in domeniile la care te-ai inscris sa dai BAC-ul, ar trebui sa treci. Ca sa treci trebuie sa inveti. Rusine celor care dau vina pe sistem, rusine profesorilor care au acceptat ca un elev care nu stie diferenta intre drama si genul dramatic sa poata fii prezent la bac si nu in ultimul rand rusine celor care nu au invatat.
PS. Nu mai iesiti in cluburi, nu mai consumati alcool, nu mai ascultati manele si nu il considerati pe Becali un intelectual si atunci va veti lua si voi BAC-ul.
PS2. Bravo ministrului Funeriu ”

Oricum. Explicati o sa primim in urmatoarele zile. Posturi TV o sa fie pline cu explicatii.

de povesti la 4 iulie 2011 - 13:53

cum explici atunci ca elevi cu note mari si foarte mari in timpul anului au picat bacul?si nu cativa izolati.cine le-a tot dat note mari in timpul anului?cine ii lasa sa stea in cluburi?de ce se vinde alcool tinerilor sub 18 ani?cine pe cine formeaza?

de promotia 2001 la 4 iulie 2011 - 14:04

de vina sunt profesorii doar intr-o privinta, dau note f mari in timpul anilor de scoala, iar la bac sunt varza. Tinerii din ziua de azi nu invata nimic, beau toate weekendurile prin cluburi si vii, fac sex , etc. generatie de inculti

de e-fizic la 4 iulie 2011 - 14:15

fizica se invatza in cabinet de fizic sau laboratoare!
nu in taximetre sau scoala de soferi!

dar nicci o grija: din toamna se va face in laboratoare de fiz !!!
toate orele !!

de Roly la 4 iulie 2011 - 14:22

Cine a stiut la bac a reusit. Restu au crezut ca pot copia si acuma ca si in trecut. Asa erau rezultatele si in trecut daca erau camere video si daca era o severitate ca si acuma. Rezultatul final totusi e la BAC si nu in timpul anului.

de Dox la 4 iulie 2011 - 18:43

„Contestaţiile nu vor rezolva mare lucru. Este o stare emoţională. Există elevi care cred că sunt de acel 5. Cei care sunt la 4,50 – 4,60, aceia pot să spere la o notă mai bună. Dar dacă ai luat nota 1… Spuneau cu seninătate. Am luat 1 la matematică, 3 la nu mai ştiu ce”, a declarat Oana Badea, secretar de stat în Ministerul Educaţiei.

de un careian la 4 iulie 2011 - 21:03

de ce sefa de promotie de la CT Iuliu Maniu a avut media de numai 6 si ceva? acel elev nu se poate numi se de promotie….ca sa fii sef/a de promotie trebuie sa ai cea mai buna medie pe liceu si la BAC cel putin la fel.
de ce oare aceasta diferenta majora?! probabil diferenta o fac rudele care lucreaza in invatamant.

de alt careian la 5 iulie 2011 - 06:53

diferenta o fac probabil celelalte licee care au stiut cum sa procedeze si la examen.si ceilalti picati si cu note mici?tot rudele?profesorii unde sunt in aceasta ecuatie?sefa de promotie si/a pus singura notele?la maniu 12 trecuti?la agro 5 trecuti?frumoase rezultate.

de un careian la 5 iulie 2011 - 07:21

elevi s-au bazat pe copiat. daca in ani trecuti sa putut misca, anu asta nu prea sa putut, si de aici rata de promovabilitate scazuta, probabil o vina o au si profesorii, dar o vina o au si elevi!

de tasnadi la 5 iulie 2011 - 07:37

vezi tasnaduu
felicitari tasnadu
acolo se face carte d-le nu gluma
si s-a vazut si la bac

de ..interesant la 5 iulie 2011 - 12:32

Pregătirea e în responsabilitatea directorilor de şcoală care ar fi trebuit să elaboreze programul de pregătire şi să-l urmărească. Trebuiau sa elaboreze programa de pregătire. De ce nu cere ministrul socoteală directorilor şcolilor? E uşor să dai subiecte de care elevii nu trec. Pentru că în şcoala românească eu am spus de numărate ori avem o mare etorogenitate. Sunt şcoli foarte bune şi cele care sunt departe de cele bune. Interesul e să vad ce au învăţat elevii, nu să le demostrez ce nu au învăţat. Eu sunt absolut de acord ca un examen trebuie să fie corect şi nicioadată nu o să aplaud un dascăl care îşi lasă elevul să copieze, dimpotrivă am să fiu de partea celor care promovează corectitudinea în examen. Sunt mai mult de jumătate care nu au trecut examenul . Conform metodologiei se susţine pe baza unor subiecte care se elaborează de serviciul de examinare şi evaluare. Poţi să faci subiectele într-un fel sau altfel.”, a declarat Ecaterina Andronescu.

