RCS&RDS cumpără UPC România

Grupul RCS&RDS a reluat negocierile pentru cumpărarea operatorului de cablu UPC România, iar şansele ca afacerea să fie încheiată „sunt extrem de mari”.
Cele două companii au reluat discuţiile după ce RCS&RDS se retrăsese din negocieri în luna septembrie. UPC Romania a fost scoasă la licitaţie publică de compania mamă, după eşecul negocierilor cu RCS&RDS, însă ofertele nesatisfăcătoare au determinat managementul UPC să revină la masa negocierilor cu compania controlată de Zoltan Teszari, scrie hotnews.ro.
Pe 18 iulie oficialii UPC România precizau: „În ultimele luni, au existat multiple speculaţii în piaţă şi zvonuri cu privire la o eventuală preluare a UPC de către RCS&RDS. Dorim să clarificăm această situaţie: UPC nu derulează niciun fel de discuţii cu RCS&RDS pe tema unei potenţiale tranzacţii. Singurul angajament al UPC este în faţa propriilor clienţi, acela de a le oferi servicii de televiziune, internet şi telefonie la cele mai înalte standarde”.
UPC România a avut în 2010 venituri de 120,9 milioane euro, faţă de un vârf de 173,2 milioane euro în 2007. UPC a devenit liderul pieţei locale de cablu după ce a preluat firma românească de cablu Astral în anul 2005 cu aproximativ 400 milioane dolari.
Înfiinţată în 1994, compania RCS&RDS a reuşit sa depăşească UPC pe toate segmentele, TV, Internet, telefonie, printr-o politică extrem de agresivă de preţuri. În prezent, RCS&RDS are de aproape trei ori mai mulţi clienţi pe TV decât UPC.
RCS&RDS a înregistrat anul trecut afaceri de 1,76 miliarde lei (418,1 milioane euro), în creştere cu 6,8% faţă de 2009, dar şi o pierdere netă de 70,2 milioane lei (16,6 milioane euro). În 2009, operatorul înregistrase un profit de 211,8 milioane lei (circa 49,9 milioane euro).
sursa capital