Pagina principala / Editorial / Ce-ți doresc eu ție, dulce Românie

Ce-ți doresc eu ție, dulce Românie

” Poporul român nu e cu nimic inferior poporului german sau francez. N-avem un Goethe, dar avem un Eminescu. Din punct de vedere politic, viforniţa din spaţiul în care s-a desfăşurat istoric poporul român ne arată că suntem unul din marile popoare ale Europei. Care cronicar spune, Costin parcă – n-am fost noi “în calea răutăţilor”? A reuşit vreo invazie să-și impună stilul şi credinţele aici?” Petre Țuțea

De Ziua Națională a României …  multe îmi pare că ar fi de spus. Și cuvintele nu sunt de ajuns.

Este această zi ca un moment de sfințenie pentrul  toți cei care au suferit și au murit pentru demnitatea neamului românesc.

Suferința mută a acestui neam nu răzbate destul în momentele solemne ale istoriei sale. De aceea cuvintele, discursurile îmi par uneori că sună a gol.

Și iară vin și zic : cum ar fi să ne pătrundem de toată această suferință ? Poate prin tăcere, uneori, căci alteori, întorși în alte vremi ale istoriei noastre, putem simți cuvintele cum se apropie de ceea ce ar trebui să fie.

Când Mihai Viteazul a realizat unirea Ardealului , Moldovei și Țării Românești, el nu putea să spună decât ceea ce a spus : „Pohta ce-am pohtit: Moldova și Ardealul și Țara Românească.”

Când primul ministru Ion I.C. Brătianu, în anul Marii Uniri, primește la București delegația Consililui Dirigent ( în frunte cu Iuliu Maniu ), reprezentând Ardealul, Banatul, Crișana și Maramureșul, el nu putea să spună decât ceea ce a spus : ”Vă așteptăm de o mie de ani și ați venit ca să nu ne mai despărțim niciodată”

Când cuvintele poetului răzbat în sufletele noastre și noi le spunem odată cu el, simțim că ele sunt ceea ce trebuie să fie : ”Trăiască duhul lui Iancu, / Trăiască moțul între moți ! / Câmpia Libertății spune / Că Avram Iancu suntem toți ! / Că Avram Iancu suntem toți !”

Când dorința poetului ( suflet din sufletul neamului său ) e dorința noastră, e ca și cum i-am întinde mâinile, peste vreme și Eminescu ar fi printre noi : ”Ce-ți doresc eu ție, dulce Românie, / Țara mea de glorii, țara mea de dor, / Brațele nervoase, arma de tărie,  / La trecutu-ți mare, mare viitor ! / Fiarbă vinu-n cupe, spumege pocalul, / Dacă fii-ți mândri aste le nutresc ; /  Căci rămâne stânca, deși moare valul, / Dulce Românie, asta ți-o doresc.”

Nu vi se pare extraordinară această comunicare tainică, peste vreme, cu toți cei situați în aceiași simțire și aspirație românească ? Nu știu alții cum sunt, dar mie, acum, de Ziua Națională a României, îmi vine să spun … că nu suntem pierduți.

E drept că știm, altfel, Mihai Viteazul cum a murit. Și Horia, Cloșca și Crișan și Tudor Vladimirescu, și Avram Iancu și Mihai Eminescu și Gheorghe Brătianu și Iuliu Maniu și alții și alții, mulți, neștiuți.

Și știm durerea de veacuri a țăranului roman. Și multe încă știm sau putem ști din istoria, suferințele și umilințele neamului românesc, inclusiv din întunecimea istoriei recente.

Și totuși, nu suntem pierduți, căci din istoria acestui neam, din puterea și geniul lui, atât cât Dumnezeu i-a dat, s-a constituit România Mare la 1 decembrie 1918.

Și din puterea sa, a spiritualității sale, s-a născut în lume o cultură care-i exprimă identitatea, s-au născut cântecele care i-au îndulcit amarul zilelor sau i-au încununat împlinirile în zi de sărbătoare. Iată câteva versuri ale unui cântec cunoscut, potrivite pentru a fi amintite sau reamintite. Îmi pare că ele ne spun astăzi  mai multe ca în altă zi:

”Transilvanie frumoasă, frumoasă, / Pregătește-te mireasă, mireasă / Că-ți aducem pețitor, pețitor, / Sfântul nostru tricolor. / Sai Brașovule bătrâne, bătrâne / Că vin trupele române, române, / Sai Sibiu, sai Făgăraș, Făgăraș, / Că-s  trupe de românaşi …”

Când aud acest cântec văd sângele vărsat al ostașilor români ca să ajungă în Ardeal. Văd  moartea lor, pe moarte călcând, ca să ajungă în Ardeal. Și o emoție adâncă mă încearcă, peste toate păcatele neamului românesc, o emoție pe care nu o pot defini.

Prin veacuri am înaintat în istorie, ca neam și țară, printre imperii și puteri străine, cu un fel de înțelepciune și cumințenie parcă și poate cu un tainic sprijin al divinității. Poporul român – ne spune Petre Țuțea – e una din minunile lui Dumnezeu în marșul Lui pe Pământ.

”Ce-ți doresc eu ție, dulce Românie … ” Astăzi, de Ziua Națională a României, dorința și spiritul lui Eminescu sunt actuale încă, precum sufletul însuși al neamului românesc.

Binecuvântează Doamne România pe drumul istoriei sale !

prof. Adrian Țineghe

comentarii