Taxa auto, în noua formulă, adoptată de Senat. Citeşte principalele modificări

• publicat la: 1 noiembrie 2011
Taxa auto, în noua formulă, adoptată de Senat. Citeşte principalele modificări

Senatorii au adoptat proiectul de lege privind taxa pentru emisiile poluante provenite de la autovehicule, prin care se modifică taxa de primă înmatriculare. Proiectul prevede reducerea  taxei cu până la 25%, dar şi plata acesteia pentru maşinile înmatriculate înainte de 2007, pentru care nu a fost achitată o astfel de taxă.

Taxa pentru emisii poluante este calculată, în noua formă, pe baza unor „criterii obiective” – tipul monitorizării, capacitatea cilindrică, emisia de dioxid de carbon, norma de poluare, luându-se în considerare şi deprecierea autoturismului, potrivit unor coeficienţi propuşi de Executiv, şi permite taxarea corectă şi reală a poluatorilor bazată pe cantitatea de emisii cu impact asupra mediului produsă de aceştia, scrie Mediafax.

Senatul a adoptat proiectul în calitate  de primă Cameră sesizată. Actul normativ votat luni de Senat modifică taxa pe poluare pentru autovehicule prevăzută de Ordonanţa de urgenţă 50-2008, taxă criticată de Curtea de Justiţie a Uniunii Europene.

Proiectul adoptat de Senat prevede reducerea taxei cu până la 25%, dar şi plata acesteia pentru maşinile înmatriculate înainte de 2007, pentru care nu a fost achitată o astfel de taxă.

Taxa de poluare va fi plătită o singură dată atât pentru autovehiculele noi sau second-hand înmatriculate pentru prima dată în România, indiferent dacă autovehiculul este produs în ţară sau străinătate, cât şi pentru autovehiculele înmatriculate înainte de anul 2007 pentru care nu a fost plătită o astfel de taxă.

Pentru autovehiculele înmatriculate înainte de anul 2007, taxa de poluare va fi achitată la momentul primei transcrieri a dreptului de proprietate a autovehiculelor, în cazul înstrăinării acestora, după ce intră în vigoare noua lege, potrivit Ministerului Mediului.

Ministrul Mediului, Laszlo Borbely, declara că restituirea către proprietarii de maşini a diferenţei dintre suma plătită de către aceştia şi noul nivelul al taxei va necesita, în acest an, fonduri de 240 de milioane de lei. Banii vor fi restituiţi prin direcţiile judeţene de finanţe, din bugetul Fondului de Mediu, a spus Borbely.

În privinţa veniturilor aduse la buget de noua taxă, Borbely a spus că circa 110.000 de autovehicule înmatriculate înainte de 1 ianuarie 2007 şi pentru care nu s-a achitat taxă de primă înmatriculare, în general maşini cu norma de poluare Euro 3 şi 4, şi-au schimbat proprietarii, astfel că venitul anual suplimentar la Fondul de Mediu s-ar ridica la circa 331 milioane lei.

sursa jurnalul.ro

Lasati un comentariu