de ....si mai la 5 iulie 2011 - 12:37

Cunoaşterea precară a limbii române pare a fi devenit „blazonul” actualei conduceri a Ministerului Educaţiei. După ce ministrul Educaţiei ne arată de vreo săptămână încontinuu că limba română îi dă mari dureri de cap, azi a venit rândul Oanei Badea, secretar de stat în acelaşi minister, să demonstreze că în regimul Băsescu-PDL nu-i obligatoriu să ştii multă carte pentru a ajunge demnitar.
Oana Badea, secretar de stat în Ministerul Educaţiei, recunoscută pentru meritele sale de „suflător” al ministrului Daniel Funeriu la conferinţele de presă ale acestuia, a intrat în direct la Realitatea TV la emisiunea lui Tudor Muşat pentru a-i replica penelistului Adrian Iorgulescu, care o acuzase că nu cunoaşte înţelesul cuvântului „analfabet”. Înţepata adjunctă a lui Funeriu spusese cu 24 de ore înainte la aceeaşi televiziune că absolvenţii de liceu care nu au promovat examenul de bacalaureat „sunt nişte analfabeţi”.

de ....cum se bukteaza la 5 iulie 2011 - 12:41

Un olimpic baimărean, admis deja la Facultatea de Fizică din cadrul Universităţii Babeş-Bolyai din Cluj-Napoca, elev la Colegiul Gheorghe Şincai, a fost respins cu nota 2,20 tocmai la fizică, materie la care a câştigat numeroase concursuri şcolare.
Elevul de la Colegiul Gheorghe Şincai nu şi-a făcut prea multe probleme pentru bacalaureat. Înca din primăvară a fost admis la facultate, iar examenul de acum trebuia să fie doar o formalitate pentru el. În ziua afişării rezultatelor s-a trezit ultimul pe listă, iar în dreptul numelui său era înscris cuvântul „respins”, potrivit emaramures.ro.
Elevul a depus contestaţie. La scurt timp, a fost sunat de către conducerea liceului, care aflase de la comisia de corectare că s-a făcut o eroare la trecerea notei de pe lucrare pe procesul-verbal. Cineva din comisie a trecut în loc de 9.20, cu cât i-a fost notată lucrarea la fizica, doar 2.20.

de ....aprecieri la 5 iulie 2011 - 12:47

Președintele Consiliului Național al PSD, Adrian Năstase, comentează, într-o postare făcută marți pe blogul personal, rezultatele de la Bacalaureat, afirmând că mai revoltătoare decât rezultatele de la BAC sunt însă declarațiile post factum ale ministrului Funeriu.
Atitudinea sa de satisfacție în fața unui dezastru pe care domnia sa și partidul din care face parte l-au creat sunt incalificabile. Să afirmi că este pentru prima dată când românii își câștigă diploma cinstit este o grosolănie fără margini, prin care Daniel Funeriu îl concurează cu brio pe Traian Băsescu, șeful unui stat în care „școala produce tâmpiți”. Nu a susținut nimeni, nici măcar profesorii, că, până acum, examenul de Bacalaureat a reflectat în absolut toate cazurile realitatea așa cum este ea. În același timp, niciun ministru al educației – și în ultimii 7 ani, majoritatea au fost de la PDL (!) – nu și-a permis să jignească în acest fel sute de mii de români care au învățat și au muncit pentru diplomele lor (nu spun că toți și-au luat diploma corect, dar măcar o parte au făcut-o și nu merită aceste calificative)”, spune Năstase pe blog.

