Cine profită de datoriile României

• publicat la: 26 septembrie 2011
Cine profită de datoriile României

Criza datoriilor suverane face fericiţi şi alţi investitori decât cei de tip speculativ. Cele mai mari randamente de pe piaţa autohtonă a fondurilor de investiţii sunt înregistrate de două dintre fondurile mutuale româneşti „de obligaţiuni“, care au mari ponderi de titluri de împrumut obligatar emise de Statul Român în portofoliile proprii

Peste 40.000 de români sunt beneficiarii creşterii randamentelor titlurilor de stat. 500 dintre aceştia, care au investit în fondurile mutuale OTP Obligaţiuni şi Certinvest Obligaţiuni, profită cel mai mult, acestea fiind fondurile care, pe piaţă, au unele dintre cele mai mari proporţii de titluri de stat în portofoliile lor .

OTP Obligaţiuni a profitat cel mai mult, chiar săptămâna trecută, de deţinerile sale de titluri de stat, randamentul unităţilor sale de fond crescând în această perioadă de aproape trei ori pe 2011, de la 4,52% (6,48 în termeni anualizaţi) în 16 septembrie, până la 12,15% (17,18% în termeni anualizaţi), vinerea trecută, potrivit sintezei Kmarket.ro.

OTP Obligaţiuni este, în acest moment, cel mai mare randament al unui fond mutual de pe piaţa noastră . Al doilea cel mai mare randament îl are tot un fond de obligaţiuni, BCR Obligaţiuni, administrat de Erste Asset Management România (5,75 pe 2011, sau 8,04% anualizat). Al treilea cel maimare randament este al Certinvest Obligaţiuni, adminsitrat de cea mai amre societate de profil independentă.

Deţinerile de titluri de stat acopereau circa 40% din totalul activelor OTP Obligaţiuni, la 30 iunie, potrivit raportului semestrial al OTP Asset Management, filiala românească a grupului bancar maghiar care administrează fondul OTP Obligaţiuni. Situația se păstra similară, pe categorii de instrumente, la sfârșitul lunii august, cu toate că ponderea obligațiunilor de stat scăzuse, resursele îndreptându-se mai mult spre tiluri de stat pe termen scurt.

La 31 august se înregistrau și dețineri importante de obligațiuni municipale (circa 10%, din care cele ale Bucureștiului în pondere de 5%), dar și corporatiste: cele ale BCR în proporție de 5,74%, Mol Oil & Gas (5,78%) și ale unei compani croate, Agrokor (5,11%).
La rândul său, Certinvest Obligaţiuni, avea, vineri, peste 40% din activele sale plasate în  obligaţiuni, dintre care cele de stat reprezentau peste 20%.  Fondul Certinvest Obligaţiuni deţine primul loc în categoria fondurilor de obligaţiuni ca performanţă în anul 2010, situându-se pe poziţia a II-a în 2011. Ca mărime a activelor, cele două fonduri   sunt cele mai mici, cu o avere de  15 mil. lei (Certinvest Obligaţiuni), respectiv nici 5 mil. lei (OTP Obligaţiuni).

Cele mai mari fonduri de obligaţiuni sunt şi cele ale filialelor de administrare de investiţii (asset management) ale celor mai mari grupuri bancare de pe piaţă:  BCR Obligaţiuni cu active de 1.165 mil. lei, BT Obligaţiuni (Banca Transilvania, 157 mil. lei; de reţinut că, la acest fond are depozitele bancare sunt încă majoritare, 66%), Stabilo (administrat de Pioneer Asset management din Grupul UniCredit, 20 mil. lei) şi BRD Obligaţiuni (17 mil. lei).

sursa money.ro

Lasati un comentariu