Măsuri propuse de USL pentru sprijinirea familiilor din România

• publicat la: 19 octombrie 2011
Măsuri propuse de USL pentru sprijinirea familiilor din România

Joi ,20 octombrie 2011, va avea loc la Satu Mare prima întâlnire din seria de dezbateri intersectoriale iniţiate de către Organizaţia Femeilor Liberale, care pun accentul pe prezentarea  priorităţilor şi măsurilor USL pentru sprijinirea familiilor din România.

Dezbaterea va avea loc în special pe cele cinci domenii prioritare pentru femeile liberale: sănătate, economie, educaţie, politici sociale, protecţia mediului. La dezbatere vor participa experţi din cadrul USL în domeniile respective, care vor prezenta propunerile conţinute în programele USL, şi le vor discuta cu cei prezenţi.

Programul se va desfăşura, în prima etapă,  pe parcursul a zece săptămâni, în următoarele oraşe: Satu Mare, Zalău, Arad, Timişoara, Caraş Severin, Hunedoara, Târgu Mureş, Alba Iulia, Cluj Napoca, Baia Mare.

Evenimentul de la Satu Mare va avea loc la Muzeul Judeţean Satu Mare,începand cu ora 10,30. La întâlnirea de la Satu Mare vor participa Lucia Varga, Mariana Campeanu,Andrei Marga,Eugen Nicolăescu,Ovidiu Silaghi, Adrian Ştef-Vicepreşedinte CJ Satu Mare, Cornel Popa Vicepreşedinte al PNL şi Senator Bihor,Cătălin Cherecheş-Primar Baia Mare, Radu Căpâlnaşiu Primar al municipiului Zalău, Ilie Bolojan – Primar al municipiului Oradea, Dr. Dorel Coica  PSD ,candidat din partea USL la Primăria Satu Mare.

Dezbaterile doresc să reunească specialiştii din domeniile sănătate, economie, educaţie, politici sociale, protecţia mediului, reprezentanţi ai ONG-urilor, asociaţii profesionale, sindicate, patronate, persoane interesate de domeniile respective şi de problemele legate de familiile din România şi reprezentanţii mass-media centrale şi locale.

Lucia Varga, preşedinte al Organizaţiei Femeilor Liberale din România, declară: „Familia se află în centrul tuturor preocupărilor politice ale OFL. Este prioritar să găsim acele soluţii eficiente şi practice care pot rezolva nevoile şi problemele familiilor din România. Din acest motiv dorim să iniţiem un dialog real cu cetăţenii la nivelul întregii ţări, pe aceste domenii de activitate, prin organizarea acestor evenimente.”

În urma acestor dezbateri, soluţiile găsite vor fi propuse pentru includerea în programul de guvernare al USL.

Lasati un comentariu