7 tratamente speciale ca să fii sexy la petrecerea de Revelion
De Revelion, trebuie să fii cea mai sexy apariţie de la petrecere! Dar pentru asta, trebuie să apelezi la câteva trucuri de înfrumuseţare care te pot face să arăţi irezistibil.
Nu uita că atitudinea este totul, iar dacă tu simţi frumoasă şi senzuală din cap până în picioare, atunci cu siguranţă aşa te vor percepe şi cei din jur.
Iată ce să faci ca să arăţi senzaţional în noaptea dintre ani:
Baia de frumuseţe
Pregăteşte-ţi o baie aromată cu uleiuri esenţiale, cu petale de flori şi săruri care să îţi revigoreze pielea.
Exfoliere delicată
Amestecă câteva linguri de mălai cu puţin din gelul tău de duş obişnuit sau câteva linguri cu miere. Vei obţine un gel exfoliant foarte eficient, care va îndepărta celulele de piele moartă şi îţi va lăsa pielea catifelată şi strălucitoare.
Aplică amestecul pe tot corpul şi masează cu palmele sau cu o mănuşă pentru duş. Clăteşte, apoi aplică o loţiune sau un unt de corp.
Hidratare maximă
După ce ai realizat exfolierea, este momentul hidratării. Pentru că pielea moartă a fost îndepărtată, substanţele hidratante vor pătrunde mult mai uşor în piele şi o vor hrăni. Poţi folosi loţiunea ta obişnuită de corp, dar dacă vrei soluţii alternative naturale, poţi alege uleiul de cocos sau untul de cacao presate la rece. Sunt foarte sănătoase pentru pielea ta pentru că nu conţin parabeni, conservanţi şi alte substanţe dăunătoare. De asemenea, au un miros absolut delicios şi sunt comestibile, ceea ce cu siguranţă va fi pe plan iubitului tău…
Un ten perfect
Exfolierea tenului se poate face la fel ca şi pentru corp, cu mălai amestecat cu miere, dar mişcările trebuie să fie obligatoriu mult mai delicate.
Tonifiere naturală
După exfolierea tenului, aplică un tonic natural care să-ţi împrospăteze pielea, să închidă porii şi să reducă cearcănele şi pungile de sub ochi. Fă o infuzie concentrată de ceai verde, din cel puţin patru plicuri la o cană de apă. Lasă să se răcească şi pune apoi la frigider, împreună cu pliculeţele. Aplică infuzia pe o dischetă din bumbac şi tamponează-ţi toată faţă.
Fără cearcăne sau pungi sub ochi
Aplică pe ochi pliculeţele de ceai verde pe care le-ai lăsat la frigider. Lasă-le să acţioneze câteva minute. Astfel circulaţia sanguină din jurul ochilor este stimulată, ceea ce contribuie la eliminarea cearcănelor şi a pungilor inestetice, care te fac să pari obosită.
Buze senzuale
Pentru că iarna buzele au de suferit din cauza frigului şi a vântului, trebuie să le oferi un tratament special. Aplică un balsam cu propolis, lasă să acţioneze timp de 30 de minute, apoi şterge cu un şerveţel sau cu un prosop. Pielea uscată de la suprafaţă s-a înmuiat şi poate fi uşor îndepărtată cu o periuţă de dinţi. Masează-ţi cu grijă buzele cu periuţa, până ce rămân complet netede. Aplică apoi iar balsamul cu propolis.
sursa topsanatate