de cami la 5 iulie 2011 - 16:57

si la teoretic sa dat SPAGA vezi cazul…PUIE..care abia a trecut clasa da a luat note marii la bac….adica TATICU SI MAMICA au stat toata saptamana la scoala si a dat SPAGA….de ce nu al reclama alti care au stiut si au luat note f mici..???????????????? la bautura si scandal e bun baiatu in rest BANII VORBESCCCCCCCCCCCCCCCCCCCC

de deni la 5 iulie 2011 - 17:01

vina are toata lumea dar cei mai vinovati sant PARINTI care nu se intereseaza de copii daca ar merge noaptea prin oras sasi vada copii ce fac SAR CRUCI se chiuleste ion prostie sant FELCMATICI cu profesori si intradevar la uni li se da note mari dar la un test sau ex. sant foarte slabi si multi profesori se titularizeaza cu SPAGA directori si inspectoratu sant COMPLICI…asta e rez . lor

de vasi la 5 iulie 2011 - 17:03

multi profesori nu ar fi rez. aceste subiecte

de mary la 5 iulie 2011 - 17:05

si politia e de vina ca nu ai denunta pe cei care ai prin BETI prin cubluri multi sant minori nu asi fac datoria da vor salarii mariiii si sa se plimbe prin oras noaptea cu masina pe bani publici

de craciunescu la 5 iulie 2011 - 17:08

asta e valoarea profesorilor si iata rezultatele
Indiferenta PARINTILOR nu ai controleaza pe copii la scoala prin oras toate CRASMELE sant pline de ei
POLITIA ..??????????????????ce masuri ea ?????????????????????????????cand sant beti prin cluburi ????????????

de profu la 5 iulie 2011 - 17:54

nau invatzat LECzKE tot anu………..
sigur ca BUKTEAZA tatzi ………
cine sponie ca bacu e obligatoriu ????

de udvoske la 5 iulie 2011 - 17:58

sa invatza ca si casalantiuss-ii au invatza
si au trecut la bacu
cu sudore si tranzpiratzie

de gr sc in tashenberg la 5 iulie 2011 - 18:16

sa ia igzemplu di la noi
niam mobilizat putere orientare teoreticu
si am luat 79 bacu camdeodata
ca am si depus contestatii pentru marire de nota
sa faczem suta

de ionut la 5 iulie 2011 - 19:21

In primul rand pentru „careian” care nu are un nume, nu inteleg care este problema ta cu sefa de promotie de la CTIM.Sa iti vezi de viata ta, nu te lega de viata altora!Ca sa fi sefa de promotie trebuie sa ai cea mai mare medie pe cei 4 ani de liceu, nu are nici o legatura cu bacalaureatul!!!
In al II-lea rand nu inteleg ce legatura are iesitul in club-uri si politia cu rezultatele de la bacalaureat…poti iesii si daca inveti bine!

de :) la 5 iulie 2011 - 20:34

careianu…daca tot esti asa de destept…cum poti face o afirmatie de genu, ca daca in cei 4 ani de liceu a avut notele cele mai mari si la bac trebuie sa aiba notele cele mai mari.Unde scrie??? e vreo lege care afirma acest lucru?sau tu doar din invidie te-ai pus sa cauti ce medie a avut la bac sefa de promotie..si pentru ca nivelu tau de cultura nu-ti permite sa faci lucruri mai importante..te-ai pus si tu sa comentezi aici…doar ca sa te afli in treaba
„ca sa fii sef/a de promotie trebuie sa ai cea mai buna medie pe liceu si la BAC cel putin la fel.” deci in opinia ta a fi sef de promotie inseamna sa ai cea mai buna medie pe liceu…si la bac cel putin la fel…adica in opinia ta e obligatoriu dupa cum te-ai exprimat

de :) la 5 iulie 2011 - 20:36

doar acea persoana poate fi numita sef/a de promotie care si la BAC are cele mai mari note?

de anonim la 5 iulie 2011 - 20:56

multi dintre voi sustineti ca parintii au cea mai mare vina deoarece nu isi urmaresc copii, nu se intereseaza ce fac ei prin oras si de aceea multi au picat, permiteti-mi sa va dau dreptate intr-o privinta, probabil vorbiti din proprie experienta pentru ca la cat de incorect sunt scrise unele comentarii nu stiu cum puteti trece la BAC la proba de limba romana,probabil parintii vostrii nu se intereseaza de cat de corect stiti utiliza limba romana, iar daca sunteti atat de, la zi cu ceea ce se intampla in cluburi sau la ore este datorita faptului ca asa va comportati voi, si se zice flegmatic nu felcmatic 😉

