Pagina principala / Istoric / Ce a fost la 15 Noiembrie 1987

Ce a fost la 15 Noiembrie 1987

Ideea ca manifestatia de la Brasov ar fi fost mai mult “o miscare grevista” decat altceva ne-a determinat sa-i contactam direct pe martorii evenimentului . “”Grevista”? Poate dl Tismaneanu vrea sa o lege de grevele din ’33, mai stii?!”, a exclamat unul dintre interlocutorii nostri. Pentru a ne edifica i-am solicitat o marturie colegei noastre din Brasov, Maria Petrascu, sotia regretatului conducator al redactiei ZIUA-Brasov, scriitorul Marius Petrascu, un luptator pentru adevar care va ramane in istoria presei romanesti drept unul dintre cei mai importanti jurnalisti ai Romaniei decembriste. Din relatarea cunoscutei ziariste anticomuniste din Brasov, foarte activa si in decembrie 1989, aflam o versiune cu atat mai socanta cu cat vine in contradictie totala cu “prelucrarea istoriei” la care se deda Vladimir Tismaneanu in controversatul sau “Raport” total nestiintific: Securitatea stia ce va urma – 1987 a fost o repetitie KGB pentru 1989. Pe langa naivii participanti, scenaristii si regizorii “miscarii greviste” inchipuite au fost aceiasi cu cei care l-au insurubat pe Ion Iliescu in fotoliul de pe care Vladimir Tismaneanu culegea scamele prezidentiale pentru a le insera apoi in opera sa de capatai: “Marele Soc” – de la Ceausescu la Iliescu si mai departe, pe culmile “anticomunismului”.

MARTURIE PERSONALA MARIA PETRASCU BRASOV – 15 NOIEMBRIE, 1987

Dragi colegi de presa,

Asa cum v-am promis va trimit marturia despre 15 noiembrie, 1987. Trebuie sa precizez ca si atunci, si dupa 87, atat, sotul meu, Marius Petrascu cat si eu eram in supravegherea permanenta a Securitatii, filaj, interceptare telefon, corespondenta, interogatorii la Securitatea Brasov (unde Marius a fost chemat, din nou, ultima oara, in noiembrie 89; urma ca in aceeasi luna se fim dati afara de la ziar si, respectiv, revista Astra, iar Marius  sa fie arestat), etc. Pe numele  nostru erau deschise dosare de urmarire informativa pe “siguranta nationala” – respectiv 141953 ( fond arhiva M.I.) , dosar nr. 141953; i 211012 – asa cum reiese din Arhiva CNSAS, de la care am reusit sa obtin date dupa patru ani de la data depunerii cererii pe care am inaintat-o in 2004, intrand in posesia dosarului abia in 18 august, 2008.

Unul dintre cei care ne supraveghea direct  si permanent era si securistul Ioan Bidu care locuia in acelasi bloc si la aceeeasi scara cu noi. Noi locuiam atunci pe str. Ovidiu, nr. 11, sc. C.,ap.15, la etajul 2 el, la parter. Tipul era tanar ca si noi, avea vreo 35-4o de ani.

Sambata, 14 noiembrie 1987, l-am rugat pe Marius sa coboare in beci, la boxa noastra, sa aduca niste cartofi. Cred ca era cam ora 21,00. A coborat si, dupa vreo 20 de minute, vazand ca nu mai vine am coborat si eu, ingrijorata fiind ca i s-a intamplat ceva rau. Cand am intrat in beci m-am oprit pe scarile acestuia pentru ca am auzit vocea securistului Bidu, vorbea tare si precipitat dar nu intelegeam clar ce spune, si vocea lui Marius. Am inghetat! L-am strigat pe Marius iar el a iesit din boxa lui Bidu si mi-a spus sa urc acasa ca vine si el imediat. Nu am vrut, eram foarte speriata, Bidu nu iesise din boxa sa, dar Marius a insistat sa ma intorc in apartament spunand ca nu e in pericol si ca urca si el imediat. Am plecat, in final, deloc linistita. Dupa vreo juamtate de ora a venit si Marius, vedeam si simteam ca este forarte tensionat si incordat. Si, dupa putin timp, mi-a spus ce se intamplase: coborase in beci, cum il rugasem, si, cand a intrat, pe scarile beciului, a vazut lumina in boxa lui Bidu si usa intredeschisa (boxa acestuia era chiar la intrarea in beci, pe dreapta, a noastra mai incolo). A auzit niste zgomote din interiorul  boxei, a vazut ca nu iese nimeni de acolo si a pus mana pe o lopata, sa se apere daca e cazul, si a strigat. Atunci a iesit Bidu. Era alb ca varul, zicea Marius, si foarte tulburat si i-a strigat lui Marius, care ridicase lopata, sa nu dea. Apoi i-a spus ca “auzise“ ca l-am trimis in beci (avea, probabil, aparatura de ascultare chiar in apartamentul lui), si ca a coborat si el in beci sa ii vorbeasca. Si, imi povestea Marius, Bidu a inceput sa ii spuna ca ei, adica cei de la Securitatea Brasov, sunt foarte ingrijorati ca e tensiune mare la Steagul Rosu, de mai multe vreme, ca muncitorii sunt foarte nemultumiti ca le-au taiat din salarii, etc., ca au fost cateva acte de sabotaj prin sectii, ca lumea nu mai poate fi controlata si ca a doua zi muncitorii de la Steagul vor iesi in strada. Ca asa au ei informatii… Si ca desi au anuntat Bucurestiul, chiar de mai multe ori, despre tensiunea care creste in Steagul Rosu, nu se ia nicio masura. Din aceasta cauza, zicea Bidu, dumnica, 15 noiembrie, nu se stie ce va urma, ca lumea va veni in centru si va fi prapad. Si ii repeta mereu lui Marius ca ei au informat si la judeteana de partid Brasov si la C.C. ca va fi zavera dar ca nimeni nu a miscat un deget sa fie calmati muncitorii.