de agro la 5 iulie 2011 - 20:56

deci voi v-ati bucurat cand profesorii v-au dat note bune da acuma la bac toti faceti figuri ca profesorii sunt de vina!!!!de ce nu se face si la teoretic la fel ca si la maniu sau la alte licee nici de la teoretic nu ar fi luat 60% bacu daca nu se lasa sa se copieze!!!!toti erau pe la joy si pe la zilele careiului si pe la terase nu invatau nici unu rar care invatau si au trecut!!!!desigur si in clasa unde era fetitze lui jido asa sa copiat ca in codru!!!de ce?? de ce se fac diferente???la maniu nu se poate copia rar unde se poate si la teoretic dak ai pile inca mai mergi si in piata sa-ti iei un hamburger si sa continuui bacu!!!bravo supraveghetorilor de la teoretic!!!!si elevilor sunteti niste varza increzuti cocalari(nu toti,unii)!!!

de Colombo-hadnaghi la 6 iulie 2011 - 06:21

nici o grija agro, se urmareste ce a fost la centrul LTC
cuvintul a colabora este neclar pentru mine
… a cerut deja numele supraveghiatorilor
unii au fost de la agro…….
s-a ¨colaborat¨ colaborationism inseamna tradare

de Tzigaretta II la 6 iulie 2011 - 06:56

¨trutzulescu¨ trutzulescu

de Asta urmeaza: la 6 iulie 2011 - 08:40

Administraţiile locale din voievodatele poloneze au anunţat reduceri masive ale locurilor de muncă în sistemul învăţământului de stat, afirmă cotidianul Dziennik Gazeta Prawna în ediţia sa de marţi, citat de Agerpres.
Potrivit ziarului, în comunităţile locale până la 30 la sută dintre cadrele didactice şi-ar putea pierde locurile de muncă. Primăriile municipiilor şi oraşelor mici au luat decizia de a reduce numărul cadrelor didactice în şcoli. Această măsură îi va afecta atât pe profesorii tineri, dar şi pe educatorii cu experienţă.
În Kielce, de pildă, 212 de profesori au primit avizele de încetare a activităţii. În Bydgoszcz, 422 de profesori îşi vor lua rămas bun de la locurile de muncă în şcoli.

Noi Teoreticu vom ramane,si intram in istorie cu performantele noastre
VAE VICTIS

de Adevarul este Dincolo de Gard la 6 iulie 2011 - 09:22

Dar în spatele acestor adevăruri mai este ceva. Declaraţiile ministrului făcute după anunţarea rezultatelor abominabile, ascund cu greu o satisfacţie. Acesta anunţa public o mare victorie, poate o victorie personală împotriva unui sistem ce cultiva frauda, ce consacrase această fraudă, definind evenimentul ca un moment de răscruce. În mare măsură avea dreptate, rezultatele de acum vor sluji în viitor ca un moment de referinţă. Dacă în anii viitori, bacalaureatul ar înregistra procente de promovabilitate mai mari decât acesta, inevitabilul răspunsul va fi că procentele mai mari sunt dovezi sigure de fraudare.
Nu a atins uşor pragul acestei victorii ministrul Funeriu. Un fost ministru al învăţământului declara ieri că la Suceava preşedintele unei comisii de bacalaureat a anunţat reprezentanţii liceelor că anul acesta procentul de promovare trebuie să fie mai mic cu 20 la sută.
Suna ca un ordin dat de minister. Deci, acest procent mic, zguduitor pentru părinţii tinerilor implicaţi, a fost o comandă de sus. În acest scop, subiectele au fost elaborate în aşa manieră ca un anumit procent de absolvenţi, bine calculat şi acesta, să nu le poată realiza. Subiectele au fost difuzate la toate categoriile de absolvenţi, indiferent dacă aceştia provin sau nu de la fostele şcoli profesionale, dacă au fost sau nu elevii fostelor licee industriale, care deşi desfiinţate, nu au dobândit calitatăţile unor licee adevărate.
Astfel a fost creat cu bună ştiinţă un fenomen artificial, printr-o sarcină dusă la îndeplinire de o structură din învăţământ politizată la maximum. Directorii de şcoli, de mai multă vreme activişti ai partidului de guvernământ s-au supus unui ordin, devenit proritar pentru învăţământ: prăbuşirea bacalaureatului. Şi într-adevăr 120.000 de absolvenţi au fost trântiţi, iar în 29 de licee niciun tânăr nu a luat bacalaureatul.
Un sacrificiu de proporţii pentru ca de la anul ministrul Funeriu să poată implementa “reforma” învăţământului.

Lasati un comentariu