Si Marius si eu am crezut ca Bidu vrea se ne intinda o cursa. Prima noastra reactie ar fi trebuit sa fie aceea de a da telefoane pe la prieteni dar noi am decis sa nu dam nici un telefon stiind ca orice convorbire e urmarita. Nu intuiam ce vroia Bidu, de ce i-a spus tocmai lui Marius toate astea cand noi nici nu-l salutam cand ne intalneam, darmite sa schimbam vreo vorba cu el.

Va dati seam ce ne-am perpelit in noaptea aceea,neintelegand ce manevra vrea sa faca Bidu cu noi. Dimineata, pe la 10,00, am primit un telefon de la o colega mai in varsta care era corespondent al “Scanteii Tineretului”, pentru Brasov, Sibiu, Covasna si Harghita: Adina Velea. Sotul ei, Rudi Moscovici (care se zice ca era atins de kaghebita cronica, ruda cu “reputatul” Serghei zis Serge Moscovici – nota ZO), evreu, era mare sef de sectie in Steagul Rosu, la montaj parca. Am raspuns eu la telefon si am fost foarte mirata ca Adina Velea ne invita, tam–nesam, la ei acasa, la pranz. Ei stateau intr-o vila luxoasa, pe drumul de Poiana; nu fusesem niciodata la ei. I-am spus ca avem alt program si, dupa ce i-am zis ca nu putem veni a inceput sa se autoinvite, insistent, la noi acasa, in vizita, chiar atunci, dimineata, impreuna cu sotul ei. Desi noi nu eram prieteni apropiati si nici nu ne vizitaseram vreodata.

Nu mai pricepeam nimic. Am pus mana pe microfonul receptorului si i-am spus lui Marius iar el a zis: “Spune-le sa vina, sa vedem ce naiba vor.” Le-am spus. Asta era, repet, cam pe la 10,00, in dimineata zilei de 15 noiembrie, 1987. Pe la 11,oo-11, 30, au ajuns. Cand am deschis, Adina si sotul ei erau foarte-foarte foarte agitati. Adina chiar gafaia si am intrebat-o ce se intampla, si mi-a spus, precipitat, ca au venit pe jos, din centru si ca, cum, noi nu stim nimic?, stam acasa linsititi si muncitorii de la Steagu’ au iesit in strada, ca ei au venit cu masina, dar in centru s-au speriat de manifestatie si au urcat in troleibuz sa vina la noi si cineva a tras captatorii troleibuzului, si ei au venit la noi pe jos, si cum stam noi asa in casa , linistiti, cand afara e ce e, si tot asa…

Eu, atunci, uitand si de discutia lui Bidu cu Marius si de tot, cand am auzit ca muncitorii au iesit m-am repezit in baie , mi-am tras blugi pe mine, un tricou, m-am incaltat si am dat navala in sufragerie, chemandu-l si pe Marius sa iesim, sa mergem si noi, se ne alaturam manifestatie,i in centru. M-a surprins atunci ca Adina si Rudi stateau foarte linstiti in fotolii, asteptand deznodamantul. Eu, vazand ca Marius nu are nicio reactie am zis “Eu plec!” si m-am repezit spre usa. Marius a sarit dupa mine, pe hol, m-a lipit de usa si mi-a spus, in soapta: “Nu pleci nicaieri. Esti nebuna! Vrei sa ne aresteze pe amandoi, ca asta se urmareste!? De ce crezi tu ca au venit astia la noi, sa ne dea ei vestea?!” Si nu am mai iesit! Dupa nici 10 minute Adina si sotul s-au ridicat si au plecat spunand ca nu mai pot ramane la noi.

sursa ziaristionline